Turnul Sfatului vă prezintă o selecție a principalelor știri ale zilei de vineri, 8 septembrie:
Duminică vor fi restricții de trafic în Sibiu
Duminică, 10 septembrie, va avea loc cea de-a V-a ediție a competiției de natație, ciclism și alergare – Binder Lake Triathlon. Cei aproximativ 200 de concurenți vor înota în Lacul Binder, vor alerga în jurul acestuia și vor pedala în zona Țiglari – Calea Șurii Mici. Detali AICI.
Soliciți cardul online și-ți vine la școală
Luni, 11 septembrie, pentru toți elevii din sistemul de învățământ preuniversitar va începe școala. În acest context reamintim faptul că toți copiii/elevii cu vârstă de peste 6 ani (inclusiv) cu domiciliul în Municipiul Sibiu sau care sunt înmatriculaţi la una dintre instituţiile acreditate/autorizate de învătământ din Sibiu, beneficiază de gratuitate la transportul public, pe baza unui card eliberat gratuit de către Tursib. Încă din 28 august părinții au putut solicita acest card, iar transmiterea cererii se poate face și online. Detalii AICI.
Ce facem în weekend? TIFF, Festivalul Cailor, tură cu bicicletele și Zilele Mocăniței
Al doilea weekend din prima lună de toamnă aduce la Sibiu mai multe evenimente de care ne putem bucura. TIFF, Festivalul Cailor, tură cu bicicletele pentru elevii sibieni sau Weinland sunt doar câteva dintre evenimentele la care putem participa în acest final de săptămână. Detalii AICI.
Luni și marți sunt anunțate în Sibiu campanii de dezinsecție împotriva căpușelor
În zilele luni, 11 septembrie și marți, 12 septembrie, Serviciul Salubrizare și Protecția Mediului, prin firma contractată DD CHIM SRL, va realiza o nouă campanie de dezinsecție împotriva căpușelor pe domeniul public al municipiului, anunță reprezentanții Primăriei Sibiu. Detalii AICI.
Lista școlilor din Sibiu care vor folosi catalog electronic în anul școlar 2023 - 2024
Ministerul Educației a făcut publică lista școlilor din România care vor folosi un catalog electronic în locul celui clasic, în anul școlar 2023 - 2034. Sibiul are 60 de școli în acest proiect dintre care cele mai multe sunt la sat. Detalii AICI.
Poşta Atlassib Curier Rapid executată silit. Mașini de peste 150.000 de euro scoase la licitație
Peste 60 de mașini, camioane și utilaje aparținând societății Poşta Atlassib Curier Rapid SRL sunt scoase la licitație, termenul limită pentru depunerea ofertelor expirând în prima parte a săptămânii viitoare. La prima strigare mașinile sunt evaluate la peste 150.00 de euro, fără TVA. Detalii AICI.
Primăria Sibiu a scos la licitație proiectul de reabilitare termică a Școlii „Nicolae Iorga”, în valoare de peste 10 milioane de lei
Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Sibiu va fi reabilitată termic într-un proiect cu o valoare estimată de peste 10 milioane de lei. Conducerea școlii salută inițiativa primăriei spunând că sediul școlii datează din anul 1976 și că este depășit din punct de vedere energetic. Detalii AICI.
O fețiță de 8 ani a fost mușcată de lup la ZOO Sibiu
Un echipaj SMURD a intervenit de urgență la Grădina Zoologică Sibiu pentru a acorda îngrijiri medicale unei fetițe în vârstă de 8 ani care a fost mușcată de un lup, transmit reprezentanții ISU Sibiu. Potrivit acestora se pare că fetița a băgat mâna prin gardul de protecție și astfel a fost mușcată de palmă. Copila a fost transportată de urgență la Spitalul de Pediatrie din municipiul Sibiu, conștientă, stabilă, pentru îngrijiri medicale. Detalii AICI.
O sibiancă, reprezentant medical, a investit 5.000 de lei într-o afacere cu păpuși
Oana Pițu are 40 de ani, este din Sibiu și lucrează ca reprezentant medical. De mai bine de patru ani, sibianca a dezvoltat și o afacere part-time în care investește pasiunea pentru hand-made și care a început ca un hobby. Mai exact, aceasta a pus bazele Hand Made Lab Toys, un mic atelier pe care Oana l-a deschis și în care creează păpuși decorative pentru camerele copiilor, perne sau chiar ghirlande. Detalii AICI.
O expertiză tehnică arată degradări majore la pasajul rutier Strada Lungă-Calea Șurii Mari
Primăria Municipiului Sibiu a lansat joi o licitație publică în vederea angajării unui proiectant pentru repararea și modernizarea viaductului Calea Șurii Mari. Detalii AICI.
Tensiunile între părinți și conducerea Școlii 4 continuă
Situația de la Școala Gimnazială Nr. 4 din Sibiu este departe de a se rezolva. Mulți dintre părinții elevilor de clasa a VIII-a nu sunt de acord cu decizia Consiliului de Administrație care a votat ca acești copii să învețe de după amiază, iar conducerea școlii nu vede altă soluție decât așteptarea unor containere pentru care abia s-au făcut demersuri. În aceste condiții părinții spun că se gândesc serios să nu mai aducă la ore copiii sau să-i transfere la alte școli. Detalii AICI.
20 de ani de închisoare pentru șoferul care a omorât o familie de spanioli, în accidentul de la Hula Bradului
20 de ani de închisoare a primit Ion Sporici, șoferul gorjean care a produs un accident pe Hula Bradului, în decembrie anul trecut, accident în care au murit patru cetățeni spanioli, membri ai aceleiași familii. Detalii AICI.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 7705
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Ciumirel
Acum 2 ore
Toto
Acum 3 ore
Ionescu
Acum 4 ore
Lucia
Acum 5 ore
Aaa