Cum au construit ciobanii din Sibiu și Făgăraș cea mai veche mănăstire din Dobrogea. Din banii unui oier din Poiana Sibiului s-a zidit prima biserică de piatră

„Dacă mulţi vor fi cunoscând mănăstirea domnească dela Tismana, puţini vor fi cari să cunoască existenţa mănăstirii Cocoş din judeţul Tulcea; şi mai puţini vor fi ştiind că această mănăstire dobrogeană este o ctitorie a ciobanilor noştri din părţile Sibiului şi Făgăraşului, este cum s’ar zice o „mănăstire mocănească””. Este introducerea unui text despre Mănăstirea Cocoș din Dobrogea, publicat în anul 1934 în publicația Arhiepiscopiei Sibiului „Calendarul Bunului Creștin”, la rubrica „Ctitoriile din alte vremuri”.

Articolul citează din notele publicate în „Calendarul” din București de la acea vreme semnate de N.Vonica, în care se menționează că că „ceice au pus temelia primei biserici a mănăstirii, au fost, pe la anul 1835, trei călugări ardeleni: Visarion, Gherontie şi Isaia, veniţi dela sf. Munte”.

„Visarion, primul stareţ al mănăstirii Cocoş, era din părţile Făgăraşului şi avea rang de Arhimandrit, sfinţit de un arhiereu grec din Tulcea. După câţiva ani s’a călugărit acolo târlaşul Nicolae Ghişe, din Poiana Sibiului, şi a dăruit mănăstirii toată averea lui: 500 oi şi 15 mii de galbeni, cu care s’a construit o nouă biserică, mai mare şi din peatră. După Hagi Nicolae Ghişe Poenarul, au îmbrăcat haina călugăriei, la aceeaş mănăstire, alţi ciobani: sălişteni, săceleni, rodeni, sibieleni, dăruindu-şi mănăstirii averile.

Astăzi mai sânt acolo numai doi călugări dintre ciobanii ardeleni. înainte cu o jumătate de veac, şi mai bine, se găseau la mănăstirea Cocoş 20 de călugări numai din Sălişte, foşti târlaşi şi ciobani. Dintre ei mai trăeşte doar Nichifor Mosora, bătrân şi orb, „dar ştiind psaltirea şi toate acatistele pe dinafară”...”, scrie în articolul din publicația Arhiepiscopiei Sibiului.

Numele autorului acestor note este Nicolae Vonica, student teolog - aflăm acest lucru din primul număr al publicației „Stâna” - „Organ al oierilor din întreaga țară”, apărut în aprilie 1934. În acel prim număr al publicației erau descrise starea de atunci și problemele cu care se confruntă păstoritul.

Vonica a descris în „Stâna” cu mai multe amănunte cum ciobanii ardeleni au ajuns în Dobrogea și de ce au decis să construiască o mănăstire, dar și de ce cei mai mulți dintre ei se călăgăreau. Autorul descrie mai întâi amplasamentul Mănăstirii Cocoș: „Această mănăstire mocănească e mănăstirea Cocoș din jud. Tulcea. Ea e cea mai veche mănăstire din Dobrogea și își are începuturile pe la 1835.

E așezată la poalele dealurilor dobrogene, în mijlocul unei păduri seculare de tei, frasin și jugastru. Dela mănăstire spre nord se află târgușorul Isaccea, pe malul drept al Dunării. Tot în apropiere la poalele acelorași dealuri, cari se pierd către apele Dunării, se află fruntașa comună Niculițel, iar la 25 km spre răsărit dai de orașul Tulcea.

Poziția mănăstirii îți oferă o priveliște încântătoare: sub ochi ți se amestecă verdeața sălciilor de pe marginea apelor Dunării cu câmpiile grele de aurul grâului. Peste tot plutește suflarea tainică a vremilor vechi, cari se arată în urme de cetăți romane”.

În continuare, Vonica menționează că „după ce Dobrogea s’a alipit la Țara-Mumă, cei dintâi și poate cei mai mulți români cari s’au împământenit pe câmpiile pustii și înstrăinate dintre Dunăre și Mare, au fost păstorii. Ardeleni din părțile Sibiului, Făgărașului și Brașovului, cari veneau tocmai din Carpați să-și ierneze oile în locurile cu climă dulce de lângă Mare”. Și amintește că „încă înainte de a veni stăpânirea românească în Dobrogea, acești oieri ardeleni împânzeau „Țara Turcească (cum îi zic ei Dobrogei) cu turmele lor numeroase”.

„Ciobanul e un călugăr în felul său”

Redăm în continuare textul, preluat din „Stâna” (nr. 1, 1934), din arhiva Bibliotecii Județene Astra:

„(...) Un astfel de târlaș, burlac cuprins Nicolae Ghișe din Poiana Sibiului, s’a dus la mănăstirea Cocoș, abia înfiripată, și călugărindu-se și-a dat mănăstirii toată averea sa: 15.000 galbeni, 500 de oi și 15 cai. Din banii lui s’a zidit prima biserică de piatră a mănăstirii (...) a cărei inscripție de deasupra ușii dela intrare sună astfel: „Această sfântă și dumnezeiască biserică s’a zidit în anii dela Christos 1853 pe timpul stăreției P. C. Arhimandrit Visarion, începătorul acestui sfânt locaș; dar cu cheltuiala Domniei Sale D-lui Hagi Nicolae Ghișe-Poenarul”.

Iată deci, că un mocan ardelean, care poseda o avere foarte însemnată, a intrat în tagma călugărească, fiind bucuros că se zidește din banii lui o biserică. Dar Nicolae Ghișe-Poenarul n’a fost cel dintâi târlaș ardelean care s’a călugărit la această mănăstire și cu atât mai puțin n’a fost cel din urmă. Un călugăr anume Nichifor Mosora, de loc din Săliștea Sibiului, care s’a călugărit acum 50 de ani, spune că pe atunci erau la Cocoșul numai dela el din sat ca la 20 de călugări, și cari toți au fost mai înainte ca și el, ciobani ori târlași cu oi. Afară de acești sălișteni s’au mai călugărit aici mocani din Sibiel, Săcel, Rod și din Pian (jud. Alba). Toți au intrat în mănăstire dându-și oile, caii și banii ce-i aveau.

(...)

Acești mocani cari la un moment de criză sufletească, își luau turmele de oi și hergheliile de cai dela urmă și nu se opreau până la mănăstire – acești oameni ai vieții singuratice călcau pragul mănăstirii fără multe șovăiri și frământări în suflet. Pentru ei nu se făcea o trecere prea mare dela viața de păstor la cea de călugăr. Doar ciobanul e un călugăr în felul său. E un călugăr care a învățat să citească arătându-i unul mai bătrân, potcoavele vechi, cu vârful ciomagului de corn pe omătul iernii, și care-și poartă Psaltirea soioasă în desagii de pe măgar.

Și e interesant de știut că mocanii aceștia cari se călugăreau la Cocoșul erau cei mai mulți burlaci trecuți. Burlac a fost și ctitorul Nicolae Ghișe, și burlaci au fost și cei doi călugări cari mai viețuiesc și azi la Cocoșul (...)

O mănăstire cu ciobani și târlași din Săliște, Poiana, Rod, etc., era o mare ademenire pentru mocanii ardeleni, pentru cari a trecut jumătate de viață fără s’o cunoască mai de aproape.

Satele în cari s’au născut și unde mai aveau părinți, pe care nu i-au mai văzut de mult, și rude pe cari nu le cunoaște deloc, - toate erau undeva în Transilvania îndepărtată și străină. Despre viața de acasă, de care-i leagă o copilărie scurtă, au auzit dela alții ca din cărți, căci ei rămâneau cu oile și vara și iarna prin câmpiile Dobrogei, Basarabiei și Dunării. Și cu timpul a amuțit în ei chiar și chemarea aceia tainică a pământului de naștere transformându-se într’o tristețe ce se arată în cântec de fluer, când se închid ochii ca să poată venio amintire îndepărtată...

Și după o iarnă grea, care înjumătățește turmele, cu ce a mai rămas din oi și din cai și cu o ușoară durere în suflet pentru viața de cioban de care se desparte, - câte un târlaș, câte un cioban, unul dela apus, altul dela răsărit, vin la mănăstirea mocanilor ardeleni din jud. Tulcea.

Așa s’a întâmplat lucrurile în jumătatea a doua a veacului trecut (al XIX-lea – n.n.), când „Țara Turcească” (Dobrogea) a înghițit în pământul ei mulți mocani ardeleni, pe urma cărora multe mame și surori au plâns cu vers dureros, cum numai ele știu a plânge...

La mănăstirea Cocoș au fost până acum patru stareți dintre călugării ardeleni. Doi dintre aceștia au fost mocanii călugăriți aici, cari și acum mai purtau pe sub anterii, cioareci de lână albă și cămașă de bumbac ald cu fire roșii. Anume arhimandritul Nicandru Boia, de loc din Săliștea Sibiului, a fost al III-lea stareț al mănăstirii, iar Ieromonahul Acahie Goșea, consătean cu Nicandru, a fost al V-lea stareț (...)

Așa erau și așa lucrau strămoșii mocanilor de azi.”

NICOLAE VONICA

Student teolog

Astăzi, Mănăstirea Cocoş din județul Tulcea poartă hramul „Sfânta Treime”, iar stareț este ieromonahul Visarion Scutaru. Potrivit informațiilor de pe site-ul Episcopiei Tulcei, primul stareţ al mănăstirii, Ieromonahul Visarion, ridicat la rangul de arhimandrit de ierarhul grec Panaret, Arhiepiscopul Tulcei, a fost tipograf şi a contribuit la tipărirea primei traduceri în limba română a „Descrierii Moldovei”.

Sursa foto principală: Muzeul Țăranului Român, Colecția „Ivire din privire”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi