Sărbătoarea Lolelor revine în data de 28 ianuarie la Agnita. Începând cu ora 10, lolele vor cuceri străzile Agnitei. Evenimentul este organizat de Asociația „Breasla Lolelor” din Agnita.
Potrivit informaților transmise de Forumul German Sibiu, programul evenimentului este următorul:
– 10:00 – Plecare paradă pe strada Avram Iancu;
– 10:15 – Prezentarea personajelor tradiționale la intersecția Dacia;
– 10:30 – Prezentarea personajelor tradiționale în fața Primăriei;
– 11:00 – Prezentarea personajelor tradiționale la intersecția Chirpăr și desfacerea paradei;
– 11:00 – 18:00 – Fuga Lolelor pe străzile orașului.
„Acest eveniment este o ocazie minunată de a descoperi tradițiile și cultura locală, precum și de a petrece timp de calitate alături de comunitatea noastră. Vă invităm să vă alăturați și să faceți parte din această experiență unică!”, transmite Forumul German Sibiu într-o postare făcută pe pagina de Facebook.

Despre Fuga Lolelor
Legendele spun că obiceiul Fuga Lolelor îşi are rădăcinile în Evul Mediu. Pe când năvălitorii turci au asediat cetatea Agnitei, o tânără curajoasă pe nume Ursula s-a deghizat într-un costum înfricoşător, a ieşit din cetate şi pocnind din bici făcea zgomote asurzitoare ce i-au alungat pe turcii speriaţi.
În secolele XVII-XVIII, obiceiul lolelor era strâns legat de obiceiul înmânării lăzii de breaslă noului staroste. Adunarea era însoţită de lole, personaje amuzante, care aveau rolul de a proteja lăzile de vecinătate.
Astăzi, obiceiul se desfăşoară sub forma unei parade deschise de căpetenia breslei cizmarilor însoţită de doi copilaşi, simbol al îngerilor păzitori. Urmează apoi breasla croitorilor, breasla blănarilor şi breasla dogarilor, fiecare dintre aceste bresle prezentând publicului meşteşugurile tradiţionale, elemente şi personaje specifice. Defilarea se încheie cu intonarea Imnului Transilvaniei apoi lolele aleargă în grupuri pe străzi pentru a alunga spiritele rele prin pocnete de biciuri şi zgomotul tălăngilor. Dacă sunt recunoscute de trecători, acestea oferă drept recompensă câte o gogoaşă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Atâția guys minunați din comunitatea noastră frumoasa! E atât de superb in orasul nostru! Suntem o extraordinara familie! Vomit!
Un trio de 3 lei vorbeste ca sa prosteasca electoratul!
Ce culori… (Acest mesaj a fost moderat din cauză că nu are nicio legătură cu subiectul)
Ce bucurie? Ca vad ca e pustie!!
Mai terminati mai militienilor cu prostiile astea ca si voi traiti in tara asta. Bani pe care ii primiti pentru…













Lasă un răspuns