Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu: Căutăm o parcelă în care vom planta copaci. Vom avea o pădure a artiștilor

Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu: Căutăm o parcelă în care vom planta copaci. Vom avea o pădure a artiștilor

Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, a vorbit într-o conferință care a avut loc astăzi, 10 februarie, la sediul instituției pe care o conduce, despre un proiect ecologic pe care dorește să-l implementeze. Este vorba, după cum a explicat acesta, despre plantarea unor copaci pe o parcelă, care va deveni cunoscută sub numele de pădurea artiștilor.

Vorbind despre semnificația numelui pe care stagiunea de anul acesta îl are, „Echo”, managerul a prezentat un proiect pe care dorește să-l implementeze în viitorul apropiat.

„Ne gândim ca în viitor, împreună cu Consiliul Județean și cu alți parteneri, să creăm un eveniment continuu care să aibă legătură cu zona ecologică. Vom detecta și suntem în căutarea unei parcele de pământ în care se vor planta copaci. Fiecare copac va simboliza de fapt și de drept floarea pe care artiștii noștri invitați la filarmonică o vor primi la finalul concertului, știți că este acest obicei elegant de a oferi flori la final de concert artiștilor.

Vrem în acest an să le oferim o amintire, un simbol, iar acel simbol să reprezinte faptul că noi, într-o anumită perioadă a anului, am plantat un copac cu numele lor într-un anumit loc din județul Sibiu, ca încet - încet, peste câțiva ani, să putem să avem o pădure a artiștilor. În momentul în care vor fi mult mai multe date concrete vă vom invita nu doar să vizităm pădurea artiștilor, ci poate împreună să plantăm și câțiva copaci” a declarat acesta în cadrul conferinței.

Cristian Lupeș a menționat că în anul 2022 Filarmonica de Stat Sibiu a desfășurat 235 de evenimente, spre deosebire de anul 2019, când au fost doar 70.

„Nu știu dacă s-a observat foarte mult în exteriorul zidurilor filarmonicii efortul și uneori sacrificiul cu care echipa filarmonicii a reușit să creeze aceste date reale la noi în instituție. Desigur că ne mândrim cu faptul că, dacă în 2019 instituția organiza 70 de concerte pe an, anul 2022 s-a finalizat cu 235 de evenimente”, a mai spus Lupeș.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus