În acest weekend, Rețeaua Națională a Muzeelor organizează prima ediție a Nopții Muzeelor la sate. Aceasta va avea loc sâmbătă, 2 septembrie, iar accesul publicului va fi gratuit. Premiera va fi marcată și în județul Sibiu prin evenimente speciale și prin vizitarea mai multor destinații din satele județului.
Rețeaua Națională a Muzeelor a făcut publice activitățile și instituțiile care vor lua parte la eveniment. Le redăm pe toate mai jos.
Asociația „Hai din pantofi în bocanci”, Cașolț, Sibiu - Hai pe drumul istoriei, la Cașolț
În 2 septembrie, în satul Cașolț, la doar 15 km de Piața Mare din Sibiu, se desfășoară un eveniment cultural care își propune să popularizeze istoria bogată a satului, dar și a regiunii Hârtibaciului, din care face parte.

„Pe aceste meleaguri au trăit de-a lungul secolelor populații diverse care și-au adus aportul la dezvoltarea regiunii: romani, urmașii acestora – români, sași, maghiari, romi și alții. Au fost secole mai liniștite ori, din contră, mai zbuciumate, când locuitorii au avut de suferit. Evenimente precum atacurile otomane din evul mediu, ori mult mai târziu, primul și al doilea război mondial sunt doar câteva dintre acestea. Vizitatorii noștri vor putea afla de la istorici detalii mai mult sau mai puțin cunoscute despre aceste evenimente.
De asemenea, patrimoniul material și imaterial al localității va putea fi cunoscut de către toți cei interesați. Vom vizita satul, vom observa și cunoaște școli și case vechi, biserici și alte obiective.
O secțiune specială va fi dedicată copiilor care vor fi provocați să se implice în modelarea ipotezelor despre trecut, prezent dar mai ales despre viitorul satului Cașolț”, arată organizatorii evenimentului.
Biserica Evanghelică Fortificată Nemșa, o moștenire a lui Stephan Ludwig Roth
Howling Hounds propune o serie de picturi de Nicolae Romanițan, fotografii de Marius Dan Moga și live painting de Bianca Ferăstrău, prezentate ca o incursiune de premoniții tehnologice venite dintr-un trecut îndepărtat, în decorul bisericii seculare din Nemșa.

Povești din cetatea noastră – spectacol interactiv urmat de atelier creativ – de și cu actrita Gazdag Erzsebet, muzica live Rozsa Csaba. Organizat în cadrul proiectului „Teatru pe roți”.
Pictură plăcuțe ceramice – atelier creativ pentru copii, în colaborare cu Teracota Mediaș. La atelier sunt așteptați sa participe elevii școlii primare și gimnaziale din Nemșa, împreună cu cadrele didactice.
Recital Live Alexandrina Hristov & Petre Ionuțescu urmați de Crocodile Paradox; Albumul pe vinil Quellgeister al compozitorului austriac Stefan Fraunberger proiectat ca soundscape pentru interiorul bisericii va completa seara.
Turul incintei fortificate – cu prezentarea istoricului edificiului și a picturilor murale existente în biserică. Ansamblul este monument istoric clasa A, din biserică păstrându-se partea originală a corului (sec. XIV).
Turnul în stil neogotic (sec. XIX) adăpoșteste cel mai vechi clopot din Transilvania, din 1326. Picturile murale au fost parțial supuse unor lucrări de decopertare și restaurare acum aproape un secol. Studii de cercetare efectuate ulterior au confirmat existența unei suprafețe murale pictate mult mai mari. Un proiect de decopertare al acestora va fi lansat de îndată ce fundația va avea suportul material necesar.
Casa Clopotarului, edificiu de secol XIX ce face parte din ansamblul fortificat. Proiectul finalizat de curând a avut ca scop amenajarea acesteia asemeni unei locuințe transilvănene, atât cu mobilier etnografic săsesc (mobilier pictat, ceramică, piese vestimentare, țesături, bijuterii), cât și cu mobilier burghez. Colectia expusă este în totalitate privată și va fi însoțită a pe parcursul anilor ce vor urma de alte expoziții cu caracter periodic. Scopul expunerii acestei colecții este nu doar prezentarea unor piese muzeale, ci prezentarea acestora într-o manieră care sa redea cât mai fidel ambianța caselor transilvănene de odinioară.
Moștenirea lui Stephan Ludwig Roth
Stephan Ludwig Roth (n. 24.11.1796 – d. 11.05.1849) – preot luteran, profesor, scriitor, politician. Intelectual progresist, militant pentru egalitatea în drepturi a țăranilor, desființarea iobăgiei și drepturi politice. În biserica din Nemșa acesta a fost preot timp de 10 ani, între anii 1838-1848. În 1849 este acuzat de înaltă trădare și executat la Cluj-Napoca.
În cadrul evenimentului va fi prezentată o fotocopie a ultimei scrisori a acestuia însoțită de traducerea în limba română, scrisoarea fiind adresată celor cinci copii ai săi și enoriașilor din Nemșa și comuna Moșna. Un fragment din această scrisoare va fi tipărit și oferit în dar vizitatorilor.
Biserica fortificată Copșa Mare
Pe tot parcursul zilei se vor organiza vizite ghidate la biserica fortificată din Copşa Mare, iar seara, începând cu orele 18:00, publicul este invitat la ateliere pentru copii și familii, târg cu produse locale și, pentru doritori, un tur al satului cu oprire la punctul de belvedere de pe Cucu´ deal.
Despre atelierele pentru copii și familii:
Eveniment de povestit basme populare din Transilvania, cu participarea actriței Gazdag Erzsébet. Basmele alese vor avea ca temă comună cetatea și viața în cetate. Basmele vor fi prezentate interactiv, cu participarea publicului, folosind recuzită și elemente de decor, punând în valoare spațiul specific oferit de biserica fortificată Copșa Mare. Evenimentul va fi acompaniat de muzică live.
„Această abordare interactivă a basmelor este potrivită atât pentru copii cât și pentru adulții interesați, oferind ocazia perfectă pentru un eveniment în familie la care copiii pot participa alături de părinții și bunicii lor”, arată organizatorii evenimentului.
Atelier creativ
Sub îndrumarea profesioniștilor, copiii interesanți (6-12 ani) vor avea ocazia de a experimenta individual sau în grupuri mici cum își pot concepe și construi propria lor cetate fortificată. După o introducere scurtă în istoria bisericilor fortificate din zona Transilvaniei, copiii vor fi ghidați să-și proiecteze pe hârtie cetatea visată de ei, iar apoi vor fi ajutați să construiască din cuburi de lemn și pietre macheta cetății, cu posibilitatea de a vopsi elementele în culori acrilice.
Pe parcursul atelierului încurajăm creativitatea și fantezia participanților, respectiv oferim un spațiu sigur pentru exersarea coordonării fizice și motricității copiilor.
Durata: 75 – 90 de minute
Biserica fortificată Șomartin
Evenimentul găzduit de biserica fortificată din Șomartin/ Martinsberg constă într-o mică expoziție de obiecte vechi și noi aparținând atât comunității săsești din sat, cât și noii comunități, încă în formare, constituită din români, în principal, dar și din străini care au ales satul nostru pentru a experimenta un stil nou de viață față de cel din țara de origine.

Obiectele expuse sunt reprezentative pentru noi, ca indivizi, făcând conexiunea între modul de viață din trecut și cel prezent, dar și conexiunea dintre noi, ca membri ai unei comunități în facere.
Noaptea Muzeelor la Sate este un bun prilej pentru a promova biserica fortificată din Șomartin și a o face și mai cunoscută publicului.
Oaspeții vor avea parte, de asemenea, de bunătăți pregătite în sat de doamne aparținând etniilor săsești și românești.
Biserica fortificată Zlagna și curtea gospodăriei nr. 85 Zlagna, Sibiu

De Noaptea Muzeelor la Sate, publicul este invitat în curtea gospodăriei cu nr. 85 din Zlagna, la un program special ce cuprinde:
– de la orele 11:30 și 17:00 – vizitarea, cu ghid, a Bisericii fortificate Zlagna;
– între orele 14:00-18:00 – expoziție de cahle lucrate manual de la Teracota Mediaș și ateliere de olărit pentru copii;
– de la orele 18:00 – program muzical cu Arpad Czika;
Pe tot parcursul zilei: expoziție de pictură, degustări de gogoși, lichiu, zacuscă, pită.
Noaptea muzeelor la Casa Muzeală „Vatra Satului” Săcădate
Asociația Vatra Satului Săcădate deține o importantă colecție de etnografie, la care de adaugă un valoros fond de fotografie, ce imortalizează repere identitare locale. Colecția de etnografie, aflată în curs de sistematizare, își are începuturile la o dată relativ recentă, în urma constituirii asociației noastre și a lansării unor campanii de conștientizare cu privire la profilul cultural și identitar al localității Săcădate (oraș Avrig, jud. Sibiu). Materialele provenite din donații și achiziții sunt expuse atât în imobilul datat în prima jumătate a secolului al XIX-lea (3 camere), cât și în anexa (șura) și grădina casei. Obiectele de muzeu se grupează în câteva categorii: port popular, ceramică, agricultură și unelte agricole, obiecte casnice cu accent pe sublinerea ocupațiilor tradiționale (agricultura, creșterea animalelor), artizanat local, carte religioasă și fotografie. Cea mai valoroasă componentă a Casei Muzeale este reprezentată de portul popular local ce cuprinde piese de îmbrăcăminte femeiești, bărbătești și de copii, într-un proces evolutiv.

În prezent, Casa Muzeală este deschisă publicului vizitator și este administrată de Asociația Vatra Satului Săcădate. Acțiunile derulate până în prezent și prezența numeroșilor turiști români și străini, confirmă interesului publicului vizitator pentru valorile tradiționale ale localității Săcădate.
Colecția muzeală Ighișu Vechi

În „Satu’ cu ceru’ senin” suntem invitați să participăm la :
- inaugurarea unei colecții muzeale la Casa Parohială din Ighișu Vechi;
- teatru sătesc interpretat de copiii din sat: „Autobusul lui Tanase”, dupa Emanoil Suciu (1925);
- lansare de carte – Cornelia Schiau;
- ansambluri vocale și de dansuri: copii, tineret și veterani;
- Veteranii Junii Sibiului;
- Zece Mari Hârtibăceni: evocarea Academicianului Liviu Constantinescu, fiu al satului Ighișu Vechi;
- proiectie video: „Amintiri din lada mesei” (interviuri culese de copiii din sat);
- atelier de desen: „Vânatul de Ighiș” – educația pentru patrimoniu;
- expoziție de schițe și desene;
- plimbare cu trăsură și ponei
Colecția muzeală Turnu Roșu și Biserica „Sf. Nicolae”- Porcești, Turnu Roșu
De Noaptea Muzeelor la Sate, Primăria Turnu Roșu invită publicul în intervalul 18:00-22:00 să exploreze muzeul sătesc și biserica ortodoxă „Sf. Nicolae”-Porcești, în curtea căreia se află clădirea ce adăpostește muzeul.

Numele satului a fost Porcești până în anul 1966, după care se va numi Turnu Roșu, după numele gării în care staționau trenurile. Localitatea deține o colecție muzeală înființată în anul 1976 în locul vechii școli românești de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Sunt expuse o serie de piese cu caracter istoric și etnografic, provenite din donațiile localnicilor. Muzeul este deschis publicului.
Biserica ortodoxă „Sf. Nicolae”, zidită de logofătul Toma Beceriul în numele lui Matei Basarab în anul 1653, se află aproape de centrul comunei, pe str. Bisericii nr. 75. Acest edificiu cu decorul exterior bogat este, din anul 2013, monument istoric înscris în Patrimoniul cultural național al României (cu codul SB-II-m-A-12574).
Alte obiective turistice care pot fi vizitate la Turnu Roșu doar pe timpul zilei (fără persoană prezentă în teren):
– Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial: un obelisc situat în centrul satului, care a fost dezvelit în anul 1959 pentru cinstirea eroilor români căzuți în Al Doilea Război Mondial. Monumentul are o înălțime de trei metri și este realizat din piatră de râu, beton și marmură, la inițiativa A.V.S.A.P. Porcești.
– Rezervatia Calcarelor eocene de la Turnu Roșu – Porcești, cunoscută și sub denumirea de „Calcarele de la Porcești” (monument al naturii): o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip paleontologic).
– La trei kilometri de localitate se află Mănăstirea „Turnu Roșu” cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. S-a descoperit din vechea mănăstire o cărămidă pe care era inscripționat anul 1601. Cronicile arată că în 1761 acestă biserică a fost distrusă de generalul austriac Adolf von Buccow, din ordinul dat de Maria Tereza, împreună cu multe alte biserici și mănăstiri ortodoxe. Au fost dărâmate cu tunurile sau li s-a dat foc în încercarea de a extermina credința ortodoxă de dincolo de Carpați.
Biserica veche, ridicată de locuitorii comunei pe la anul 1850, a fost pictată în 1989 în stil neobizantin, iar în 1994 mănăstirea se reînființează și se sfințește de către Mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală.
Muzeul Parohiei Evanghelice C.A. Cârța
Evenimentul propune Vizitarea Muzeului Parohiei evanghelice C.A. Cârța – colecția de costume săsești, istoricul Mănăstirii Cârța (fosta abație cisterciană).

Punct gastronomic și muzeu La Sâvulică, Arpașu de Sus, Sibiu
La Sâvulică este un Punct gastronomic local care găzduiește si un mic muzeu tradițional Publicul va beneficia de un ghidaj, o prezentare a locației, a obiectelor și rolul lor în gospodăria tradițională și degustarea unor produse tradiționale locale. Locația mai deține și un atelier de broderii tradiționale, în care vizitatorilor le va fi prezentat conceptul de costum popular tradițional local.

Sursă foto: Noaptea Muzeelor
Foto principală: Biserica Fortificată Copșa Mare
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: rețeaua națională a muzeelor , noaptea muzeelor la sate , muzee sibiu , noaptea muzeelor sibiu
Vizualizari: 6590


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Marti
Acum 3 ore
Newman
Acum 4 ore
Cornel Sibianul
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Super Adevaratul Valentino Versace