Vineri,
24.03.2023
Cer Senin
Acum
17°C

Părinții vor putea să solicite cărți de identitate pentru copii chiar de la nașterea lor. Explicații oficiale

Părinții vor putea să solicite cărți de identitate pentru copii chiar de la nașterea lor. Explicații oficiale

Autoritățile din România pregătesc punerea în circulaţie a cărții electronice de identitate opţională pentru minori, chiar începând de la naştere. Şeful Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, chestorul de poliţie Cătălin Giulescu, a confirmat, marţi, acest lucru în cadrul unei conferințe unde a anunțat că minim 5 milioane de cărţi electronice de identitate vor fi suportate din fonduri alocate prin PNRR.

„Un element esenţial este că vom pune în circulaţie cartea electronică de identitate opţională pentru minori, chiar începând de la naştere, de la 0 la 14 ani părinţii având opţiunea să solicite acest document de călătorie pentru a putea să-şi exercite dreptul la liberă circulaţie în spaţiu UE”, a declarat Giulescu.

„Guvernul a adoptat astăzi Ordonanţa pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii referitoare la evidenţa persoanelor şi cartea electronică de identitate. Principalele modificări vizează, pe de-o parte, crearea cadrului normativ pentru suportarea de către stat din fonduri alocate prin PNRR a costului cărţii electronice de identitate pentru minim 5 milioane de cărţi electronice emise. Primele 5 milioane vor fi cu siguranţă suportate din fondurile PNRR alocate în acest sens. Un al doilea element esenţial este crearea mecanismului de interoperabilizare a sistemelor de evidenţă pe care Direcţia de Evidenţa Persoanelor le gestionează, este vorba de actualul sistem informatic naţional pentru evidenţa persoanelor şi sistemul informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă care va deveni operaţional în toamna acestui an. Vorbim de interoperabilizare a sistemelor informatice. În ordonanţă se stabileşte că vor fi continuate aceste proceduri de interoperabilizare a sistemelor. Avem în vedere sistemul informatic gestionat de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, plus alte sisteme din care vom prelua informatic anumite informaţii, exonerând astfel cetăţeanul de obligativitatea de a prezenta anumite documente", a afirmat chestorul de poliţie, într-o conferinţă de presă la Guvern, citat de Agerpres.

El a explicat că este vorba de simplificarea procedurilor şi că va exista opţiunea ca părinţii să poată solicita carte de identitate pentru minori pentru a putea să-şi exercite dreptul la liberă circulaţie în spaţiu UE.

„De la momentul în care vom iniţia extinderea emiterii cărţii electronice de identitate la nivel naţional, în vara acestui an, cetăţeanul va trebui să se prezinte fizic, nu va mai fi obligat să prezinte certificatele de stare civilă informaţiile relevante fiind preluate din sistemul informatic pentru emiterea actelor de stare civilă. În măsura în care deţine o proprietate pentru care există un cadastru, informaţiile referitoare la adresa urmează să se stabilească domiciliul sau reşedinţa urmează să fie preluate din interoperabilizare din sistemul informatic gestionat de ANCPI”. 

El a precizat că cetăţenii au opţiunea de a alege între cartea electronică de identitate şi cartea de identitate simplă, adică fără suport electronic de stocare, în funcţie de interesele sau credinţa fiecărui cetăţean.

„Această opţiune există, este reglementată şi va rămâne neafectată în continuare. Totuşi, recomandarea noastră este, pentru a beneficia de serviciile de e-guvernare, pentru a accesa serviciile electronice de la distanţă, să se opteze pentru cartea electronică de identitate", a spus chestorul de poliţie.

Cătălin Giulescu a arătat că în momentul în care vor fi realizate anumite dezvoltări tehnice, respectiv în maximum 6 luni, anumite proceduri vor fi simplificate, dând ca exemplu faptul că în prezent cererea de emitere a unui document de identitate se completează olograf, iar la momentul în care va fi iniţiată extinderea emiterii cărţii electronice de identitate la nivel naţional cererea va fi generată automat de sistemul informatic, informaţiile fiind aduse din alte sisteme cu care există interoperabilitate.

„Cetăţeanul va trebui să se prezinte doar pentru preluarea imaginii şi, după caz, a imaginii celor două amprente, vorbim aici de cartea electronică de identitate, întrucât suntem obligaţi să respectăm nişte rigori impuse de legislaţia europeană", a spus el.

Acesta a precizat că atât cartea electronică de identitate, cât şi cartea de identitate simplă vor fi emise într-un format similar celui al permisului de conducere sau al cardului bancar.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 704

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus