Sistemul Medical MedLife, cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România, susține educația ecologică în Sibiu și se alătură proiectului social ”Ne jucăm și curățăm, ediția a IV-a”. Adoptând personajul Miticlă, îndrăgitul super-erou care îi învață pe cei mici cum trebuie reciclată corect sticla, MedLife contribuie la un mediu înconjurător mai curat și un viitor mai bun pentru noi toți.
Reprezentanții MedLife au mărturisit pentru Turnul Sfatului că atenția pentru colectarea separată a deșeurilor este adânc înrădăcinată în grupul de firme, dincolo de cerințele legale specifice.
”Acordăm o atenție deosebită problemelor de mediu și suntem angajați în a lua măsuri concrete pentru a minimiza impactul pe care inevitabil activitățile noastre îl pot avea asupra mediului. La nivelul Grupului MedLife, managementul deșeurilor reprezintă o preocupare esențială și, pentru gestionarea lor eficientă, ne bazăm pe servicii externalizate, prin intermediul unor contracte specifice tipurilor de deșeuri. Astfel, ne asigurăm că deșeurile, fie că vorbim de cele periculoase sau de cele nepericuloase, sunt preluate și gestionate într-un mod corespunzător. Când vorbim despre deșeuri periculoase ne referim la cele specifice domeniului nostru, adică medicamente, pentru care avem proceduri foarte stricte de lucru.
Totodată, ne străduim să găsim soluții sustenabile pentru a reduce consumul de resurse naturale. În același timp, încurajăm și susținem toate companiile care fac parte din Grupul MedLife să promoveze practici durabile pentru a construi un viitor mai verde pentru toți.
Spre exemplu, în ceea ce privește consumul de energie, acordăm o atențeie deosebită reducerii acesteia, prin implementarea, în proporție de 99%, a tehnologiei LED în majoritatea clinicilor noastre și prin setări eficiente din punct de vedere energetic pentru sistemele de încălzire, ventilație și aer condiționat”, a precizat Ina Ilie, director de comunicare MedLife.
MedLife acordă o atenție sporită consumului de apă sau eficienței energetice și informează constant angajații cu privire la colectarea separată de deșeurilor, inclusiv prin implicarea în campanii sociale.
”Referitor la consumul de apă, utilizăm echipamente pentru eficientizarea consumului. În plus monitorizăm cu atenție cantitatea utilizată și, prin proceduri interne, prevenim orice risc de contaminare biologică a apei deversate. Sunt câteva dintre exemplele de bune practici prin care minimizăm orice impact negativ asupra mediului înconjurător. La nivel intern, un rol important în educația angajaților îl are, bineînțeles, informarea cu privire la practicile noastre sustenabile și la modul în care putem contribui la atingerea obiectivelor noastre de mediu. Pe lângă informarea, implicarea directă a colegilor noștri este esențială pentru a-i face să se simtă responsabili și pentru a-i motiva să ia măsuri concrete pentru a proteja mediul. În acest sens, am susținut o serie de evenimente și inițiative de mediu, cum ar fi campanii de colectare selectivă a deșeurilor, curățarea spațiilor verzi, plantarea unui arbore pentru fiecare nou-născut în maternitățile noastre și alte activități ecologice”, a adăugat directorul de comunicare al MedLife.
Susținerea educației ecologice este un exemplu al implicării MedLife, o altă latură fiind reprezentată de plantarea de copaci. Din 2017 și până în prezent, cu sprijinul MedLife s-au derulat mai multe acțiuni de împădurire la care au participat câteva sute de angajați, în total plantându-se peste 55.000 de puieți de brad, fag și molid, în special în zona Munților Făgăraș.
”Facem România Verde este angajamentul pe care MedLife și l-a asumat de a avea un comportament etic și responsabil față de societate, îmbunătățind în diverse moduri viața comunității. Din 2017, de când am dat start-ul acestui demers, am derulat mai mulți acțiuni de împădurire la care au participat câteva sute de angajați MedLife. Prin plantarea a peste 55.000 de puieți de brad, fag și molid, cred că putem spune că am pus bazele reconstrucției ecologice a unor zone greu accesibile și profund afectate de exploatările forestiere necorespunzătoare din Munții Făgăraș. Anul trecut, cu prilejul Zilei Mediului Înconjurător, pe care ne place să o marcăm anual, o echipă de colegi din MedLife împreună cu Let’s Do It Romania au ecologizat o zonă afectată și colectând în câteva ore aproximativ 1 tonă de deșeuri depozitate iresponsabil.
Sunt cauze cu impact real pe care le susținem din grijă față de mediu și comunitate”, detaliază oficialii companiei.
Concluzia este una singură: pentru ca în viitor să ne bucurăm de aer curat, ape limpezi și o stare de sănătate bună trebuie să avem grijă de natură și mediul înconjurător. Cea mai bună investiție în acest sens fiind în educația copiilor.
”Educația ecologică poate fi, cu siguranță, o soluție importantă pentru viitorul României. Ea este este responsabilitatea școlilor, a companiilor, dar și a fiecăruia dintre noi. Prin învățarea copiilor despre problemele de mediu și despre modul în care pot contribui la protejarea naturii și a mediului înconjurător, putem crea o generație de adulți responsabili și angajați în promovarea practicilor durabile și a unui stil de viață eco-friendly. Nu numai copiii învață de la adulți, ci și adulții învață de la copii. Astăzi vedem că de multe ori copiii sunt cei care învață primii despre problemele de mediu la școală sau prin intermediul activităților extracurriculare și apoi transmit mai departe aceste informații părinților sau cunoștințelor. Ne dorim să vedem în rândul copiilor cât mai mulți ambasadori ai mediului înconjurător pentru că ei reprezintă viitorul și vor trăi consecințele deciziilor noastre actuale”, a concluzionat Ina Ilie, director de comunicare.
Revenind la proiectul ”Ne jucăm și curățăm, ediția a IV-a”, acesta a debutat în data de 1 iunie și ajunge în patru cartiere ale Sibiului, inclusiv în Parcul Sub Arini. Alături de specialiști în managementul deșeurilor, super-eroii colectării separate îi invită pe copii la acțiuni de ecologizare, cei mai implicați copii urmând să primească daruri și numeroase informații utile.
”Ne jucăm și curățăm, ediția a IV-a” este o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Comunității.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: medlife , ne jucam si curatam , Sibiu , stiri sibiu
Vizualizari: 970
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Emil
Acum 11 ore
Bambolero
Acum 12 ore
@Dan
Acum 12 ore
Aci Duțu
Acum 12 ore
Emil