Joi,
11.09.2025
Innorat
Acum
20°C

Știrile zilei, 28 decembrie: stație Tursib pentru călătorii din Arhitecților, mocănița sibiană are toaletă modernă, turiştii au stat în județul Sibiu cel mai puțin din Regiunea Centru

Știrile zilei, 28 decembrie: stație Tursib pentru călătorii din Arhitecților, mocănița sibiană are toaletă modernă, turiştii au stat în județul Sibiu cel mai puțin din Regiunea Centru

Turnul Sfatului vă prezintă o selecție a celor mai importante știri de joi, 28 decembrie.

Sibienii sunt cel mai bine plătiţi angajaţi din Regiunea Centru, cu un salariu mediu brut de 7.800 de lei, mai mai mare decât cel la nivel național

Cel mai bine plătiţi angajaţi din Regiunea Centru sunt sibienii, unde câştigul salarial mediu brut a fost în octombrie de 7.800 de lei, iar cel mai slab plătiţi cei din Harghita, judeţ unde respectivul câştig mediu brut a fost în luna amintită de 5.958 de lei, potrivit datelor transmise, joi, de către Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba.

Detalii aici.

Turiştii au stat în județul Sibiu cel mai puțin din Regiunea Centru, în octombrie. Apartamentele și camerele de închiriat, în topul preferințelor

Durata cea mai mare a sejurului în luna octombrie s-a înregistrat în Regiunea Centru în judeţul Covasna, cu 4,25 zile. La nivel judeţean, cea mai mică durată medie a sejurului, 1,57 zile, a fost înregistrată în judeţul Sibiu.

Detalii aici. 

Mai mulți proprietari de apartamente dintr-un bloc ANL de pe Tilișca vor să dea în judecată Urbana pentru că nu le permite debranșarea de la centrala comună. Fodor: Găsiți o soluție și dacă nu se poate, o vom găsi împreună

Sibianca Ioana Tațiana Staroste a vorbit în ședința Consiliului Local de miercuri, 27 decembrie, despre o problemă cu care se confruntă împreună cu alți proprietari de apartamente din blocurile ANL de pe strada Tilișca. Împreună cu alți 14 proprietari, sibianca a încercat să facă demersuri pentru a se debranșa de la centrala blocului și a instala centrale proprii. Nu a putut face acest lucru întrucât Urbana le-a refuzat cererile depuse în repetate rânduri. Proprietara a spus că dacă cerința lor nu se va putea realiza, atunci va face demersurile necesare pentru a da în judecată Urbana.

Detalii aici.

Prima toaletă modernă a mocăniței sibiene a fost amplasată în gara Cornățel. „Pentru turiștii care veneau la noi pentru prima dată era uimitor, într-un sens neplăcut”

Prietenii Mocăniței anunță că prima toaletă modernă a mocăniței sibiene, pentru care s-a alergat în primăvară la Maratonul International Sibiu, a ajuns și a fost amplasată în gara Cornățel. Toaleta este amplasată pe locul celei vechi și va putea fi utilizată începând cu sezonul turistic 2024.

Detalii aici.

Stație Tursib pentru călătorii din Arhitecților, aproape de intrarea în oraș. USR propune înființarea de noi stații în „cel mai îndepărtat cartier al Sibiului,” Tropinii Noi

Amplasarea unei noi stații Tursib, care să deservească călătorii din cartierul Arhitecților, este discutată în Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Sibiu, a spus consilierul USR Raul Apostoiu, într-o intervenție avută în ședința Consiliului Local de miercuri. Locația propusă ar fi în zona noului magazin Kaufland.

Detalii aici. 

Sibiul în 2023: pista de pe malurile Cibinului, inaugurarea comandamentului NATO și a parcului Belvedere, printre marile evenimente ale anului

În anul 2023, la Sibiu au avut loc mai multe evenimente cu impact asupra orașului nostru. Pe lângă festivalurile deja cunoscute, în acest an s-a inaugurat pista de biciclete de pe malurile Cibinului, parcul Belvedere, dar și comandamentul NATO.

Detalii aici.

Alexandru Chituță: Peste 150.000 de persoane au vizitat Christmas at the Palace, primul târg de Crăciun organizat în curtea Palatului Brukenthal

Peste 150.000 de persoane au vizitat curtea Muzeului Național Brukenthal, la „Christmas at the Palace”, prima ediție a târgului de Crăciun organizat de instituție în 2023, a anunțat Alexandru Chituță, managerul interimar al Muzeului Național Brukenthal, într-o postare făcută pe Facebook.

Detalii aici. 

VIDEO „Lipsă totală de respect.” Persoane care depozitau incorect deșeuri lângă pubela albastră au fost identificați, după ce au fost surprinși de camerele de supraveghere din Șura Mare

„Lipsă totală de respect,” scriu joi pe facebook reprezentanții Primăriei din Șura Mare care publică imagini surprinse de camerele de supraveghere din comună cu mai multe persoane care aruncau deșeuri lângă pubela albastră, cea pentru colectare hârtie.

Detalii aici.

Recomandările autorităților sibiene de Revelion: nu utilizați artificiile și petardele în spații închise, cu aglomerări de persoane, nu vă implicați în conflicte, conduceți prudent

În contextul minivacanței din perioada 29 decembrie 2023 – 02 ianuarie 2024, ocazionată de sărbătorirea Anului Nou - 2024, polițiștii, jandarmii, pompierii sibieni precum și specialiști din cadrul Agenției Naționale Antidrog-Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sibiu, vor fi la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Detalii aici. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus