Piața Aurarilor prinde din nou viață între 1 și 3 septembrie prin Festivalul „Flori pe scări”. Inițiat de Anda și Cătălin, alături de Ioana Nechifor de la City Flowers by Ioana, festivalul ajunge în prima lună de toamnă în Orașul de Jos, având același scop ca în edițiile precedente: să arate că Sibiul nu înseamnă doar Piața Mică și Piața Mare.
La fel ca în cele două ediții anterioare, suntem invitați în Piața Aurarilor să participăm la expoziții de flori, la tururi ghidate, să susținem producătorii locali care vin la eveniment cu standuri cu vânzare de produse artizanale, să participăm la tururi ghidate, dar și la evenimente cu şi pentru copii, zonă de relaxare, picnic urban și muzică live.
„La un moment dat mă întreba cineva ce fel de public avem la Flori pe Scări. Cred că nu putem spune că avem un anume public. După două ediții îmi dau seama că publicul este destul de variat, sunt foarte multe familii, prezența lor la festival este o constantă din ce am observat noi.
Având deja două ediții și urmând o a treia, oamenii încep să-și dea seama ce înseamnă povestea aceasta, încep să descopere altfel zona. Un lucru pe care l-am observat după cele două ediții este că după ce se termină festivalul vin oameni în piață să caute florile. Unii au impresia că ar trebui să dureze vreo săptămână sau vreo lună festivalul”, ne-a povestit Anda Cornăcel, inițiatoarea evenimentului.
„Am observat că oamenii caută zona mai mult”
După succesul celor două ediții ale festivalului, ediția din toamnă vine să întregească ideile expuse până acum la festival. Alături de o echipă de arhitecți, floriști, grădinari, meșteșugari, artiști și antreprenori locali Anda va transforma din nou Piața Aurarilor într-o grădină urbană, o oază de verdeață și relaxare pentru trei zile. Coordonatoarea floriștilor va fi, la fel ca în edițiile precedente, Ioana Nechifor de la City Flowers Sibiu.
„Am observat că oamenii caută zona mai mult. Sunt foarte mulți sibieni pe care încă îi văd coborând de pe Movilei cu aplicația, cu navigatorul, ca să ajungă în Piața Aurarilor pentru că nu știu unde este.
Este o doamnă care a ajuns la festivalul trecut, care locuiește pe una din străzile adiacente, are 70 de ani și a zis că a locuit toată viața acolo și niciodată nu a știut că aici este o piațetă.
Sunt oameni care și-au pus concediul în funcție de festival pentru a ajunge la noi”, a mai spus Anda pentru Turnul Sfatului.
„Flori și Muzică”
Tema acestei ediții este Flori și Muzică, deci în toate florile vom regăsi muzica în toate formele și variantele ei.
„Planul meu și al Ioanei, dar pentru asta avem nevoie de finanțare destul de mare, ar fi, pentru edițiile următoare. să legăm Piața Aurarilor de Piața Mică și atunci să extindem florile până în Piața Mică, pe partea de aranjamente”, a concluzionat aceasta.
Toți producătorii locali care vor să participe la eveniment o pot contacta pe Anda la numărul de telefon 0745.047.070.
Foto Credit: Melinda Gall
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: festival flori pe scări , flori pe scări sibiu , flori pe scări , Orașul de Jos , Anda Cornăcel
Vizualizari: 7951
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Barosanu
Acum 6 ore
Titi.Franzelă
Acum 6 ore
Rodica
Acum 6 ore
Nou
Acum 6 ore
Amalia