După două zile de pichetare a sediului Consiliului Județean Sibiu, vicepreședintele Vlad Vasiu a primit o delegație a protestatarilor. În urma întâlnirii cu aceștia, conducerea CJ Sibiu a concluzionat că nu are de ce și cum să se implice în medierea conflictelor care se întind deja pe ani de zile.
„Apreciem extrem de mult activitatea Filarmonicii, atât artiștii cât și managementul au avut în ultimii ani o evoluție remarcabilă, iar Filarmonica este tot mai prezentă nu doar la nivel local, ci și național și internațional”, a anunțat vicepreședintele CJ Sibiu, Vlad Vasiu, într-o conferință de presă organizată la câteva ore după întâlnirea cu reprezentanții instrumentiștilor care pichetează sediul administrației județene.
Vlad Vasiu a arătat că, din revendicările „culese din spațiul public” și din cele primite în scris, ulterior întâlnirii de joi dimineața, CJ Sibiu nu prea are cum să intervină în medierea conflictului care a culminat zilele trecute cu declanșarea protestului. „Este interzisă orice intervenție a autorității publice în derularea negocierilor și încheierea contractului colectiv de muncă. Îndemnăm să se ajungă la un consens, să fie semnat contractul de muncă. Dar consensul trebuie să fie între cele două părți”, a spus Vasiu, referitor la contractul colectiv de muncă care trebuia semnat din luna mai a anului trecut. Lipsa acestui contract împiedică normalizarea relațiilor cu managerul instituției, au reclamat protestatarii. „Comisiile de disciplină sunt un instrument intern care analizează sesizările interne. În mod imparțial, aceste comisii analizează sesizările și propun măsuri. Nu e legal, moral sau firesc să interferăm în aceste comisii. Știm că au existat mai multe sesizări, dar și că sesizări din partea membrilor de sindicat nu au existat”, a mai dat Vlad Vasiu exemplu de situații reclamate drept abuzive și pentru care CJ Sibiu nu va interveni.
Reclamați la alții
Vlad Vasiu a mai îndemnat angajații Filarmonicii din Sibiu să se adreseze altor instituții în cazul în care consideră că au de-a face cu cazuri de hărțuire. „Nu am tolerat, nu vom tolera niciun act de hărțuire în cadrul Consiliului Județean Sibiu sau instituțiilor subordonate. Îndemnăm toți colegii care spun că sunt supuși unor astfel de acte să se adreseze instituțiilor abilitate: că vorbim de ITM sau Consiliul național de combatere a discriminării, acestea vor da măsurile de care noi cu siguranță vom ține cont. Nu suntem noi instituția abilitată să cercetăm aceste lucruri”.
În ceea ce privește „lipsa transparenței în gestiune” reclamată, de asemenea, de către protestatari, „nu am reușit să ne dăm seama despre ce este vorba”. „Dacă semnalați anumite aspecte, aduceți-le la cunoștință”, a arătat Vlad Vasiu.
Angajați care ar trebui să fie fericiți: 12.600 de lei, în medie, pe lună
„Venitul mediu pe angajat în cadrul orchestrei este de 12.600 de lei. Iar anul trecut, am avut o medie de opt ore de act artistic pe lună, la care a participat orchestra Filarmonicii”, a mai arătat Vlad Vasiu. Care a completat că, în afara celor opt ore de act artistic lunar, instrumentiștii ajung la opt ore de lucru zilnic prin intermediul repetițiilor.
Întrebat, în acest context, ce motiv ar mai avea instrumentiști din cadrul Filarmonicii să se plângă, Vlad Vasiu nu a oferit un răspuns. După cum nu a răspuns nici de motivul pentru care CJ Sibiu nu înființează o comisie care să verifice situația din cadrul Filarmonicii, pe modelul comisiei înființată în 2021 pentru a verifica situația din interiorul Bibliotecii Astra (în urma acelei verificări, președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, l-a destituit pe directorul din acea vreme al instituției).

Conducerea CJ Sibiu anunță că nu intervine în conflictul dintre instrumentiștii sindicaliști ai Filarmonicii și managerul acesteia
„Nu poate nici Consiliul Județean să facă micro-management, trebuie respectate regulile și legile. Sunt convins că atât colegii din sindicat, din conducere și cei care nu sunt în sindicat o să continue dialogul intern să medieze aceste probleme. Dar conform solicitărilor din spațiul public, dacă noi intervenim peste acestea, comitem ceva ilegal”, a adăugat Vasiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cj sibiu pasul inapoi fata pro , salarii filarmonica , proteste filarmonica , Vlad Vasiu , Filarmonica Sibiu
Vizualizari: 3603


Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Alzara 1918
Acum 8 ore
Alzara 1818
Acum 8 ore
Emil
Acum 9 ore
MergeTreaba
Acum 9 ore
Ana Alexe