Flaviu Stoica, primul antrenor al echipei de baschet Olimpia Sibiu, cea dintâi formație de baschet a Sibiului, a decedat astăzi.
Stoica e numit de suporteri ”părintele baschetului sibian” și este omul care a pus bazele baschetului sibian, după ce, în anul 1971 a format echipa care în timp a devenit CSU Sibiu.
El a suferit recent o intervenție chirurgicală complicată. Presa locală chiar a lansat un apel public după ce apropiații acestuia au anunțat că acesta avea nevoie urgentă de sânge.
În 1971, antrenorul Olimpiei Sibiu, Flaviu Stoica a format un lot alcătuit din Viorel Răduț, Ion Popescu, Mihai Dincă, Ghiță Giurgiu, Ioan Banciu, Mircea Vulc, Dan Cristescu, Aurel Preda, Anatolie Podvarcu și Dan Brândașu.
În luna iulie a acestui an s-a stins din viață și Anatolie Podvarcu, căpitanul primei echipe de baschet a Sibiului.
”Primul meci de baschet s-a desfășurat în anul 1953, la actuala sală de gimnastică de băieți. A fost un meci între echipa Sibiului și cea a Brașovului, care purta pe atunci numele Stalin. A urmat apoi reforma în învățământ, care a însemnat transferul echipelor din Sibiu la Cluj sau în subordinea Universității de acolo. Un merit deosebit l-a avut Vasile Jeleriu, care a stat mereu de partea sibienilor. Un alt nume important în mișcarea baschetbalistică de atunci este Lonciu Davidescu, cel care mai târziu avea să ajungă în staff-ul tehnic al valoroasei echipe Maccabi Tel Aviv”, povestea Flaviu Stoica în revista suporterilor CSU Sibiu, începutul echipei sibiene.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Tu bineînțeles că vb din spatele unei tastaturi…as vrea sa le-o spui in fața daca tot ești atât de curajos…
Mda, invatatoarea ce lucra doar cu elitele clasei dupa cele mai „noi” metode, restul cat mai in spate, sa nu-i…
Daca cumva,Doamne fereste !,nu merge e pentru ca n-a fost sfiintit de un sobor serios de pochi,nicidecum pentru ca inteligenta…
Cum ar fi cele ale familiei Bîlteanu?
Exista evazionisti si contrabandisti de carburanti! (Acest mesaj a fost moderat deoarece formulează acuzații care nu sunt dovedite)













Lasă un răspuns