Joi,
12.09.2024
Innorat
Acum
17°C

Fostul viceprimar al Sibiului: spune că nu a furat și că a acceptat închisoarea pentru instituție și pentru că a greșit

Fostul viceprimar al Sibiului: spune că nu a furat și că a acceptat închisoarea pentru instituție și pentru că a greșit

Alexandru Dumbravă, fostul viceprimar liberal al Sibiului, a revenit pe Facebook pentru a-și scrie un punct de vedere referitor la motivele care l-au determinat să cadă la înțelegere cu procurorii europeni. Și să accepte doi ani și trei luni de închisoare cu suspendare în dosarul în care era urmărit penal pentru fraude cu fonduri europene nerambursabile, efectuate în vremea în care conducea Casa corpului didactic Sibiu.

Cel care a demisionat din funcția de viceprimar al celui mai important oraș din județ la o săptămână de la data trimiterii sale în judecată cu recunoașterea vinovăției și – de fapt – abia după ce procurorii au dat publicității acordul de închisoare cu suspendare scrie că este uimit de faptul că este atacat, deși a făcut mult bine.

„În ultima perioadă am văzut de cât de multă ură sunt oamenii capabili, cât de mult doresc să murdărească și să lovească în cineva, oricine ar fi, chiar dacă nu cunosc și nu au avut vreodată vreo legătură cu acea persoană. Traversez o perioadă interesantă a vieții, o perioadă în care constați că, oricât de mult bine ai fi făcut în această viață oamenilor, cunoscuți sau necunoscuți, puțini mai sunt cei care cu adevărat îți rămân aproape și mai cred în tine. Dar El, Dumnezeu, ne știe pe fiecare după inima și faptele noastre”, își începe Dumbravă textul publicat pe pagina sa de Facebook.

El ține să sublinieze în continuare că cei 34.500 de euro pe care procurorii îi consideră fraudați nu au fost furați de el, ci au rămas în folosul instituției Casei corpului didactic. Fără să explice clar despre ce a fost vorba, Alexandru Dumbravă descrie un scenariu în care de vină pentru întreaga situație a fost, de fapt, inflația și faptul că nu a fost atent. „Deși nu lipsește nimic de la CCD Sibiu, deși nu s-a furat nimic, deși nu am cerut rambursări de fonduri în numele meu și pentru mine, ci în numele instituției, pentru instituție și în contul instituției, unde au și rămas, este normal să-mi asum vina de a nu fi fost suficient de atent la documentele întocmite, la semnăturile date sau nedate și alte elemente. NU a existat nici o achiziție cu prețuri exagerate, din contră, prețurile au fost uneori atât de mici încât nu îi tentau pe furnizori. Proiectele fuseseră scrise pentru prețurile de pe piață, din 2016, anul scrierii proiectelor, iar proiectele au început să se deruleze abia începând cu finalul anului 2018, când nu mai era chiar ușor să faci achiziții la prețurile din 2016. Din păcate, în lumea fondurilor nu există varianta că ai putea și să greșești, indiferent de motive. Orice greșeală este tentativă de fraudă sau fraudă”.

Alexandru Dumbravă mai susține că a decis să plătească „penal, civil și moral”, pentru că a fost neglijent. „Am fost neglijent când trebuia să nu fiu și să am grijă ca nimeni să nu fie neglijent, am folosit documente prost întocmite și acum plătesc”.

Fostul viceprimar al Sibiului, care acum s-a reîntors în funcția de director al Școlii din Roșia, a refuzat constant orice dialog cu redactorii Turnul Sfatului care au scris despre comunicatele procurorilor europeni ori despre procesul care i-a fost deschis.

În textul publicat pe Facebook, Dumbravă mai spune că a făcut mii de ore de voluntariat în folosul statului român și că proiectele pe care el le-a gestionat la Casa Corpului didactic „au fost făcute din dragoste pentru copiii și profesorii din satele amărâte, pe care nu le bagă nimeni în seamă, și au avut peste 1800 de copii si peste 600 de cadre didactice beneficiare”.

Citește și S-a ținut de scaun până în ultima clipă: fostul viceprimar Dumbravă merge săptămâna viitoare să recunoască frauda din bani europeni, în fața judecătorilor

Citește mai jos textul integral publicat de Alexandru Dumbravă pe pagina sa de Facebook

În ultima perioadă am văzut de cât de multă ură sunt oamenii capabili, cât de mult doresc să murdărească și să lovească în cineva, oricine ar fi, chiar dacă nu cunosc și nu au avut vreodată vreo legătură cu acea persoană. Traversez o perioadă interesantă a vieții, o perioadă în care constați că, oricât de mult bine ai fi făcut în această viață oamenilor, cunoscuți sau necunoscuți, puțini mai sunt cei care cu adevărat îți rămân aproape și mai cred în tine. Dar El, Dumnezeu, ne știe pe fiecare după inima și faptele noastre. E interesant cum, de asemenea, după ce firul vieții arată ca un șir lung de muncă acerbă, fapte bune, dăruire și profesionalism, un singur moment al vieții, pe care nu-l discut aici, te poate face să pari orice altceva decât ceea ce ești. Și nimeni nu se întreabă ce o fi cu acel punct dintr-o lungă linie, ci toți caracterizează linia după cum li se pare punctul. 

În urmă cu ceva timp spuneam că nu am furat nimic, nimănui, niciodată. Și nici nu am intenționat vreodată să fraudez fondurile cuiva, fie ele chiar și ale statului sau ale UE. La fel afirm și acum, cu tărie, că nu am furat nimic și nu am fraudat nimic. O să spuneți sigur "Măi omule, ești nebun? Tocmai ce ai recunoscut că ai făcut acest lucru!" După cum spuneam în urmă cu ceva timp, sunt gata să-mi asum responsabilitatea pentru ceea ce am făcut. Nu mă eschivez, nu tergiversez, nu caut tertipuri avocățești care să mă scoată curat. Deși nu lipsește nimic de la CCD Sibiu, deși nu s-a furat nimic, deși nu am cerut rambursări de fonduri în numele meu și pentru mine, ci ÎN NUMELE INSTITUȚIEI, PENTRU INSTITUȚIE ȘI ÎN CONTUL INSTITUȚIEI, UNDE AU ȘI RĂMAS, este normal să-mi asum vina de a nu fi fost suficient de atent la documentele întocmite, la semnăturile date sau nedate și alte elemente. NU a existat nici o achiziție cu prețuri exagerate, din contră, prețurile au fost uneori atât de mici încât nu îi tentau pe furnizori. Proiectele fuseseră scrise pentru prețurile de pe piață, din 2016, anul scrierii proiectelor, iar proiectele au început să se deruleze abia începând cu finalul anului 2018, când nu mai era chiar ușor să faci achiziții la prețurile din 2016. 

În sport, dacă echipa merge bine, înseamnă că jucătorii au fost grozavi, iar dacă ceva merge rău, vina este a antrenorului. Jucătorii rămân, antrenorul pleacă. Așa a fost și aici. 

Din păcate, în lumea fondurilor nu există varianta că ai putea și să greșești, indiferent de motive. Orice greșeală este tentativă de fraudă sau fraudă. Nu se întreabă nimeni de ce ai fi făcut-o, dacă oricum nu aveai nimic de câștigat. Nici măcar nu întreabă nimeni la CCD Sibiu, să li se spună dacă, fizic sau scriptic, lipsește vreun produs sau vreun leu, sau dacă eu am furat ceva de acolo. Orice! E mai simplu să iei pietroiul și să arunci cu el. 

Am fost educat să-mi asum întotdeauna vina și responsabilitatea faptelor mele. La fel o fac și acum, chiar dacă prin această asumare îmi asum mai mult decât ceea ce a fost cu adevărat. O MARE NEGLIJENȚĂ! Am fost neglijent când trebuia să nu fiu și să am grijă ca nimeni să nu fie neglijent, am folosit documente prost întocmite și acum plătesc. Penal, civil și moral. 

Am fost o fire non conflictuală, care a căutat mereu să aducă liniște și armonie în mediul în care a lucrat, iar nu o stare de permanent conflict. Am preferat adesea să las de la mine pentru a avea pace și a putea construi. Și, adesea, am construit nu doar clădiri sau proiecte, cât și echipe foarte faine de oameni. 

O viață întreagă mi-am dorit să pun mereu umărul, mintea și tot ce am avut la dispoziție pentru elevii și copiii cu care am avut șansa să lucrez. Peste tot pe unde am trecut m-am implicat mai mult decât credeam uneori că se poate, lăsând în urma mea mereu construcții, lucrări, proiecte inovative. Am pus umărul la schimbarea in bine a destinului a sute de copii și nu am pregetat nici măcar o dată să-mi folosesc salariul pentru a le veni în ajutor. Nu m-au interesat niciodată luxul sau banii, ci doar să pot vedea oameni veseli și fericiți în jur. Nu i-am cerut nimănui, vreodată, să-mi plătească miile de ore de voluntariat în folosul statului român și a cetățenilor lui. Proiectele CCD au fost făcute din dragoste pentru copiii și profesorii din satele amărâte, pe care nu le bagă nimeni în seamă, și au avut peste 1800 de copii si peste 600 de cadre didactice beneficiare. 

Am crezut mereu că munca adevărată se face cu fapta, nu cu vorba, obținând rezultate, iar nu făcând poze și dând comunicate. 

Pedagogia modernă ne învață să le spunem elevilor să nu le fie frică să greșească, este OK, vor învăța din acele greșeli și vor deveni mai buni. La fel, într-o lume normală, ar trebui să fim încurajați să lucrăm, să inovăm, să nu ne fie teamă să facem ceva pentru că am putea greși. În afară de moarte, totul este reparabil. Doar așa putem progresa, doar așa putem deveni mai buni. 

Într-o lume ideală!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

Florin

Acum 1 an

PNL de la Dragos Floarea in 2012, la Razvan Pop in 2016 si Alexandru Dumbrava in 2020. No comment.
Raspunde

Canaris

Acum 1 an

Suntem ca în bancul de la Radio Erevan.... Nu a furat, i s a luat, nu face pușcărie, face academie, te rugam sa ne ierți că nu pricepem nimic....
Raspunde

John doe

Acum 1 an

Dar vai, ciuma galbena sau ciuma rosie sa fure? Ce oameni rai...
Raspunde

Claudiu

Acum 1 an

Zoe, fi bărbată ! Plânsul pe Facebook nu ajută. Bărbat, 18 ani împliniți, legal răspunzător în fata legii, cu drag de funcții de conducere; funcții care pe lângă privilegii vin și cu ceva riscuri legate de coada lor. Ai greșit ? Plătești Că așa e viața. Indiferent pe scaunul de inspector, de vice-primar sau în sport. Cu linii sau cu puncte, egal Cam la asta se rezumă totul Restul poveștilor merg pe FB și prin comunicate de presă. Mai puțin în fata organelor de cercetare naționale sau europene
Raspunde

Barabas

Acum 1 an

a ajuns hotul sa scrie cronica hotului :))
Raspunde

Andra

Acum 1 an

Desi este condamnat se intoarce de.luni director de scoala la Rosia! Poftim????
Raspunde

@Anra

Acum 1 an

Si vreti sa-i mai respecte elevii pe profesori!
Raspunde

Adi

Acum 1 an

Parca o aud pe Firea: nu am facut nimic rau, am facut doar lucruri bune pentru oameni; Dumnezeu mi-e martor etc. Lipseste doar partea cu razbunarea politica. Cum poate fi o persoana condamnata penal, chiar si doar pentru neglijenta, director? Cum o persoana neatenta si neglijenta poate semna documente (acte studii etc.). Asta ca sa luam de bune doar afirmatiile d-lui Dumbrava
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus