Sâmbătă,
16.08.2025
Partial Noros
Acum
31°C

O sibiancă concurează la emisiunea „Bravo, ai stil!”. Alina Olariu: îmi doresc să mă autodepășesc

O sibiancă concurează la emisiunea „Bravo, ai stil!”. Alina Olariu: îmi doresc să mă autodepășesc

Sibianca Alina Olariu participă la emisiunea „Bravo ai stil” a cărei difuzare a început duminică, 2 apilie, de la ora 19 la Kanal D2. Alina are 29 de ani, este make up artist, iar participarea la emisiunea „Bravo, ai stil!” vine pentru ea ca o provocare pentru că dorește să-și depășească limitele.

„Bună. Numele meu este Alina, eu sunt din Sibiu, am 29 de ani, iar ca și profesie sunt make-up artist. Îmi place foarte mult ceea ce fac. Dacă până acum am stat în umbră, eram cumva în spatele cortinei, am decis să ies în față. În general, îmi plac ținutele simple, casual, dar am momente în care îmi place să fiu și sexy, să scot feminitatea la iveală. Sunt foarte cameleonică, îmi place să experimentez, chiar dacă poate nu am făcut neapărat lucrul ăsta până acum, dar știu că pot și o să vă arăt și vouă asta.

Am venit la „Bravo, ai Stil!” pentru că îmi doresc tare, tare mult să mă autodepășesc, să dau tot ce am mai bun, să-mi depășesc toate temerile pe care le aveam, și am câteva. Când o să simt nevoia să plâng, o să plâng, când o să simt nevoia să urlu, o să urlu. Am nevoie de ajutorul vostru, am nevoie să mă descoperiți și să mă redescopăr și eu, am nevoie de toată susținerea voastră și vă invit să fiți alături de mine în această competiție, dar și după”, spune Alina în clipul de prezentare al emisiunii.

Îmbrăcată într-un costum alb și cu un „wet look”, Alina a reușit să obțină seara trecută trei stele din partea juraților Maurice Munteanu, Alexandru Abagiu și Raluca Bădulescu. Cei care vor să o voteze pe Alina o pot face prin mesaj la 1220 cu indicativul 3. 

Postul de televiziune Kanal D2 din portofoliul Dogan Media International a fost lansat duminică, la ora 19.00, odată cu noul sezon al emisiunii "Bravo, ai stil!". Prima ediţie a noului sezon "Bravo, ai stil!" a putut fi urmărită la Kanal D2, de la ora 19:00, emisiunea fiind difuzată de luni până vineri, de la aceeaşi oră. 

Sursă foto: Alina Olariu/Instagram 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus