Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Veștea: Programul de guvernare al Cabinetului Bolojan, agreat de toate partidele, îl voi prelua integral

Ștefan Dobre
16
Foto: turnulsfatului.ro
Foto: turnulsfatului.ro

Premierul desemnat, Adrian Veștea, a declarat că va păstra în integralitate programul de guvernare al Guvernului Bolojan și doar îl va actualiza în privința unor termene, subliniind că lista de miniștri pe care-i va propune va ține cont de algoritmul politic în baza căruia se va constitui noua majoritate parlamentară și pe ea trebuie să se regăsească persoane bine pregătite, care să nu poată fi contestate, informează Agerpres.

Publicitate
Publicitate

Întrebat luni la Radio România Actualități care va fi calendarul învestirii noului Guvern, Veștea a răspuns: ”După ce voi avea astăzi o discuție cu colegii noștri din Partidul Național Liberal, intenția mea este de a veni cu un guvern. Programul de guvernare este deja făcut, doar îl actualizez, fiindcă sunt o serie de date și de termene care erau de anul trecut, de când a fost învestit Guvernul Bolojan, iar în prezent îl actualizez; îl păstrez în integralitate, nu îl completez, în așa fel încât să nu dăm naștere la discuții. Ulterior vom discuta pe portofolii, atât din punctul de vedere al algoritmului politic care va constitui noua majoritate, cât și numele persoanelor care vor fi nominalizate în viitorul guvern”.

El a fost întrebat dacă se va baza pe sprijinul parlamentarilor PNL, în condițiile în care există mai multe opinii în partid privind nominalizarea sa pentru funcția de premier.

”Sunt mai multe opinii, cu siguranță decizia de ieri a președintelui i-a surprins pe foarte mulți, dar eu am de gând să-mi duc până la sfârșit mandatul de persoană responsabilă pentru formarea Guvernului. Am conștiință, am responsabilitate pentru țară și am obligația de a face acest lucru în cursul acestei săptămâni. Nu cred că mai este necesar să mai stăm în discuții, să facem analize, să ne gândim la tot felul de lucruri. Eu voi fi pragmatic, nu o să stau să aștept zile în șir, ci, din contră, în câteva zile, programul de guvernare pe care l-a avut Guvernul Bolojan și care a fost agreat de toate partidele îl voi prelua integral, fără a modifica nicio virgulă, iar ulterior voi veni cu o listă de miniștri, persoane care vor avea integritate, vor avea expertiză profesională, în așa fel încât să nu stăm să descoperim birourile prin ministere sau să înțelegem ce înseamnă fișa postului dintr-un anumit minister, ci de a doua a zi să ne așezăm pe treabă și să scoatem România din situația în care este”, a afirmat Veștea, citat de Agerpres.

Publicitate

Premierul desemnat a explicat că se bazează pe voturile celor ”responsabili” din Parlament, întrebat de unde vor veni voturile necesare învestirii noului guvern.

”De la toți cei care sunt responsabili, v-am spus că am stat de vorbă cu președintele României, iar eu cred că sunt oameni care sunt responsabili în toate partidele politice și în felul acesta am toată convingerea că vom trece acest guvern. Dacă se dorește și începe să devină plăcută această situație de imprevizibilitate și de nesiguranță și neavând posibilitatea să iei niște decizii pentru țară, înseamnă că nu tratăm corespunzător această perioadă în care ne aflăm”, a susținut Veștea.

Acesta a precizat că nu a discutat cu președintele PNL după desemnarea sa ca premier, dar că i-a transmis un mesaj, la care nu a primit nicio reacție până-n acest moment.

”După desemnare i-am scris un mesaj, nu am avut nicio reacție până în acest moment. Urmează să discutăm în cursul zilei de astăzi. Este adevărat, cred că a fost toată lumea surprinsă, și eu mi-am surprins familia, am avut de dat foarte multe explicații în cursul zilei de ieri, dar cred că am luat o decizie corectă, responsabilă, într-un moment critic, pe care orice om care respectă, să zic, poziția în care este nominalizat și parcursul pe care l-a avut din punct de vedere politic trebuie să-și asume și să facă ceva pentru țara noastră”, a spus Veștea. 

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

16 răspunsuri

  1. Avatar Ministru pe Tinder
    Ministru pe Tinder
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    13
    25
  2. Avatar Veștem& gologan
    Veștem& gologan
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    8
    17
  3. Avatar Solomon
    Solomon

    „Am conștiință;am responsabilitate pentru țară…”
    Ce cuvinte grele…Chiar dacă ești cel mai bun prim ministru din lume,modul în care ai făcut această acțiune (la miezul nopții!!)și fără să anunți pe nimeni,dovedește o mare josnicie! Trecem peste aroganța ta cât Postăvarul sau peste fala ta fără justificare,dar să știi că poți câștiga un post sus pus dar ți-ai spulberat total încrederea pe care unii,naivi și onești o aveau în tine!

    ..

    22
    2
  4. Avatar kokos
    kokos

    Păi parcă pe Bolojan l-au dat jos din cauza măsurilor pe care le-a luat. Dacă păcăliciul ăsta le păstrează la virgulă, care e rostul schimbării?

    26
    2
    1. Avatar Muschetarul român
      Muschetarul român

      Aceeași Marie cu alta pălărie!

      7
      1
  5. Avatar Lady gaga
    Lady gaga

    Dupa ce s a muncit bolojan poti sa vii acum tu sa I faci treaba, cica…

    8
    4
    1. Avatar Pasareturi zburatoare in jurul USR-PNL
      Pasareturi zburatoare in jurul USR-PNL

      (Acest mesaj a fost moderat din cauză că nu are nicio legătură cu subiectul)

      0
      0
  6. Avatar Anamaria
    Anamaria

    Josnic caracter și jalnică regie. Credibilitate zero.
    Tomac, cât nu e prea târziu și ai demnitatea la purtător, pleacă cât mai departe de Cotroceni.
    Noi restul, suntem luați de fraierii de serviciu, din păcate.
    Avem niște politicieni repetenți și nici nu vor să învețe nimic.

    14
    3
    1. Avatar kokos
      kokos

      Tomac??? Cred că au vrut să zici Nicușor!

      6
      2
  7. Avatar Qwerty
    Qwerty

    Nu știu cum să spună că vor bani mai mulți, iar Bolojan &USR le-au tăiat sursele de venit din bugetul de stat!!!

    16
    1
  8. Avatar tovarasii vechi si noi...
    tovarasii vechi si noi…

    „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”

    Circoteca de tara babaniera, banane si blugi pentru masele de vite crotaliate. Demonocratia clasei politice prostituate in bordelul UE, se da a fi fata mare in fata ‘telectualilor de tastatura cu IQ mare si intelegere putina.

    Luati de aici cu dedicatie. Democratia a fost furata de mult din tarile bananiere. Au ramas bananele, blugii si securicii.

    9
    5
    1. Avatar Qwerty
      Qwerty

      De ce au suveranistii obsedati de banane?!
      Au IQ-ul de maimuta!!!

      4
      4
      1. Avatar Calator
        Calator

        Ha ha, asta e bună !

        3
        1
      2. Avatar Ghyuri
        Ghyuri

        Mei Pisti mei, tu vorbeste la limba ta, mei, che nu vorbeste bine romaneste. Rade suveranisti de tine, ca vede ca esti analfabet mei.

        2
        0
  9. Avatar Alzara 1918
    Alzara 1918

    PNL a făcut de-a lungul timpului o sumedenie de achiziții pernicioase : Desemnatul , Anisie , Câmpeanu , Baciu ( topmodelul de lenjerie excandidat la Ministerul Sănătății care nu a mai avut nicio legătură cu Sănătatea , doar cu toxicul Bușoi de Mehedinți ) , Ștroe , Trădoiu … )
    Greu de curățat .

    5
    1
    1. Avatar Piticot
      Piticot

      Da ce, USR-ul nu a facut? Barna, Ciolos, Stefanuta, Mr. Olimpiada, Voiculescu, Toaia, Buzoiana, Miruta si multi alti taietori de frunze la caini, pusi acolo doar de forma…

      3
      1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate