Până  la  ce  subnivel se  poate  degrada  simțământul național-patriotic

Charles de Gaulle este cel care a cristalizat conținutul și afinitatea patriotismului cu  naționalismul. Elanul patriotic vizează țara și poporul, puterea, măreția și demnitatea alcătuirii lor dinăuntru, iar elanul național vizează prestigiul, mândria și onoarea lor în afară, în raport cu restul țărilor și popoarelor lumii. Acest mare francez a urmărit să-și mențină țara și poporul la înălțimile lor istorice.

Începând cu mișcarea „Pașoptistă”, românii s-au angajat și ei să ridice la luminile istoriei aptitudinile lor ca neam, în contururile unei țări ce urmărea să se afirme identitar în context european și nu numai. Am avut oameni ca Bălcescu, Cuza, Kogălniceanu, Carol I, I.C. Brătianu, Maniu, care au contribuit esențial la construcția statului român precum și la afirmarea lui în lume, dar războaiele ca și năpasta comunistă nu numai că au obstaculat procesul ci ne-au basculat îndărăt.

Te-ai fi așteptat ca după explozia speranței așa zis revoluționare, românii să-și concentreze eforturile spre refacerea și reașezarea țării în primele eșaloane ale comunității europene și internaționale, potrivit potențialului ei uman, material și natural-geografic. Dimpotrivă, după peste trei decenii, în România aproape nimic nu mai este românesc, iar țara se situează rușinos în coada Europei. Pas cu pas ne scapă din mâini pământul, elementul fundamental constitutiv al ideii de țară, industria și comerțul, adică cele trei pârghii economice de bază, fără de care nu se poate imagina o evoluție progresivă. Mai grav chiar, psihologic, românii întorc spatele României. Circa 5 milioane, adică un sfert din populație, au părăsit-o. Cei rămași trăiesc până și în somn visând la străinătate.

Cel mai grav derapaj antiromânesc și antipatriotic se manifestă în rândul generației tinere. Potrivit unui recent raport al Organizației Salvați Copiii, 50% dintre aceștia doresc să se stabilească în alte țări. Îndată ce termină studiile universitare, absolvenții se orientează și ei spre străinătate. În familii e  de „bon ton” să ai copii plecați sau stabiliți peste hotare.

Întrebare crucială: ce se poate aștepta de la o țară fără tineri sau cu tineri dezamăgiți de ea?

Între altele, motivele acestor înstrăinări ar fi condițiile precare de viață. O fi! Politicienii noștri nu se ocupă de copii pentru că nu aduc voturi. În pofida acestui lucru, principial, nu te poți aștepta la un nivel de viață comparabil între țări cu evoluții istorice fundamental deosebite. Dar soluția nu e fuga, abandonul. Tinerii generației „pașoptiste” și nu numai, s-au format și cultivat peste hotare după care au venit, au pus umărul la efortul de propășire a țării. Tinerii de azi dimpotrivă, se formează cu efortul țării și își consumă energiile în beneficiul altora.

Un derapaj comparabil se înregistrează în rândul politicienilor în devenire decidenți statali. Te înspăimântă scenariile jucate de alde Șoșoacă sau Simion, altminteri copios susținuți de un  electorat derutat, dar care scenarii proiectează în deriziune responsabilitatea enormă pe care politicul îl are în gestiunea statală. Patriotismul și interesul național se cuvin a fi susținute cu ardoare în practica politică dar nu în contradicție ci dimpotrivă, în concordanță  cu principiile construcției europene la care am aderat. Europa nu ne cere să fugim de țară; Europa nu ne îndeamnă să vindem tot ce avem pe noi după care să întindem mâna la alții. Dar pentru aceasta este nevoie de asumarea comportamentului de stăpân, cu toată răspunderea și efortul practic pe care o cere, iar nu de slugă indolentă și comodă.

Realmente nu se poate concepe o revigorare patriotică într-o atmosferă degradantă în care valori fundamentale precum adevărul, dreptatea, egalitatea în fața legii, justiția, demnitatea și onoarea, sunt handicapate de zelul nebun al goanei după voturi, implicit a goanei după poziții și bani; idem când instituții decidente ca Parlamentul, Curtea Constituțională, Justiția înseși, ale căror prestație ar trebui să fie onorantă, se prostituează pe teme ca de ex. veniturile și pensiile (pensionările) speciale, în deplin dispreț față de noțiunea de dreptate și echitate.

Tot astfel, redutabila armă a informației, cu deosebire a celei televizate – și ea în goană după bani – se cantonează  aproape în exclusivitate pe ratingul furnizat de subiecte și abordări facile, în loc să cultive cu sârguință sentimentele de atașament față de munca creatoare, față de implicarea și răspunderea patriotică. Apropo! Atrage atenția afișarea stăruitoare în publicațiile on line ale ziarelor „Adevărul” și „Evenimentul zilei”, a hărții României, adesea întreagă, alteori cu decuparea Ardealului, prezentate de baba Vanga sau, mai nou, de Victor Orban, cu mențiunea din subtitlu: „această țară nu va mai exista” sau ”granițele (ei) vor dispărea”. Dar despre posibilele implicații psiho-politice ale unei atari informații „patriotice”, într-o eventuală viitoare intervenție.