Miercuri,
10.09.2025
Cer Senin
Acum
23°C

Directorul UNESCO, invitat la Sibiu. ULBS i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa

Directorul UNESCO, invitat la Sibiu. ULBS i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa

Audrey Azoulay, director general UNESCO, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Distincția a fost oferită la propunerea Facultății de Litere și Arte. Deocamdată, nu se cunoaște când va avea loc ceremonia de înmânare a distincției.

Facultatea de Litere și Arte a ULBS a decis să îi decerneze directorului UNESCO titlul de Doctor Honoris Causa cu ocazia celei de-a 30-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru (FITS). 

„Gestul de a oferi această înaltă distincție academică unei personalități de talia doamnei Audrey Azoulay poartă în sine semnificația alinierii ULBS și a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu la valorile esențiale și la misiunea UNESCO: dezvoltarea de strategii educaționale care să ajute cetățenii să trăiască liberi și toleranți”, se arată în propunerea înaintată de consiliul facultății conducerii universității.

În textul propunerii se mai menționează despre standardele internaționale definite de UNESCO, cu referire la educația de calitate, diversitatea culturală și schimbul de idei.

„Doamna Audrey Azoulay este o personalitate cu o formare universitară excepțională (absolventă a Ecole Nationale d’Administration și a Paris Institute of Political Studies, cu un MBA la Lancaster University). În calitatea sa de Ministru al Culturii și al Comunicațiilor, dna Azoulay a fost distinsă cu ordinul Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres, iar din 2018 este director general UNESCO.

Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa pentru doamna Audrey Azoulay reprezintă pentru ULBS o confirmare a preocupărilor și a tendințelor strategiilor sale instituționale de a se alinia la valorile universale pe care le promovează și păstorește UNESCO, dar și șansa colaborării strânse la nivel instituțional și oportunitatea de a dezvolta programe de studii comune”, mai scriu în textul semnat de membrii consiliului Departamentului de Artă Teatrală, Constantin Chiriac, președintele FITS, Diana Nechit, directorul departamentului și Ion M. Tomuș, profesor universitar.

Întrebat de Turnul Sfatului dacă se cunoaște când este programată ceremonia de decernare a titlului de DHC directorului UNESCO la Sibiu, decanul facultății de Litere și Arte ne-a spus că nu cunoaște astfel de detalii.

Înainte de a deveni director al UNECO, Audrey Azoulay a fost ministrul Culturii în Franța. Aceasta este a doua femeie care a ajuns la conducerea organizației, în anul 2021 obținând al doilea mandat.

Foto: unesco.org

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

3 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Newman

Acum 2 ani

Ca sa nu para ca este doar agentie imobiliara ULBS se baga in seama si cu acordarea de titluri academice!
Raspunde

Emil

Acum 2 ani

Mai degraba Doctor Honoris Mengele...SUA anunta ca va injumatatii sustinerea financiara a organizatiilor obscure din clubul ONU.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Honoris

Acum 2 ani

SI ce a facut aceasta persoana pentru ulbs??? de unde, cum si cu ce merite a apărut? facultatea lui terian are mai multi doctori si profesori decât studenti. de cei de la teatru nu mai vorbim. facem arata tam-tam, construim sedii etc. pentru 25 de studenti pe trei ani? il ridicati pe chiriac pe culmi de glorie si el nu vine o zi pe la ore. festivalul de teatru? o adunatura de saltimbanci. care e șegatura individei cu teatrul si cu ulbs?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus