Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

FOTO Autobuz lovit pe Calea Dumbrăvii. Tursib: ”Ambele mijloace de transport au suferit avarii considerabile”

FOTO Autobuz lovit pe Calea Dumbrăvii. Tursib: ”Ambele mijloace de transport au suferit avarii considerabile”

Actualizare, ora 11.11

Tursib confirmă faptul că un autobuz care circula în această dimineață pe Calea Dumbrăvii a fost lovit de un autoturism.

”Din păcate, neatenţia şoferilor cu privire la circulaţia pe banda nouă dedicată exclusiv autobuzelor de pe Calea Dumbrăvii, a făcut noi victime. Astăzi, ȋn jurul orei 9:20, un şofer care ieşea de pe strada Mihail Sebastian, nu a acordat prioritate unui autobuz Tursib aflat ȋn trafic pe sensul de mers către Dumbravă şi a intrat ȋn coliziune cu autobuzul marca Isuzu. Ambele mijloace de transport au suferit avarii considerabile. Din fericire ȋnsă nici o persoană nu a fost rănită, incidentul soluţionându-se pe cale amiabilă”, anunță compania.

Reprezentanții societății de transport face apel la șoferi să fie prudenți în apropierea autobuzelor.

”Rugăm din nou pe această cale toţi conducătorii auto care circulă pe Calea Dumbrăvii şi nu numai să se asigure şi să circule cu prudenţă ȋn preajma mijloacelor de transport ȋn comun, evitând astfel incidentele de genul celui petrecut astăzi, care pun ȋn pericol siguranţa unui număr mare de călători”, transmite Tursib.

Actualizare, ora 10.22

Autoturismul avariat este un Porsche, iar martorii relatează că șoferul autoturismului nu s-a asigurat la intrarea în Calea Dumbravii și a lovit un autobuz Tursib care trecea pe banda destinată mijloacelor de transport în comun.

Știrea inițială:

Un autoturism a fost puternic avariat, în această dimineață, pe Calea Dumbrăvii, în urma unui incident în trafic. Nu a fost însă raportat la poliție niciun incident auto până la ora redactării acestui articol.

Din imagine se pare că cel puțin unul dintre autoturisme este destul de puternic lovit, acesta nefiind în capacitate să continue deplasarea. Cel mai probabil, autoturismul a lovit un autobuz, șoferul autoturismului intenționând să traverseze banda dedicată mijloacelor de transport în comun.

Citește și: Analiza lucrărilor de pe Calea Dumbrăvii în 33 de fotografii. Cel mai grav: autobuzele intră pe pista de biciclete

De la 1 octombrie, autobuzele Tursib circulă pe banda specială rezervată lor pe Calea Dumbrăvii, iar la 3 zile s-a produs și primul accident, oarecum asemănător cu cel petrecut în această dimineață.

Conform martorilor, șoferul unui autoturism a încercat să vireze stânga, însă nu a fost atent la autobuzul care venea din sens opus, pe șoseaua cu sens unic pentru restul automobilelor.

Citește și: Actualizare: Tamponarea de pe Calea Dumbrăvii s-a transformat în accident. Femeie de 74 de ani a ajuns în spital

Știre în actualizare

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

18 comentarii

CX

Acum 1 an

Autobuzele/Troleibuzele ar trebui sa claxoneze ca trenurile cand se apropie de o intersectie sau sa reduca viteza ca bicicletele la 5 km/h ca visatorii sa nu fie in pericol.
Raspunde

Bubi Seven

Acum 1 an

Strada smart, Mai lipsesc doar niste tarabe cu branza pe trotuar si le are pe toate !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Laryssa Arhitecti

Acum 1 an

Nu ne mai facem bine ca popor! Acea banda este neconstitutionala pentru ca e ilegal sa se faca benzi speciale in detrimentul celorlalti soferi care muncesc din greu la fabricile din Sibiu ca sa isi poata permita o masina mai cat de cat, nu Logan 1.4 mpi. Autobuzul avea obligatia sa ii dea prioritate nu sa intre in el de ciuda si invidie ca omul cu SUV a muncit pe branci toata viata, s-a ridicat de jos, a pus ban pe ban si si-a luat o masina pentru siguranta familiei lui. Acum cine va plati pentru toate acestea? Sa se faca dreptate, nu furaciuni!
Raspunde

CX

Acum 1 an

Daca era un biciclist pe banda de biciclete ce patea?
Raspunde

Forest Gump

Acum 1 an

Masina are nr cu NSA , nu spune nimic asta? Politia a venit dupa 45 min, au stat 10 min si au plecat. Nu tu cercetari la fata locului, a doua masina implicata in accident lipsa cu sofer cu tot, soferul celei de a doua masini a plecat de la fata locului. Daca era vorba de un om normal, era arestat deja. Sa vedeti cum se ingroapa…
Raspunde

Sibian

Acum 1 an

O decizie foarte proasta cu banda pt autobuze care oricum cirula foarte rar si puteau foarte bine sa faca un mic ocol pe Goga. Multe locuri de parcare si spatiu verde anulate din cauza acestei benzi. O artera ce se vrea a fi smart, dar din pacate nu a iesit deloc asa. Poate oamenii care iau aceste decizii ar trebui inlocuiti cu unii "mai smart"
Raspunde

Mihai

Acum 1 an

O parere: Inca din faza de proiectare pentru a reconfigura deplasarea pe Calea Dumbarii trebuiau prevazute si implementate riscurile la care sunt supusi pietonii, biciclistii sau alte alte mijloace de deplasare nemotorizate si in final conducatorii auto. Ore cei din cadrul IPJ - Compartimentul de specialitate dau respectivele avizari pe genunchi? Chiar daca exista acele semnalizari rutiere, acestea nu elimina riscurile de accidentare. In aceasta situatie conducatorul auto pentru incadrarea pe Calea Dumbravii, are de evitat riscurile de mai sus in ordinea enumerata. In concluzie, nu exista preventie si nu stiu daca aceasta solutie cu banda speciala pentru mijloacele de transport in comun este una eficienta. Cu siguranta/inevitabil o sa mai auzim despre astfel de accidente, sper nu cu gravitate maxima.
Raspunde

Mihai

Acum 1 an

O parere: Inca din faza de proiectare pentru a reconfigura deplasarea pe Calea Dumbarii trebuiau prevazute si implementate riscurile la care sunt supusi pietonii, biciclistii sau alte alte mijloace de deplasare nemotorizate si in final conducatorii auto. Ore cei din cadrul IPJ - Compartimentul de specialitate dau respectivele avizari pe genunchi? Chiar daca exista acele semnalizari rutiere, acestea nu elimina riscurile de accidentare. In aceasta situatie conducatorul auto pentru incadrarea pe Calea Dumbravii, are de evitat riscurile de mai sus in ordinea enumerata. In concluzie, nu exista preventie si nu stiu daca aceasta solutie cu banda speciala pentru mijloacele de transport in comun este una eficienta. Cu siguranta/inevitabil o sa mai auzim despre astfel de accidente, sper nu cu gravitate maxima.
Raspunde

Manivela

Acum 1 an

Sa va fie rușine cu exclusivitatile voastre , revoluția pentru unii a fost dorința unora de a avea exclusivitatile lui Ceaușescu , nici in orașe mai mari ca Sibiul banda de autobuze nu are exclusivitate
Raspunde

Victor

Acum 1 an

Pe mine era sa ma calce la propriu circula ca nebunii cei cu autobuzele, nu respecta culoarea semaforului nici pietonii! As propune sa fie sanctionati si teste medico legal psihiatrice plus abilitatea de a conduce saptamanal!
Raspunde

Andrei

Acum 1 an

Pai ce treaba are artera smart ca melteanu calcă pedala maxim fără sa se asigure? Trebuie sa fie cetățenii smart, nu sa se aștepte sa fie strada smart si sa ii ferească de belele...
Raspunde

Carcotel

Acum 1 an

Nu a fost accident, autobuzul trebuia sa acorde binecunoscuta prioritate pentru SUV-uri (porsche in cazul asta, daca era beiamve era si mai delicios). Serios, cat de greu este sa te asiguri intai la stanga si dupa aceea la dreapta, cand patrunzi pe "noua" dumbravii de pe strazile laterale care se intersecteaza cu banda speciala pentru autobuze? Nu cumva era si o soferita la volanul cazanului aluia? fain ar fi :)
Raspunde

Sibian

Acum 1 an

Oare de ce nu ma mir ca este vorba de un autoturism Porsche? Explicatia: la volan era unul care considera ca este cel mai tare si are dreptul sa faca orice, doar nu o sa acorde prioritate autobuzului, tocmai el in jurul caruia se invarte Universul.Daca te uiti in jur vezi peste tot astfel de specimene, respectiv astfel de masini parcate pe locurile pentru persoane cu dizabilitati, parcate pe doua locuri sau pe trotuar, ocupand tot spatiul ca doar pietonii pot sa mearga si pe sosea sau oprite in mijlocul drumului cu luminile de avarie pornite si soferul plecat dupa tigari, doar nu o sa mearga domnia lui 2 metri mai incolo unde poate parca legal.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

@ sibian

Acum 1 an

Dragule, nu suntem toti la fel din fericire! Ai vrea tu sa ai un asemenea Porsche!!! De vina este soferul autobuzului, daca nu avea asa viteza mare, putea sa evite impactul! Circula cu o asemenea graba de parca destinatia ar fi cimitirul din capat!!!
Raspunde

Carcotel

Acum 1 an

Esti prieten cu proprietarul sau ce? Porsche Caynenne este CEL MAI IEFTIN Porsche pe care poti sa-l cumperi de nou, tocmai pentru ca nu este "porschele" acela pe care il crezi tu. Exact ca la fel este si cu Lamborghini Urus, dar de ce ma obosesc sa-ti explic tie astea? Tie trebuie sa iti fie explicate notiuni de baza de circulatie, cum ar fi reguli elementare de circulatie: cum sa fie de vina soferul autobuzului daca circula pe banda special destinata pentru autobuze si se afla pe o strada cu prioritate? Esti chiar asa de redus mintal sau incerci sa trolezi?
Raspunde

@ carcotel

Acum 1 an

Cum sa fi atat de frustrat??? Daca Porsche este cea mai ieftina, atunci dacia cum e, cea mai scumpa? Ai fost in autobuz la momentul respectiv sa masori viteza sau cum ai realizat ca nu avea?
Raspunde

MITICUTA

Acum 1 an

ASTA CU PORSCHELE E TARANOIUL DE LA Euroil
Raspunde

Horatiu

Acum 1 an

Toti cei care au bani in opinia ta sunt tarani? Dar cei saraci si fara bani ce reprezinta???
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus