Turnul Sfatului vă prezintă o selecție a celor mai importante știri ale zilei de vineri, 22 decembrie.
Un bărbat din Cisnădie a murit aseară după ce a fost acroșat de o mașină la ieșire din Șelimbăr
Un bărbat de 61 e ani din Cisnădie a murit aseară după ce a fost acroșat de o mașină. Potrivit polițiștilor sibieni acesta a fost accidentat la ieșire din localitatea Șelimbăr. Șoferul este un bărbat de 30 de ani din județul Vâlcea. Detalii AICI.
Un șofer băut a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un cap de pod pe Valea Oltului
Un șofer băut a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod pe Valea Oltului, la limita cu județul Vâlcea, în apropiere de Râu Vadului. Bărbatul a ajuns la spital. Traficul este blocat pe un sens. Detalii AICI.
Peste 80 de paturi noi și performante au fost achiziționate pentru mai multe secții ale Spitalului Județean
Spitalul Județean Sibiu anunță achiziționarea a 89 de paturi noi și performante pentru mai multe secții din spital. Astfel, pacienții internați în cadrul secțiilor Clinice Chirurgie I, Oncologie, Recuperare - Medicină Fizică și Balneologie (Fizioterapie 1) și Ortopedie vor benefica de această achiziție. Investiția s-a ridicat la 398.260 lei, banii fiind asigurați din fondurile proprii ale SCJU Sibiu. Detalii AICI.
Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, și-a dat demisia
Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a anunțat astăzi, 22 decembrie, că a încheiat colaborarea cu unitatea spitalicească. Acesta a mulțumit tuturor colaboratorilor. De asemenea, Dr. Daniel Chelcea, managerul spitalului a dat o declarație prin care apreciază aportul adus de purtătorul de cuvânt în ultimii 12 ani, în relațiile cu presa. Detalii AICI.
Mesajul președintelui Iohannis la 34 de ani de la Revoluția din 1989
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 22 decembrie, un mesaj cu prilejul Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății. Asta este de părere că trecutul comunist nu trebuie cosmetizat, ci păstrat în memoria colectivă exact așa cum a fost. De asemenea, prin mesajul său, subliniază faptul că nefinalizarea „Dosarului Revoluției” pătează memoria celor care au luptat și și-au dat viața pentru libertatea noastră. „Până când justiția nu va fi înfăptuită, în lipsa unei concluzii clare și concise asupra vinovaților și a asumării răspunderii față de victime, nu putem discuta despre deplina reconciliere cu trecutul dureros”, a spus președintele. Detalii AICI.
Alertă cu pericol de explozie pe TikTok
Un filmuleț de 12 secunde care circulă pe TikTok arată o cisternă intrată într-un șanț, iar în explicațiile care apar pe imagini se scrie: „Sibiu, 22 decembrie, 2023/Pericol de Explozie/Între Mohu și Veștem/TIR răsturnat. ” Incidentul a avut loc într-adevăr astăzi, 22 decembrie, iar pompierii sibieni transmit că nu au fost scurgeri de combustibil. Detalii AICI.
Peste 500 de persoane din comunele mărginașe ale județului Sibiu au primit mâncare și haine de la Crucea Roșie
Peste 500 de persoane au primit daruri de la Crucea Roșie Sibiu, acum, în preajmă de Crăciun. Alături de dulciuri și articole de igienă, beneficiarii s-au bucurat de îmbrăcăminte și încălțăminte nouă. Astfel, Moșul a ajuns deja la foarte mulți copii în localității de la marginea județului: la Brădeni, Merghindeal, Viștea de Jos, Turnu Roșu, Cașolț, Bârghiș, dar și în municipiul Sibiu. Detalii AICI.
Pastorala ÎPS Laurențiu Streza - Crăciun 2023
În Pastorala publicată înaintea Crăciunului din acest an ÎPS Laurențiu Streza vorbește despre faptul că venirea lui Iisus pe pământ ne-a arătat cine suntem cu adevărat și cui aparținem. Spune că suntem ai lui Dumnezeu și suntem făcuți să fim familia Lui. Astfel, ÎPS vorbește despre responsabilitatea pe care o avem de a „fi părtași de toate bunătățile Casei Sale” și ne îndeamnă în a fi atenți la ținuta vestimentară pe care o purtăm atunci când mergem de Crăciun în calitate de invitați, să avem o morală impecabilă și să ducem daruri gazdelor. La finalul Pastoralei părintele vorbește de bucuria și lumina acestei sărbători pe care trebuie să o primim în suflet și să o răspândim, la rândul nostru, celor din jur. Detalii AICI.
Mai mulți angajați militari și civili de la Spitalul Militar din Sibiu au primit astăzi medalii pentru activitatea desfășurată
Vineri, 22 decembrie, în cadrul unei festivități desfășurate la sediul Spitalului Militar din Sibiu, au fost conferite o serie de medalii atât angajaților civili, cât și celor militari. Detalii AICI.
Pompierii sibieni au împărțit daruri pentru mai mulți copii greu încercați
Pompierii sibieni au fost ajutoarele moșului acum, înainte de Crăciun, împărțind daruri despre care spun că au adus multă bucurie în sufletele unor copii greu încercați de viață. Au trecut pragul unei familii căreia în urmă cu câteva luni, i-a ars casa, au fost la Școala Nr. 21 acolo unde doi copii cu probleme de sănătate i-au așteptat nărăbdători și au ajuns și la Școala Gimnazială din localitatea Coveș. Detalii AICI.
SURSE Laurențiu Ghiță, unul din cei trei suspecți din Dosarul Kreiner, va fi adus în țară
La sfârșitul săptămânii viitoare va ajunge în țară Laurențiu Ghiță, unul din cei trei suspecți de uciderea omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, spun surse apropiate anchetei. Detalii AICI.
Viața înainte de Revoluție: Turneul ”Junilor” în America
În 1985 s-a organizat primul turneu în SUA și Canada al Junilor din Sibiu, iar evenimentul a fost amplu relatat de Securitate. Printre soliști, instrumentiști și dansatori erau cel puțin trei informatori la Securitate, iar unul dintre ei ar fi fost chiar Gheorghe Turda, așa cum reiese din documente. S-a făcut mare vâlvă atunci, spune directoarea Ansamblului Folcloric Profesionist "Cindrelul - Junii Sibiului", Silvia Macrea. Și asta, pentru că atunci au rămas în SUA o dansatoare și un instrumentist. Detalii AICI.
Sibiu '89, orașul cu cele mai multe victime
La Revoluția din 1989 la Sibiu au murit 100 de oameni, majoritatea în 22 decembrie. A fost orașul cu cei mai mulți morți, raportat la mărimea sa. Au fost dezinformări şi manipulări, diversiunea războiului orchestrat între Securitate şi Armată, civili înarmați, psihoza teroriştilor, încheiate cu episoade sângeroase și cu peste 500 de oameni ținuți de angajații MApN în Sala de sport în Bazinul de înot al UM 01512 mai bine de o lună, în condiții inumane. În anul 1999 jurnalistul Răzvan Butaru a investigat aceste evenimente și povestește pentru Turnul Sfatului ce a însemnat pentru el să arate României o parte mai puțin cunoscută la acea dată a evenimentelor tragice, petrecute la Sibiu. Detalii AICI.
Istoric, despre Revoluție: Teoria Securității care atacă Armata provine de la Sibiu
Istoricul Mădălin Hodor susține că până la incidentele de la Sibiu, dintre armată și securitate, în țară nu se știa încă de teroriști și de posibilitatea ca Nicolae Ceaușescu să aibă un ”plan B”, în eventualitatea în care s-ar fi încercat înlăturarea sa de la putere. Detalii AICI.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 971
Ultimele comentarii
Acum 16 minute
Un român
Acum 19 minute
Client
Acum 19 minute
Un român
Acum 22 minute
Chris
Acum 30 minute
Chris