Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

SURSE Laurențiu Ghiță, unul din cei trei suspecți din Dosarul Kreiner, va fi adus în țară. A fost prins în Scoția în luna noiembrie

Alin Bratu
4
Print

La sfârșitul săptămânii viitoare va ajunge în țară Laurențiu Ghiță, unul din cei trei suspecți de uciderea omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, spun surse apropiate anchetei.

Publicitate
Publicitate

La mijlocul lunii noiembrie, atât el, cât și Marian Cristian Minae au fost prinși de autoritățile din Scoția, respectiv Irlanda, iar de atunci se lucrează la procedurile de extrădare.

Laurențiu Ghiță, născut la 17.02.1988, va fi adus acasă în noaptea de 29 spre 30 decembrie.

”În urma cooperării polițienești internaționale, dintre autoritățile române și cele din Ungaria, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și Republica Irlanda, Poliția Română a localizat doi bărbați, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiți în cauză, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv în Scoția și Irlanda de Nord.

Cei doi au fost depistați de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română”, anunța IGPR în 19 noiembrie despre momentul prinderii lor în Regatul Unit.

Ulterior, autoritățile române au transmis autorităților din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord mandatele internaționale de arestare, în vederea punerii în executare a acestora.

Publicitate

Poliția Română continuă să-l caute pe cel de-al treilea bărbat, bănuit în cauză. Este vorba de Cosmin Costinel Zuleam.

Citește și:

VIDEO Doljeanul confundat cu criminalii de la Sibiu susține că va da poliția în judecată. ”Eu vin de la lucru să îmi iau bătaie de la poliție?”

Era singurul fără cazier

Laurențiu Ghiță era singurul dintre cei trei suspecți care nu avea antecedente penale. Costinel Cosmin Zuleam și Minae Marian Cristian zis „Pușcărie”, aveau deja infracțiuni la activ, în momentul producerii crimeri din Sibiu.

În anul 2020, Costinel Cosmin Zuleam a fost judecat pentru furt calificat după ce ar fi pătruns prin efracție în centrul Telekom din centrul comercial Maximus din Murska Sobota, Slovenia, în noaptea de 27 ianuarie, scrie Slovenske Novice.

Zuleam, împreună cu alți doi români pe care poliția nu a reușit să-i prindă, ar fi furat bunuri în valoare de 155 de mii de euro. El a pledat vinovat la acuzații, ceea ce a dus la o pedeapsă mai ușoară, de 17 luni de închisoare.

„Am făcut o greșeală pe care o regret. Aș dori să mă întorc cât mai curând posibil în țara mea natală, unde mă așteaptă soția și copilul meu de trei ani”, a declarat el atunci.

Minae Marian Cristian zis „Pușcărie”, are și el cazier supă ce în 2013, alături de alți patru indivizi, a jefuit un bărbat din comună doljeana Galicea Mare. Din banii furați ei și-au cumpărat trei autoturisme – două BMW-uri și un Audi –, dar și 132 de oi și bunuri electrocasnice din banii furați.

Pe 12 februarie 2014, au fost trimiși în judecată pentru tâlhărie calificată, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Băilești, instanța care, pe 30 aprilie 2014 a pronunțat sentința. Astfel, Minae Marian Cristian zis „Pușcărie” a fost condamnat la 5 ani închisoare, Badea Nicolae Marius zis „Manu”, Căldăraru Nelu Flavius zis „Florin Oaie” și Zeicu Alin Florin au fost condamnați la câte 3 ani și 6 luni închisoare, iar Badea Ionel Cristinel la 3 ani închisoare, față de toți fiind menținută arestarea preventivă.

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

4 răspunsuri

  1. Avatar Emil
    Emil
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    5
    17
    1. Avatar @emil
      @emil

      Nu pierzi nicio ocazie sa-ti arați nivelul intelectual…
      Aberații și nonsensuri in toate commenturile tale.

      20
      3
    2. Avatar Emil
      Emil

      Inaltii cocalari au reusit sa inscauneze prima sefa de justitie cu vocabular de tirista din toata istoria Romaniei.

      0
      2
  2. Avatar AMN114
    AMN114

    adică drăguțul de el va fi adus, sub escortă, de la Londra la Sibiu cu avionul care decolează în 29 decembrie de la Luton și aterizează la Sibiu în 30 decembrie, la ora 01,25 (dimineața)? Bine de știut:)

    11
    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate