Rezumatul zilei:
19:25
”Eu studiez de multă vreme politica, de mai bine de 20 de ani, am zis că e momentul și pentru acțiune. Am simțit și simt că trebuie spuse și rezolvate niște lucruri din opoziție sau de la putere”, a declarat Dragoman pentru Turnul Sfatului.
19:13
Lipsa experienței și capacității necesare determină conducerea orașului să delege pentru încă 4 ani administrarea sistemului de iluminat public din municipiu. Până în 2028, Primăria Sibiu promite că întreg sistemul de iluminat public va fi modernizat, astfel încât toate aparatele de iluminat să fie cu module LED, din care peste 90% să fie controlate prin telegestiune.
18:13
Administrația orașului aflat în nordul județului a decis să angajeze o firmă care să efectueze procedurile birocratice necesare obținerii titlului de parc industrial. Valeverde International SRL, din Alba Iulia, este societatea angajată prin cumpărare directă să se ocupe de aceste proceduri, valoarea contractului fiind de 150.000 de lei, la care se adaugă TVA.
18:13
Tânărul a povestit că, din cauza dizabilității care îl împiedică să își folosească mâinile și picioarele, i-a fost imposibil să susţină vreun examen scris. “A fost unul dintre motivele pentru care mergeam la şcoală cu mama. Pot învăţa orice, dar nu pot să scriu. Unii profesori au fost de acord să susţin examenele oral. Alţii, nu. Atunci, mă aşezam cu mama în ultima bancă – să-i pot dicta ce învățasem, iar ea să scrie”.
17:16
Cu trei zile înainte de ședința în care va fi supus votului proiectul de achiziție a ”Fabricii de cultură” de la Construcții SA, reprezentanții Scandia food au trimis consilierilor locali o ofertă de vânzare a terenurilor și clădirilor aflate de o parte și de alta a străzii Morilor.
16:35
Conform datelor parțiale din recensământul populațieiîncheiat anul trecut, Sibiul se află pe locul 3 la nivel național la procentul de populație germană din totalul rezidenților. 2.716 de rezidenți în județul Sibiu s-au declarat de etnie germană, din totalul de 388.326, ceea ce reprezintă 0,69%. Jumătate, față de acum 10 ani, la precedentul recensământ.
16:25
Elevii cu 10 la Evaluarea Națională vor primi 2.000 de lei din partea Primăriei Sibiu
Decizia de a premia școlile și elevii cu rezultate bune la examenele din acest an a fost luată de primarul Astrid Fodor la propunerea Serviciului public care administrează infrastructura școlară. Sumele sunt menționate într-un proiect de hotărâre care urmează să fie supus votului în ședința consiliului local din 27 iulie.
16:07
39 de grade este temperatura resimtiță la Sibiu, marți la ora 15, potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie. 34 de grade sunt resimțite la Păltiniș, 21, la Bâlea Lac.
15:12
Cinci profesori din județul Sibiu au obținut nota zece la examenul de definitivat. Vlad-George Gheorghe, Elena Daniela Statie, Cristina-Maria Ghincea, Roxana-Maria Zimmer și Cecilia-Eugenia Crăciun sunt cei cinci care au reușit să avanseze în cariera didactică cu nota zece.
14:31
Compania Apă Canal a semnat recent contractul pentru demararea lucrărilor de introducere a apei și canalizării în câteva dintre cele mai cunoscute localități turistice și rezidențiale din zona Sibiului: Cisnădioara, Tocile, Rășinari, dar și Cisnădie și Poplaca.
13:39
Șantierul paleontologic de la Turnu Roșu, redeschis după 25 de ani. Primele descoperiri
Cunoscut de specialiștii în domeniu din toată țara, șantierul are o valoare însemnată pentru comunitatea științifică, producând de-a lungul timpului numeroase descoperiri importante. Turnul Sfatului a relatat în prima parte a acestui an despre o specie de crocodili preistorici care au trăit în județul Sibiu în urmă cu zeci de milioane de ani.
11:39
Numărul persoanelor cu dizabilități este în creștere în municipiul Sibiu. Acest lucru a determinat autoritățile locale să propună înființarea unui comitet care să ia în considerare, la aprobarea diverselor programe și activități, nevoile acestora.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1124
Ultimele comentarii
Acum 43 minute
Ban Cher
Acum 49 minute
Sibian
Acum 1 oră
Ovidiu
Acum 1 oră
Cetatean
Acum 1 oră
Ion Iliescu (RIP)