Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

A vrut să sune la 112 în timp ce era la UPU Sibiu: Nimeni nu venea și soția era aproape leșinată. Spitalul susține că pacienta a fost tratată în 3,5 ore

Alin Bratu
0
coronavirus-spital-covid-ambulanta-salvare-upu-urgenta-2-yt4v

Un sibian a reclamat Turnul Sfatului serviciile de la Unitatea de primiri urgente (UPU) Sibiu, după ce soția sa nu ar fi primit la timp îngrijiri medicale după e s-a tăiat la un deget. În replică, instituția susține că pacienta a părăsit spitalul în două ore, iar rana femeii nu era atât de gravă încât să fie considerată o urgență.

Publicitate
Publicitate

”Vineri, 29 aprilie 2023, în jur de ora 18, am fost la Urgențe Sibiu cu soția, care și a tăiat un deget, a fost preluată, de personalul medical, totul OK, apoi a urmat o perioadă, când nimeni nu a mai băgat-o în seama, nici un pahar cu apă nu a primit, i s a făcut rău, doctora care era în UPU ca și asistentele, o tratau ca și cum se preface. Trebuia cusută, nimeni nu venea și tot așa câteva ore, soția aproape leșinată, încerca să sune la 112 să vina cineva sa o ajute! Ea, aflată în clădirea UPU. Ce nesimțire pe personalul de servici din UPU de la ora respectivă!”, reclamă sibianul.

Citește și: 

Un sibian spune că fiica lui a fost ținută 10 ore la Urgențe fără să i se facă nimic și face un live pe FB. Spitalul: „Considerăm nejustificată, jignitoare și ofensatoare atitudinea tatălui pacientei”

”Ajungi în spital cu ceva, și mori de altceva. Dacă nu aveți nicio empatie față de semenii voștri ce căutați în sistemul medical? Să nu ajungem în spitale, ca este vai de noi”, completează el într-un mesaj transmis ziarului nostru.

Publicitate

Spitalul acest caz a fost preluat și externat în aproximativ 3 ore și jumătate. În plus, s-a depus o reclamație care va fi analizată de conducere.

”Pacienta s-a prezentat la UPU la ora 18.15 si a fost preluată de personalul medical. A trecut prin punctul de triaj, i s-au măsurat funcțiile vitale iar  apoi a fost consultată, a primit  vaccin antitetanic,  s-a efectuat investigație radiologică, și ulterior consult în specialitatea chirurgie, sutură și  pansament plagă.
Pacienta a părăsit apoi UPU cu recomandări medicale, întrucât starea sa nu a necesitat internare. 
Apreciem că timpul necesar efectuării tuturor procedurilor menționate a fost unul ușor crescut, înregistrându-se în contextul adresabilității considerabile consemnată în Unitatea de Primiri Urgențe la momentul respectiv. 
Totodată cazul este în analiza conducerii, ca urmare a unei reclamații depuse la sediul unității”, transmite purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Sibiu, Decebal Toderiță.

Inițial s-a produs o confuzie, în aceeași zi s-a prezentat la UPU Sibiu o altă femeie, de aproximativ aceeași vârstă, cu aceeași problemă, o tăietură la deget. În acest caz timpii de așeptare au fost puțin mai mici.

”Pacienta s-a prezentat la UPU la ora 18.10 și a fost preluată de personalul medical. Femeia a primit îngrijiri și tratament de specialitate, inclusv vaccin (n.r. antitetanos), i s-a toaletat și pansat plaga, și i s-au efectuat alte investigații de rutină: măsurare puls, temperatură, tensiune arterială. Pacienta a părăsit UPU după 2 ore, cu recomandări medicale, timpul de așteptare respectiv cel necesar efectuării procedurilor fiind unul rezonabil, cazul nefiind unul de urgență majoră”, susține Decebal Toderiță.

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate