De la pasiunea moștenită din familie, la sala de operație. Chirurgul sibian Ciprian Tănăsescu: Tinerii sunt îndepărtați de chirurgie de politicile actuale în care chirurgul este defăimat și plătit mult sub valoarea muncii sale

Prof. univ. dr. Ciprian Tănăsescu, medic primar de chirurgie generală în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, vorbește despre drumul care l-a dus spre medicină, despre primii ani de rezidențiat și despre tot ce presupune această profesie într-un interviu publicat pe pagina de Facebook a Spitalului Județean Sibiu.

Pasiunea pentru medicină vine din familie. Bunicul său a fost medic ginecolog și comandant al spitalului militar din Sibiu, iar bunica sa a fost medic de familie și pediatru. Deși după Revoluția din 1989 își dorea să devină inginer electronist, mama sa i-a arătat frumusețile medicinii.

„Așa cum v-am spus în familia mea exista o bogată tradiție în medicină și cred că de aici am moștenit pasiunea și dorința de implicare în medicină. De când eram student în anul 3 și am intrat prima dacă într-o sală de operație alături de marele Acad. Prof. Dr. Zeno Popovici mi-am dat seama că sunt făcut pentru chirurgie și de atunci nu a mai existat alta variantă pentru mine”, povestește medicul.

Anii de rezidențiat au fost frumoși, cu multă muncă. „Am sacrificat mult prea multe nopți petrecute în spital și nu în ultimul rând sănătatea, datorită poziției intraoperatorii îndelungate.” Cu toate acestea, spune că nu s-a simțit niciodată singur pe acest drum, având permanent alături familia.

Printre cazurile care l-au marcat se numără cel al unei tinere care, în urma unui accident rutier, a ajuns cu un buștean înfipt prin torace, plămân, diafragm și ficat. „Femeia era conștientă și vorbea cu mine rugându-mă să o salvez. După 6 ore de operație am reușit să o salvez, ulterior plecând acasă sănătoasă”, își amintește medicul.

Emoțiile, spune el, nu își au locul în sala de operație. „Dacă te gândești și îl vezi ca pe o persoană cu viața din jurul lui, poți fi copleșit de emoții și din dorința de a face prea bine, ajungi să greșești.”

Una dintre marile sale nemulțumiri privește percepția publică asupra profesiei.

„Ceea ce doare cel mai mult în această profesie nu a existat când eu am început medicina. E vorba despre desconsiderarea ei, despre murdărirea imaginii medicului, minimalizarea actului medical.”

Adaugă că tinerii sunt tot mai puțin atrași de chirurgie.

„Succesul pentru mine la acest moment înseamnă noua generație. Am crescut mulți rezidenți de chirurgie, care acum profesează cu succes în Sibiu, în țară, dar și în afara țării. Nu m-au făcut niciodată de râs și asta înseamnă mult pentru mine. Din păcate nu mai există chemare pentru chiruugie. Tinerii sunt îndepărtați de chirurgie de către politicile actuale în care chirurgul este permanent defăimat, plătit mult sub valoarea muncii sale, permanent tras la răspundere. În medie din 8 locuri scoase anual la rezidențiat pentru Sibiu se ocupă 2, din care unul renunță”

Dincolo de halat, se descrie simplu: „Sunt un om obișnuit, tată a 3 fete, soț, fiu, cu bune și cu rele.” Iar liniștea o găsește doar alături de familie.

Întrebat ce a însemnat, până la urmă, această viață, răspunde: „Muncă, familie, credință, iubire de țară. Deși am avut ocazia, nu m-am stabilit în altă țară, indiferent de ce condiții mi-au fost oferite.”