Duminică,
21.04.2024
Partial Noros
Acum
6°C

Sibiul are un nou drum modernizat, înainte de termen: de la Agnita până la Sighișoara

Sibiul are un nou drum modernizat, înainte de termen: de la Agnita până la Sighișoara

A fost inaugurat oficial drumul județean 106, în urma lucrărilor de modernizare finanțate din fonduri europene nerambursabile. Modernizarea celor 37 de km în discuție include și o premieră: administrațiile a două județe, Sibiu și Mureș, s-au asociat pentru implementarea proiectului cu o valoare de aproximativ 118 milioane de lei.

Președinții consiliilor județene din Sibiu și Mureș, alături de primari ai localităților de pe traseul modernizat au participat la evenimentul de inaugurare oficială a investiției. Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, a pus proiectul într-un context mai larg: cel care include și modernizarea drumului Bârghiș – Mediaș, după ce – în urmă cu zece ani – a fost modernizată și porțiunea dintre Sibiu și Agnita.

”Vorbim acum de altă deschidere a acestei zone, înspre județul Mureș. Practic, am urmărit să creăm cât mai multe posibilități de a accesa această zonă. Drumurile bune aduc prosperitate”, a declarat Daniela Cîmpean, la evenimentul de inaugurare, organizat la granița dintre județele Sibiu și Mureș. 

Cîmpean a arătat că, odată finalizat proiectul, sibienii au o alternativă la DN14. ”În drumul lor spre Sighișoara, sibienii preferă acest traseu, decât cel prin Mediaș”.

Péter Ferenc, președintele CJ Mureș, a avut cuvinte de laudă pentru parteneriatul cu sibienii. ”Pe traseu sunt trei poduri, cu lungimi cuprinse între 17 și 32 de metri. Dar mult mai importante sunt podurile prin care am creat legături între comunități”, a spus Péter Ferenc.

Ioan Sârbu - primarul Sighișoarei, Daniela Cîmpean - președinta CJ Sibiu și Péter Ferenc - președintele CJ Mureș

Mai repede

118 milioane de lei este valoarea proiectului finanțat nerambursabil pentru modernizarea celor aproximativ 37 de km de drum: 26,6 km sunt pe teritoriul județului Sibiu, iar restul sunt pe teritoriul județului Mureș.

”Aș vrea să subliniez că, în ciuda contextului socio-economic pe care îl știm cu toții, constructorii de la Geiger Transilvania au reușit să edifice lucrarea cu aproape două luni mai repede. Vreau să le mulțumesc în mod special”, a adăugat Daniela Cîmpean.

Potrivit autorităților, după modernizarea celor mai bine de 32 de km de drum județean a dus la creșterea vitezei de deplasare cu 30%, asta în timp ce valorile de trafic au crescut de la demararea proiectului cu 35%.

Drumul județean 106 în zona dinspre Apodul de Jos (județul Mureș) a Brădeniului

Pe traseu au fost construite trei noi poduri, 80 de podețe și au fost amenajate 14 stații de autobuz cu rampe pentru persoanele cu dizabilități. ”Lucrarea a fost una cu un grad mediu de dificultate. Dar am început în pandemie și am continuat în vremea în care a izbucnit și războiul din Ucraina, după care prețul unor materiale a crescut și cu 100%”, a spus Ștefan Bârsan, managerul de proiect din partea Geiger Transilvania, antreprenorul general al proiectului.

El a apreciat modul de colaborare între administrațiile din Sibiu și Mureș și a arătat că, în cadrul lucrărilor, tot ceea ce s-a putut recicla, a fost refolosit: de la betoanele podurilor și podețelor, care au fost concasate, la asfaltul care a fost de asemenea reciclat.

”Suntem conectați”

Primarul comunei Agnita, Alin Schiau, a arătat că modernizarea noului drum reprezintă un atu pentru proiectul parcului industrial pe care administrația pe care o conduce l-a inițiat în apropiere de oraș. ”De astăzi suntem conectați la cele mai importante orașe ale județului și nu numai. Distanțele sunt parcurse pe drumuri fără gropi și sigure. Aici suntem și în zona cu cea mai mare concentrație de biserici fortificate”, a declarat Schiau.

De cealaltă parte, Ioan Sârbu, primarul Sighișoarei, speră ca noul drum să contribuie la creșterea orașului său. ”Cu cât avem mai multe drumuri bune, cu atât mai mulți turiști vor veni la Sighișoara în siguranță”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Unsibian

Acum 1 an

"comunei Agnita" știu că orașul Agnita are un nivel de comună mai mare dar nici chiar așa domnule Deleanu.
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 an

Apoldu de Jos e in Sibiu, inspre Sebes. Vreti sa spuneti Apold.
Raspunde

Aristide

Acum 1 an

Vai, vai... primarul COMUNEI Agnita...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus