Luni,
29.04.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Americanii sunt încântați că vin să lucreze la Sibiu. Director: ”Rezultatul va fi un proiect care va crește economia locală”

Americanii sunt încântați că vin să lucreze la Sibiu. Director: ”Rezultatul va fi un proiect care va crește economia locală”

Compania americană Hill International Inc. a fost selectată recent ca lider al consorțiului care va asigura managementul proiectului demarat de Apă Canal SA Sibiu privind extinderea rețelei de apă și canalizare în județele Sibiu și Brașov.

Proiectul are în vedere extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare în municipiile Sibiu și Făgăraș, în alte cinci orașe, douăsprezece comune din județul Sibiu și cinci comune din județul Brașov. De asemenea, alte patru comune din județul Sibiu vor beneficia de îmbunătățirea infrastructurii de tratare și de transport apă potabilă.

În total mai mult de 220 de milioane de euro, bani europeni, vor fi investiți în comunitățile din județele Sibiu și Brașov, totalizând aproape 300 de mii de locuitori și reprezentând cel mai amplu proiect din istoria de peste 120 de ani a societății de apă din Sibiu.

Presa din SUA scrie că oficialii companiei americane sunt încântați să facă parte din echipa acestui proiect și abia așteaptă să înceapă munca la Sibiu, mai ales că vin cu experiență în domeniu.

”Consorțiul pe care îl conducem înțelege țintele acestui proiect critic, precum și direcțiile majore de dezvoltare ale Uniunii Europene în regiune. Echipa noastră locală, susținută de experiența globală, va ajuta la implementarea planurilor Apă Canal, în concordanță cu cerințele finanțării, la timp și în limitele bugetului”, a declarat Panayiotis Methenitis, vice președinte și director administrativ al Hill International pentru zona Balcanilor.

”Hill a contribuit la managementul a zeci de proiecte finanțate cu fonduri europene în toată Europa de Est pentru că aduce cele mai bune practici croite specific pe proiecte de infrastructură a apei, în beneficiul atât a proprietarilor cât și utilizatorilor. Rezultatul proiectului Apă Canal și al locuitorilor din România va fi un proiect care va crește economia locală, va respecta cerințele finanțării și va avea un impact pozitiv în viețile fiecărui locuitor”, a declarat și Manolis Sigalas, Senior Vice Președinte al Hill International.

Lansat anul trecut, proiectul Apă Canal prevede lucrări ce presupun peste 150 de km de aducțiuni de apă noi, peste 160 de km de rețele de apă noi, stații de clorinare, tartare, pompare, 40 de rețele de canalizare noi, conducte și instalații.

„În mai bine de 20 de ani în România, Hill a jucat un rol esențial în realizarea cu succes a unor proiecte similare. Dezvoltarea continuă a infrastructurii în România și în toată Europa de Est este un obiectiv cheie al companiei noastre și va rămâne atâta timp cât clienții noștri – atât noi, cât și vechi – au nevoie de sprijinul nostru pentru a furniza infrastructura schimbării. În plus, în calitate de membru al familiei de companii Global Infrastructure Solutions Inc., Hill este foarte bine pregătit pentru a ajuta la realizarea de programe de infrastructură transformatoare în regiune și nu numai, deoarece putem îmbunătăți exponențial orice echipă cu o profunzime și o amploare de neegalat de resurse și servicii”, a declarat și Directorul executiv al Hill, Raouf S. Ghali.

Recent Hill a fost desemnată de către Revista Engineering News-Record drept una dintre cele mai mari firme de management al construcțiilor din Statele Unite.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

7 comentarii

Dfghj

Acum 1 an

sa faca in Sibiu canalizarea pe toate strazile (inca sunt destul de multe care nu au canalizare si apa) si apoi sa investeasca in alte parti. Suntem o rusine de Municipiu resedinta de judet cu strazi fara apa si canalizare si de pamant cand alte orase au toate strazile cu apa si canal si asfaltate...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Elzoroaba

Acum 1 an

Fake news. Dă un exemplu.
Raspunde

Ics

Acum 1 an

Care sunt străzile fără apă și canalizare în orașul Sibiu?
Raspunde

Claudia

Acum 1 an

Si badea Maier ce zice? Ii bine?

Raspunde

Emil

Acum 1 an

Mai degraba sunt incantati sa primeasca meditatii la Sibiu dupa succesul caselor insusite cu acte de proprietate falsificate. https://www.youtube.com/watch?v=X6C4uev39Lc
Raspunde

Un sibian

Acum 1 an

blocati in proiect cei de la Apa-Canal Sibiu...de mult prea multa vreme, nici americanii n-o sa-i scoata de acolo!!!
Raspunde

Locuitorul

Acum 1 an

Așa așa ,sa vina americanii sa vadă cum lucrează o firma de stat ,cum sapa peste tot și lasă cu lunile gropi in carosabil , cea mai tare a fost aia cu blvd Milea lăsată luni de zile ,nici nu știu dacă au terminat lucrarea acolo .Când vor vedea săracii ca la noi ca sa sapi o groapa de un metru durează vreo doua săptămâni ,vor implementa metoda și la ei .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus