Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Kirstie Alley, actriţă cunoscută pentru rolurile din Cheers şi Uite cine vorbeşte, a murit la 71 de ani

T.S.
1
kirstie-alley-v1iz

Actriţa americană Kirstie Alley, recompensată de două ori cu premiul Emmy, devenită faimoasă datorită rolului interpretat în serialul de succes „Cheers”, a încetat din viaţă luni, la vârsta de 71 de ani, după o scurtă luptă cu cancerul, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Publicitate
Publicitate

Decesul lui Kirstie Alley a fost confirmat pentru Reuters de către reprezentantul acesteia şi printr-o declaraţie a copiilor ei, postată pe contul oficial de Twitter al actriţei, în care se precizează că vedeta a murit la Centrul oncologic Moffitt din Florida. „Pentru toţi prietenii noştri, de pretutindeni… vă informăm cu tristeţe că mama noastră incredibilă, puternică şi iubitoare a murit după o luptă cu cancerul descoperit de curând”, au anunţat True şi Lillie Parker.

„A fost înconjurată de apropiaţi şi a luptat cu multă putere, lăsându-ne cu certitudinea nesfârşitei ei bucurii în faţa vieţii şi a oricăror aventuri care aveau să vină. Pe cât de emblematică a fost pe ecran, ea a fost o mamă şi o bunică şi mai uimitoare”, au adăugat ei.

Alley a devenit cunoscută datorită personajului Rebecca Howe interpretat în sitcom-ul NBC „Cheers”, în care a jucat din 1987 până în 1993, rol care i-a adus un premiu Emmy şi un Glob de Aur în 1991.

Publicitate

Kirstie Alley a jucat alături de John Travolta în comedia din 1989 „Look Who’s Talking” („Uite cine vorbeşte”) şi în cele două continuări ale acesteia.

„Kirstie a fost una dintre cele mai speciale relaţii pe care le-am avut vreodată”, a scris Travolta într-un mesaj postat pe Instagram, însoţit de o fotografie cu actriţa într-o rochie albă. „Te iubesc, Kirstie. Ştiu că ne vom revedea”, a adăugat actorul.

Ea a câştigat al doilea premiu Emmy în 1994 pentru rolul din filmul de televiziune „David’s Mother”.

Alley a interpretat personajul principal în sitcom-ul „Veronica’s Closet” din 1997 până în 2000, rol care i-a adus un Glob de Aur şi mai multe nominalizări la premiile Emmy.

Mai târziu a concurat la emisiunile de televiziune „Dancing with the Stars” şi „The Masked Singer”.

foto facebook.com/kirstiealleyofficial

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Marioara
    Marioara

    Faine filme! M-au luminat adolescenta! Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate