Turnul Sfatului vă prezintă o selecție a celor mai importante știri de miercuri, 7 iunie:
Cele mai aglomerate școli din Sibiu anul viitor: peste 270 de locuri au fost aprobate de ISJ pentru a suplimenta clasele pregătitoare
19 clase cu 273 de locuri au fost aprobate de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu pentru a răspunde adreselor de solicitare cu privire la suplimentarea locurilor pentru înscrierea copiilor în învățământul primar. Cu alte cuvinte și în anul viitor școlar mai multe unități școalre din Sibiu vor fi supradimensionate.
Detalii AICI.
Constructorul celui mai nou parc al Sibiului e penalizat zilnic, până când va termina lucrările
Din cauză că n-au terminat lucrările nici până la termenul prelungit până în primăvara acestui an, celor de la Total NSA AG Construct li se aplică zilnic penalități. Primăria nu poate estima, deocamdată, ziua de deschidere a noului parc botezat Belvedere.
Detalii AICI.
Universitățile, împotriva pseudoștiințelor.
Cele mai mari universități din România, inclusiv Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), cer autorităților centrale să evite dezvoltarea unor calificări care se suprapun peste cele existente. Totodată, acestea atrag atenția că statul ar trebui să ia în serios rolul pe care îl are în ceea ce privește protecția unor ocupații, respectiv mesajul pe care îl transmite în acest sens cetățeanului.
Detalii AICI.
Chiriac, despre scumpirile din timpul FITS: Sibiul este mai scump decât Timișoara
Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și directorul Teatrului Național Radu Stancu, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă organizată miercuri, 7 iunie, despre creșterea prețurilor din oraș în timpul festivalului de teatru.
Detalii AICI.
Un sibian a fost ales consilier într-un oraș italian.
Cătălin Mustățea a fost ales consilier local în orașul de peste 30 de mii de locuitori Villafranca di Verona, din nordul Italiei. „Din această seară (n.r. ieri) sunt oficial consilier al orașului Villafranca di Verona. Se pare că sunt singurul ales român, la această rundă de alegeri, în Italia. Sunt fericit pentru această a doua alegere și le mulțumesc celor care au avut încredere în mine”, spune Cătălin Mustățea pentru Turnul Sfatului.
Detalii AICI.
Propunerea unui sibian pentru decongestionarea traficului într-un cartier al Sibiului
Valorile tot mai ridicate de trafic pe străzile din Sibiu și timpii tot mai lungi petrecuți la volan zi de zi îi împing pe sibieni să caute diferite opțiuni pentru fluidizarea circulației. Artere precum Șoseaua Alba Iulia, Calea Cisnădiei sau Calea Șurii Mari devin foarte aglomerate la anumite ore, în special când sibienii merg sau ies de la serviciu.
Detalii AICI.
Restricții de trafic de vineri și până duminică pe mai multe străzi din Sibiu
În perioada 9-11 iunie va avea loc pe str. Arhivelor și în Piața Schiller o nouă ediție a evenimentului Street Delivery Sibiu, organizat de Asociația Develop și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2023. În acest context, reprezentanții primăriei anunță restricții de trafic avizate de Comisia de Circulație.
Detalii AICI.
„Psihologul” Isac Muntean, condamnat la închisoare cu suspendare pentru violențe
Isac Muntean, consultantul acuzat de oameni de afaceri din Sibiu că se prezintă și drept psiholog și în jurul căruia se poartă halucinante discuții despre droguri sau averi pierdute, a fost condamnat la zece luni de închisoare cu suspendare, de către Judecătoria Sibiu. Sentința nu este definitivă.
Detalii AICI.
Profesorii din Sibiu continuă greva și mâine
Greva din educație continuă și mâine, 8 iunie, transmit reprezentanții sindicaliștilor sibieni. Acestia spun că nu se vor opri până când revendicările lor nu vor fi soluționate de guvernanți. Detalii AICI.
Un sibian a murit într-un accident în județul Alba, iar o tânără de 18 ani a fost rănită
Un sibian în vârstă de 64 de ani a murit într-un accident rutier petrecut miercuri în județul Alba, anunță reprezentanții Inspectoratului de poliție din județul învecinat. Detalii AICI.
14 elevi de la Liceul de Artă din Sibiu și-au expus lucrările la Palatul Parlamentului într-o expoziție cu vânzare. Bani strânși vor fi donați
14 elevi de la Liceul de Artă din Sibiu și-au expus, timp de două zile, lucrările la Palatului Parlamentului de la București într-o expoziție cu vânzare. Scopul este unul umanitar. Banii strânși vor ajunge la SOS Satele Copiilor din Cisnădie.
Detalii AICI.
Grevă japoneză în mai multe spitale din Sibiu
A fost declanșată greva japoneză în mai multe spitale din Sibiu. Cei care protestează sunt membri ai Federației SANITAS. Potrivit liderului de sindicat, Dan Pirnoiu, în Sibiu doar cei din asistența socială nu protestează. Dacă revendicările nu sunt soluționate de guvernanți, sindicaliștii spun că și în sănătate se va ajunge la grevă generală.
Detalii AICI.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 982
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ger
Acum 1 oră
Ciobanu Ion
Acum 1 oră
Adina
Acum 1 oră
Barosanu
Acum 1 oră
Ghita