Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Cîmpean, președinta CJ Sibiu, către reprezentanții a 37.000 de sibieni. „Din fericire, votul dumneavoastră nu contează”

Traian Deleanu
21
daniela-cimpean-deschidere-an-ulbs-toamna-studenteasca-60-xnsz

Daniela Cîmpean și-a exprimat satisfacția legată de faptul că, în plenul Consiliului Județean Sibiu, voturile opoziției nu contează. PNL, partidul pe care îl reprezintă Cîmpean, a fost investit de către sibieni cu majoritatea absolută în deliberativul județean.

Publicitate
Publicitate

Reacția Danielei Cîmpean a fost generată în cadrul unei ședințe extraordinară a CJ Sibiu, convocată „de îndată” (adică de pe o zi de pe alta), în care 11 din cele 20 de proiecte înscrise pe ordinea de zi cereau votul consilierilor județeni pentru prelungirea termenelor de implementare a unor proiecte din fonduri europene nerambursabile.

Cum, în cazul a șapte proiecte, această prelungire de termene înseamnă și pierderea finanțării nerambursabile – estimarea fiind a unui total de cinci milioane de lei -, președintei CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, i-au fost solicitate mai multe explicații din partea lui Adrian Echert, consilier județean din partea USR. Asta în contextul în care reprezentanții PSD Sibiu au anunțat că nu vor vota pentru prelungirea termenelor. 

„Eu conduc ședința”

Președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a arătat că întârzierile au drept cauză lentoarea cu care Guvernul derulează birocrația fondurilor europene nerambursabile, fapt întărit și de către consilierul județean Friedrich Gunnesch (FDGR).

Adrian Echert a continuat insistând pe faptul că relația cu Guvernul include și o componentă politică. „Eu sunt din altă generație. Chestiunea aceasta cu nu avem ce face «alții, de undeva mai sus nu ne lasă», noi i-am pus pe toți acolo. Noi, eu, dumneavoastră, toată lumea care i-a votat și i-a pus acolo, și au politizat ministerele acelea de sus până jos și este politică, doamna președintă…”, a continuat consilierul județean, fiind întrerupt de Daniela Cîmpean.

„Domnule Echert, suntem în ședință de consiliu, vă rog referiți-vă tehnic la…”, s-a răstit Cîmpean, cel astfel certat cerând să nu fie ridicat tonul. „Nu este legat de politică, acum vorbim despre administrație. Aici suntem aleși de sibieni să facem tot ceea ce putem noi, cu toată buna credință de care putem dispune, fără să ne folosim de funcția asta ca să ne facem apărările politice și mai știu eu ce faceți dumneavoastră acum acolo, trebuie să gândim ce putem facem mai bine pentru sibieni. Colegii mei – că mă întorc la acele căsuțe – mi-au spus că sunt CJ-uri care au renunțat la acele proiecte, pentru căsuțele de tip familial. Ce facem? Pentru că dacă nu avem parte de un constructor bun…”, a mai continuat Cîmpean, fiind apoi întreruptă de Echert.

„V-am spus că vom vota, n-are rost să mai intrăm…”, a spus Echert, stârnind din nou iritarea președintei. „Atunci nu mai discutați, nu mai discutați că se ajunge cu pistolul la cap. Eu conduc ședința…”, a spus Cîmpean, rapid contrată de Echert. „Așa ne-ați zis, ne-ați amenințat că dacă nu se votează se pierd toți banii”.

Publicitate

Daniela Cîmpean a arătat că, în realitate, votul opoziției în CJ Sibiu nu contează. „Depinde de conștiința fiecăruia. Și, din fericire, votul dumneavoastră nu contează. De data asta, dacă e să o spunem și pe asta. Și poate că vor învăța și sibienii…”, a adăugat Cîmpean. „Va conta la anul, doamna președintă”, a mai spus Echert, după care Cîmpean a oprit discuțiile.

Vezi mai jos, de la minutul 00:27:55, înregistrarea dialogului mai sus redat

Atitudinea Danielei Cîmpean a fost taxată și de către reprezentanții PSD. „Chiar dacă votul nostru nu contează, eu fac parte din consiliul de administrație al acestui centru. Mă deranjează partea de asumare”, a continuat Dana Morăraș (PSD), pe subiectul Centrului școlar pentru educație incluzivă Mediaș, unul din proiectele care nu va fi finalizat până la finele acestui an și pentru care – pentru că nu mai pot fi accesate fonduri nerambursabile – vor trebui alocate fonduri din bugetul județean.

Citește și „De îndată”: CJ Sibiu ratează termenele în proiecte de peste 233 de milioane de lei. Aproape două treimi rămân fără fonduri nerambursabile

Majoritate absolută

Reacția Danielei Cîmpean vine ca urmare a faptului că partidul pe care îl reprezintă, PNL, controlează majoritatea absolută în Consiliul Județean Sibiu: 18 din cele 33 de voturi sunt ale consilierilor județeni PNL. FDGR controlează cinci voturi, la fel și PSD. USR este reprezentat în plenul CJ Sibiu cu patru voturi.

În spatele acestui număr de mandate, stau voturile sibienilor. Cei ale căror voturi „nu contează” au fost votați de 21.372 de sibieni (în cazul PSD) și, respectiv, de 15.573 de sibieni, în cazul USR. Liberalii sibieni au primit, în schimb, voturile a 71.457 de sibieni/

Majoritatea absolută (adică cel puțin jumătate plus unul din numărul total de mandate) permite liberalilor să treacă prin plenul CJ absolut orice proiect, cu excepția celor referitoare la proprietățile județului (dobândirea sau înstrăinarea de bunuri, proiecte care – pentru a fi votate – au nevoie de majoritatea calificată, adică de două treimi din numărul de voturi).

Citește și Premieră în istoria județului: un singur partid deține majoritatea absolută. Lista noilor consilieri județeni

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

21 de răspunsuri

  1. Avatar Elena F.
    Elena F.
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    17
    87
    1. Avatar MM
      MM

      Da, dar ce poate face câmpean cu gura…aceasta-i întrebarea !

      24
      3
    2. Avatar Kokos
      Kokos

      campeano , tu esti?

      18
      2
  2. Avatar Gigi
    Gigi
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    11
    26
  3. Avatar D.M.
    D.M.

    chintesenta arogantei ajunsa la putere are exact fata de mai sus. Se crede pe viata in functie si crede ca are mandat in alb de la sibieni sa faca totul cum vrea ea – face ceva pe votul si parerea celorlalti. Plus ca mai e si in conflict de interese locuind in chirie la un contractant fidel al CJ Sibiu. Scarba maxima cand ii vezi fata asteia.

    38
    6
  4. Avatar Sibian
    Sibian

    Daca ne aducem aminte, lucrurile s-au facut doar cand a fost o majoritate inca dr pe vremea lui Iohannis. Pentru ca la noi politica o face si cek care se pricepe si cel care nu. Or, eu inca nu am vazut o opozitie care sa vina cu solutii. Din pacate! Inseamna ca fara o majoritate decisa, am fi avut fix-pix investitii, doar circ politic.

    13
    8
  5. Avatar Marius Balan
    Marius Balan

    18 voturi din 32 de consilieri, la care se adauga presedintele CJ, deci 19 voturi PNL

    8
    1
  6. Avatar Ionescu
    Ionescu

    Tot mai multe poziții periculoase la PNL, îmi este din ce în ce mai frică cu ei la putere. Și asta o spun obiectiv, sunt gata să o facă și pe mă-sa ca să rămână la ciolan, unde curg bănuții. Doamne ferește de mai rău! sper să scăpăm de ei cât mai curând. Ăștia sunt un fel de PSD de modă nouă, mult mai flămânzi și mai inteligenți la furat.

    29
    5
  7. Avatar John doe
    John doe

    @elena: intreb pentru un prieten – prin „femeie hotarata” te referi cumva la o femeie hotarata sa locuiasca cu chirie preferentiala intr-un apartament al unui abonat la banii institutiei pe care o conduce cucoana?

    31
    3
  8. Avatar Sibian
    Sibian

    D-na Campeanu = un munte de aroganta si infatuare, pe langa un ocean de incompetenta. Sper ca noi, sibienii, sa nu mai facem aceeasi greseala si in 2024!

    41
    5
  9. Avatar Kokos
    Kokos

    madam campean mai face gat cateva luni , ca la anul gata , scapam de ea! Daca sibienii nu voteaza astfel incat campeana sa fie istorie , atunci ne meritam soarta!

    38
    4
  10. Avatar Sorana Valbuena
    Sorana Valbuena
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    8
    36
  11. Avatar Vivi Dragan
    Vivi Dragan

    Vad ca aceasta doamna presedinte spune ca votul cuiva nu conteaza. Sa stea linistita la anul cand sunt alegeri si o sa vada ca prostia se plateste in voturi. Cum naiba poate spune o asa idiotenie o persoana care daca procurorii nu ar dormi acum era in alta parte. Asta apropo de chiria de 200 de euro pe luna.

    37
    3
  12. Avatar Emil
    Emil

    Si ticaloase, si urâte, si clantoase.

    34
    3
  13. Avatar Barosanu
    Barosanu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    6
    22
  14. Avatar Sibianul care a votat pnl
    Sibianul care a votat pnl

    Da, am fost un bou. Am votat o mosiereasa cu tupeu jegos si atitudine de țoapă. Asa ne trebuie. Poate anul viitor vor fi mult mai putini boi ca mine, si vom vota altceva sau mai bine stam dracu acasa.

    33
    5
  15. Avatar Xxx
    Xxx
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    4
    13
    1. Avatar HBomb
      HBomb

      Tu ești pus să transmiți învățăturile de la tactu Putin. Stai tu acasă și nu vota, că nu-i nici o pagubă.

      5
      2
  16. Avatar Sibian
    Sibian

    Un tupeu jegos are aceasta duamna, multa aroganta și incompetenta. Cine lucrează cu ea știe ce spun

    27
    4
  17. Avatar PeeNeeLee = cimpean
    PeeNeeLee = cimpean

    Sa nu uităm (la vot) că individa asta ce se crede un mic D-zeu, e controlată politic de către PeeNeeLee, așadar la orice măgărie și nesimțire a individei de atâția ani, PNL girează , o susține, nu o baga in ședință, nu o trimite unde dovedit ii e locul – la cratiță, si la DNA.

    18
    2
  18. Avatar M.g.
    M.g.

    D-na Campean sunteti minunata . Cel putin asa credeti dv. Adevarul este ca nu sunteti buni de nimic,nu sunteti in stare sa faceti nici macar niste harti c-a sa primiti bani europeni pe gratis. Ne-ati inselat increderea. Ne-ati mintit. Nu sunteti seriosi.Ce puteti sa faceti f. Bine:e sa furati. Puteti sa va luati de mana cu PSD-ul si sa va aruncati in rau. Zilele voastre sunt numarate. Adio.

    3
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate