Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Spitalul Județean redeschide Secția Chirurgie Generală II pentru pacienți, după modernizare

Raluca Budușan
0
sptal-ghirurgicala-2-1-xymu

Începând de azi, 20 octombrie, Secția Clinică Chirurgie Generală II a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu își va desfășura din nou activitatea la etajul I al clădirii Blocului chirurgical, fiind redeschisă pentru pacienți, anunță reprezentanții unității medicale. Aceasta se redeschide după finalizarea lucrărilor de reabilitare termică.

Publicitate
Publicitate

Secția a fost complet renovată și modernizată, ca parte a proiectului „Reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu – Blocul chirurgical”, gestionat de Consiliul Județean Sibiu.

Spitalul Județean redeschide Secția Chirurgie Generală II pentru pacienți, după modernizare

Valoarea lucrărilor efectuate la Chirurgie II este de  aproximativ 2,5 milioane lei fără TVA, bani proveniți din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2022 și dintr-o sponsorizare din partea SNGN ROMGAZ SA.

Au fost executate următoarele lucrări:

  • schimbarea tâmplăriei interioare și exterioare;
  • înlocuirea pardoselii și a tapetului;
  • izolarea interioară a pereților;
  • înlocuirea instalațiilor electrice, termice, sanitare și de ventilație:
  • placarea tavanelor cu rigips.

A doua secție reabilitată

Secția Clinică Chirurgie Generală II este a doua secție din Blocul chirurgical reabilitată/modernizată în acest an, după Secția Clinică Urologie, care a fost redeschisă la începutul lui aprilie.

Publicitate

Spitalul Județean redeschide Secția Chirurgie Generală II pentru pacienți, după modernizare

Reabilitarea Blocului Chirurgical va continua cu lucrările de la Secția Clinică Ortopedie – Traumatologie situată la etajul II, care vor începe în curând iar după finalizarea acestora, cu lucrările de la Secția Clinică Chirurgie Generală I.

Valoarea totală a contractului de execuție pentru reabilitarea termică a întregului Bloc chirurgical este de 13.960.326,25 lei fără TVA, proiectul fiind gestionat de Consiliul Județean Sibiu.

Ne bucurăm că am reușit să reintroducem în circuit una dintre cele mai mari și importante secții ale spitalului, care deservește un număr ridicat de pacienți. În urma investițiilor și lucrărilor efectuate, condițiile în care se desfășoară activitatea medicală sunt moderne iar pacienții au parte, pe lângă  actul medical în sine, realizat în mod profesionist de colegii chirurgi, și de confort și igienă la standardele actuale. Avem două secții finalizate (n.a. Urologie și Chirurgie II). Urmează celelalte două secții din Blocul Chirurgical și este o provocare să asigurăm fronturile de lucru concomitent cu continuitatea activității medicale, dar în același timp este vital să renovăm întreaga clădire și să o eficientizăm astfel și din punct de vedere energetic. Mulțumim pacienților pentru înțelegerea de care au dat dovadă pe parcursul lucrurilor și suntem convinși că vor aprecia rezultatul acestui proiect ai cărui principali beneficiari sunt, a declarat managerul SCJU Sibiu, Dr. Daniel Chelcea.

Spitalul Județean redeschide Secția Chirurgie Generală II pentru pacienți, după modernizare

După reabilitare, Secția Clinică Chirurgie Generală II cuprinde:

  • 14 saloane totalizând 48 de paturi cu câte două, trei, patru și cinci paturi pe salon;
  • unele dintre saloane sunt dotate cu grupuri sanitare proprii; toate saloanele sunt dotate cu mobilier modern;
  • două grupuri sanitare (femei/bărbați) pe holul secției;
  • sală de tratament;
  • cabinet medic șef;
  • cabinet asistente;
  • cabinet medici și raport de gardă;
  • oficiu;
  • boxă materiale curățenie/dezinfecție și lenjerie;

Și două săli de operație din Blocul operator au fost reabilitate

De lucrări de reabilitare și modernizare au fost finalizate și la două săli de operație din cele șapte ale Blocului Operator de la etajul I.

Lucrurile executate au constat în:

  • refacerea finisajelor interioare;
  • placare pereți cu materiale bactericide;
  • pardoseli din materiale bactericide;
  • schimbare circuite electrice;
  • schimbare instalații termice
  • schimbare tâmplărie interioară

Spitalul Județean redeschide Secția Chirurgie Generală II pentru pacienți, după modernizare

Valoarea reabilitării celor două săli de operație a fost de 1 milion de lei, fonduri asigurate prin Agenda de Sănătate a Primăriei Sibiu. Până la sfârșitul lunii decembrie 2022 urmează să fie reabilitate celelalte cinci săli de operație.

Odată cu finalizarea acestor lucrări, pot spune că Secția Chirurgie II a intrat într-o nouă eră, una în care sunt întrunite condițiile unui act medical de calitate: curățenie, confort, dotări – într-un spațiu modern și primitor. Această investiție era absolut necesară pentru a putea asigura un act medical de calitate. Mulțumesc Consiliului Județean Sibiu și echipei de management a spitalului  pentru inițierea și gestionarea acestui proiect precum și tuturor celor care au contribuit la implementarea sa”, a declarat Conf.univ.dr. Dan Bratu, medicul șef al secției.

Spitalul Județean redeschide Secția Chirurgie Generală II pentru pacienți, după modernizareSpitalul Județean redeschide Secția Chirurgie Generală II pentru pacienți, după modernizare

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate