Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

„Am ajuns să lucrăm doar ca să trăim”. O mamă care lucrează în trei schimburi a inițiat noile proteste de la Sibiu, după ce i-a fost impozitat concediul medical

Traian Deleanu
26
cristina-organizatoare-protest-rsaq

Cristina, de 38 de ani, mama a doi copii și „muncitoare în fabrică în trei schimburi” este cea care a inițiat începând cu seara zilei de vineri proteste zilnice pe străzile Sibiului. Spune că decizia a luat-o după ce, la finalul unui concediu medical luat pentru una din fetițele sale bolnave, a văzut că trebuie să plătească impozit. Câteva zeci de sibieni i s-au alăturat în prima seară de marș.

Publicitate
Publicitate

Cristina (foto principală) este cea care a obținut autorizația de organizare a unor marșuri în Sibiu, din cartierul Vasile Aron și până în centrul orașului, în fiecare zi, până pe 4 februarie. Și-a popularizat acțiunea pe „grupurile de mămici de pe Facebook”, de unde a apărut și numele informal al protestului.

„Este un protest împotriva măsurilor fiscale luate în ultima perioadă. Nu mi se pare corect să se impoziteze concediul medical pentru bolnavii de cancer, care nu au nicio vină pentru acea boală. Nu mi se pare corect să se impoziteze concediile medicale pentru îngrijirea copiilor. Vor să creștem natalitatea, dar cum? Dacă o persoană are sarcină cu risc nu poate sta în concediu fără să plătească impozit. Am o persoană însărcinată în familie și, până acum, a plătit toate analizele și nu sunt ieftine: 600, 800 de lei. Pentru ce mai plătim atunci contribuții?”, enumeră Cristina o parte dintre nemulțumirile care au determinat-o să inițieze protestul. Creșterea TVA la diferite categorii de produse și servicii, precum și introducerea de noi impozite și taxe se înscriu în lista nemulțumirilor pe care caută să și le transmită alături de cât mai mulți sibieni. 

„Am ajuns să lucrăm doar ca să trăim. Peste doi ani o să ajungem să ne impoziteze și aerul. Nu fac parte din niciun partid, lucrez în trei schimburi într-o fabrică. Dar politicienii să deschidă ochii. Se mai miră de ce pleacă tineretul din țară? Uite, de asta!”

„Am ajuns să lucrăm doar ca să trăim”. O mamă care lucrează în trei schimburi a inițiat noile proteste de la Sibiu, după ce i-a fost impozitat concediul medical

Câteva zeci de sibieni au participat în prima seară de marș

Cristina arată că decizia de a organiza acest protest a venit după ce a fost nevoită să intre în concediu medical, deoarece unul din copiii ei s-a îmbolnăvit. „Și nu mi se pare normal să plătesc impozit pe un astfel de concediu”.

„E bine să mai deschidă oamenii ochii”

În marș, alte câteva zeci de sibieni li s-au alăturat celor câteva zeci de protestatari care au pornit de la jumătatea străzii Semaforului pe traseul strada Rahovei – bulevardul Mihai Viteazul – Calea Dumbrăvii – Piața Unirii, în Piața Mare fiind punctul final. 

Publicitate

Nemulțumirile sunt pe teme diverse, punctul comun fiind reprezentat de către cei care au ajuns să poarte denumirea de „autorități”. „Se dau legi gândite numai de cei care stau în birouri. Sper să își dea seama că putem fi și pe stradă, să le atragem atenția, nu doar să muncim pentru a le plăti impozite. Suntem împotriva acestor legi care, de fapt, iau dintr-un buzunar și pun în celălalt. Voi veni atâta timp cât va fi organizat”, arată Lili, care poartă o pancartă pe care scrie „Ați ajuns niște ciocoi! Măsuri fiscale pentru noi, drepturi speciale pentru voi”.

„Am ajuns să lucrăm doar ca să trăim”. O mamă care lucrează în trei schimburi a inițiat noile proteste de la Sibiu, după ce i-a fost impozitat concediul medical

Alex a adus mai multe pancarte cu mesaje. Spune că este primul protest la care participă

Alex spune că participă pentru prima dată la un protest și a venit cu mai multe pancarte pe care le împarte: „Anul acesta, la vot, o să plătiți pentru tot”, „România, trezește-te!” sau „Nu sunt bani pentru sănătate? Tăiați pensiile speciale!!!” sunt printre mesajele scrise. „Acesta din urmă este chiar pentru mine făcut, este cea mai mare nemulțumire a mea. Plătești contribuții de sănătate o viață întreagă și atunci când ai nevoie de ceva, când te duci la un doctor, trebuie să plătești. Spitale noi nu sunt, condiții bune – nu și noi plătim. Pentru ce?”

Marius consideră că astfel de mișcări au rolul de a atrage atenția atât a societății civile, cât și autorităților. „Este vorba de jugul care se pune încet-încet pe populație, cu pași mărunți, azi – un bir, mâine – un bir mărit și, cea mai scandaloasă chestiune, dar nu prea am văzut bannere pe aici despre asta, este cea cu dezincriminarea evaziunii fiscale până la un milion de euro”, spune sibianul amintind de demersul PSD și PNL de modificare a legii evaziunii fiscale, trecută prin Parlamentul României la finele anului trecut.

Despre numărul redus al protestatarilor „se aștepta întrucâtva”. „Acest protest trebuie să atragă atenția, scopul nu este să «cadă» cineva în seara asta. Dar e bine să mai deschidă oamenii ochii. Nu este o chestiune politică, personal nu accept să se lipească niciun trepăduș de la vreun partid, atunci fac dreapta și îmi văd de treabă”, adaugă Marius.

„Am ajuns să lucrăm doar ca să trăim”. O mamă care lucrează în trei schimburi a inițiat noile proteste de la Sibiu, după ce i-a fost impozitat concediul medical

Coloana de protestatari a înaintat pe trotuare, sub escorta jandarmilor

Protestele care pornesc de pe strada Semaforului, din fața filialei băncii BRD, sunt autorizate zilnic, de la ora 17:00, până pe 4 februarie. „Dacă vor fi mai mulți, dacă mai apar organizatori, prelungim”, spune Cristina. În seara zilei de vineri, protestatarii au ajuns în Piața Mare a orașului în jurul orei 19:00. Numărul acestora tot nu depășea câteva zeci.

Citește și Primăria Sibiu a aprobat un protest ”cu de toate”: Zece zile de marșuri prin Sibiu pentru o listă variată de nemulțumiri

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

26 de răspunsuri

  1. Avatar Sibianul
    Sibianul
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    55
    70
    1. Avatar Pastor marginas
      Pastor marginas

      Mars de aici pesedache, din cate stiu eu ultimele valuri de scumpiri s-au produs de cand e Pesedache prim-ministru, habar nu ai ce vorbesti! Nu ca as lua apararea unui partid politic sau altul dar pur si simplu vorbesti prostii, esti pe langa!

      33
      33
    2. Avatar Militaru gheorghe
      Militaru gheorghe

      Esti pe langa subiect domnule Sibian. Du-te in tara lui Ponta si a lui Dragnea,alti hoti notorii de la PSD-ul care a facut cel mai mare rau tarii asteia.

      31
      30
    3. Avatar Sibianul
      Sibianul

      Pai mai trompetă catzu și Orban au împrumutat 100 de miliarde care trebuie date înapoi, ptr tine e prea greu sa îți dai seama ca tu ești spălat pe creier .ciobănaș vezi ca ți.a plecat măgarul în excursie…

      26
      19
    4. Avatar Javert
      Javert

      Tu asta nespălatul pe creier .Sa înțeleg de la tine ca miliardele de euro pe care le imprumuta (la foc automat) România de când este Ciolacu prim-ministru nu trebuie returnate?

      23
      17
    5. Avatar Charles Ottley
      Charles Ottley

      @Militaru’-Mama da ce-ai zis-o!Acum potzi mere linistit la servici unde platesti impozite ca sa finantezi excursii de lux pt alesul tau si lefuri grase pt alesii tai incompetenti din parlament.Deci ai facut si ordine prin delimitare intre provinciile istorice,ai reglementat si politicienii buni,bravos,sa ne traiesti!

      22
      12
    6. Avatar Sibianul
      Sibianul
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      10
      13
    7. Avatar @pastor marginas
      @pastor marginas

      Dragnea și Darius Valcov au vrut să pună impozite și la multinaționale, nu doar la amărâți care au 10 angajati. Le-au căutat bube în cap până au găsit ceva, i-au băgat în închisoare că sa le astupe gura. De ce or fi ieșit „tinerii frumoși și liberi” (???) din corporații la protest?! Pentru că li s-a impus! Degeaba mai mergem la vot, cărțile sunt făcute în altă parte!

      12
      12
    8. Avatar AndreiM
      AndreiM

      Da pesedache, ai dreptate. Ciumele galbene au bagat tara in datorii uriase in pLandemie in timp ce voi, ciumele rosii, ati vandut-o pe bucati. Fiecare ciuma a distrus tot pe ce a pus mana pe partea ei, si v-ati sustinut una pe cealalta in fiecare masura de distrugere luata. V-ati impartit bine zonele de distrugere in masa. Sunteti ciume complementare, ce nu distruge una, distruge cealalta si invers. Acum puteti da vina una pe cealalta si amandoua aveti dreptate. PSD-rosu si PSD-galben ciumele bubonice ale Romaniei.

      16
      11
    9. Avatar Pastor marginas
      Pastor marginas

      pentru „@pastor-marginas” iti raspund doar ca sa nu ramana subiectul in aer: daca ai impresia ca interlopul ala wanna-be de dragnea nu isi merita locul la inchisoare si jelesti dupa el si dupa tot neamul lui de teleorman, MARS impreuna cu el la inchsisoare sa-i faci masaj la talpi sau MARS in belarus, rusia, corea de nord si alte cateva zeci de tari cu dictatura socialista. Iti platesc eu biletul doar „dus” de avion numai du-te!

      4
      5
  2. Avatar Sibiancă
    Sibiancă

    Bravo Cristina (mama, cetățean cu spirit civic pt generația noastră) pt. Inițiativa! Te urmăm!

    85
    12
  3. Avatar Eu
    Eu

    Tot respectul și susținerea pentru Cristina!
    Venim și noi alaturi de ea!

    35
    7
  4. Avatar Claradi
    Claradi

    Ce coincidenta, uitati cine este în spatele doamnei Cristina, fără nici o legătură cu protestele că doar s-a nimerit pe acolo…. ,,regele protestelor de la Sibiu,, domnul Doru Apostol…tdaaaaa!
    Ce penibili sunt……

    26
    27
  5. Avatar Cornel
    Cornel

    Punctual are dreptate doamna dar la o analiza mai amanuntita, in general, suntem pierduti ca si natie. Pe fondul crizei fortei de munca din ultimii ani, munctorii necalificati nu mai au cultura muncii. Stam cu mana intinsa si profitam de orice modalitate de a nu lucra. Multe sarbatori legale, punte intre ele, concedii medicale obtinute extrem de usor, productivitate extrem de scazuta. Vrem venituri ca in Germania dar fara nici o implicare. Suntem o natie in care bugetarii se mobilizeaza la vot pentru a decide clasa politica, motivati fiind doar de venituri obtinute fara nici un fel de corelare cu productivitatea muncii depuse. Acesti bugetari sunt motivul ofuscarii persoanelor iesite azi in strada dar nu pentru actiunile lor, ci pentru ca am vrea toti sa fentam munca, la fel cum o fac bugetarii. Ne indreptam incet spre comunism, cam asta vor peste 50% din populatie. Trebuie mai intai sa fie foarte rau ca mai apoi sa fie mai bine.

    40
    14
    1. Avatar Pastor marginas
      Pastor marginas

      Frumos punctat, subscriu!

      12
      7
    2. Avatar Javert
      Javert
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      9
      13
    3. Avatar Javert
      Javert

      Erata:2012 nu 2009

      1
      1
  6. Avatar Alex
    Alex

    Impozitarea muncii in Romania este enorma. Atat Vestul Europei cat si Asia isi protejeaza companiile, noi ii omoram cu taxe, reguli, institutii de control. Ca bugetari nu avem absolut nici o strategie in afara de suprataxare si imprumuturi externe. Pe cenusa falimentului economiei Romanesti se va ridica extremismul care va duce la totalitarism. Apoi vom visa din nou la libertate. Cand e bine, ne plictisim de bine si ne facem singuri rau. Perioadele bune creaza oameni slabi iar oamenii slabi vor crea perioade rele

    43
    5
    1. Avatar @Alex
      @Alex

      Omoram cu taxe companiile din tara, cele romanesti, cate ori mai fi, si pe micii intreprinzatori. Pe multinationale le protejeaza ticalosii de la conducere ca sa nu-si piarda scaunul!

      6
      6
  7. Avatar UnPSDist mandru
    UnPSDist mandru

    Pt ucrainieni s au gasit bani imediat, timp de 2 ani , fara discernamant, au avut casa si masa iar acum tot ei sunt primii sustinuti in demersuri pt ca , nu i asa, ei tin rusul sa nu intre in europa si in momente de pauza, limba romana departe de granitile lor artificial stabilite de, culmea, cei cu care se razboiesc!
    Asa ca , slava si indurati!

    40
    36
  8. Avatar Emil
    Emil

    Capitalismul barbarilor de talhari specialicare te fura de te usuca si apoi te tin in viata cu carduri de supravietuire.

    27
    27
    1. Avatar Nobody
      Nobody

      Paranoia!

      14
      14
  9. Avatar Gicu
    Gicu

    De ce nu ati protestat anul trecut in Octombrie cand s-a propus deja ordananta trenulet, cea a scumpirilor si supraimpozitelor?Acum na, nu ati crezut ca va fi aprobata de CCR si semnata de Claus. Asa e romanul. Nu crede pana ce nu se consuma evenimentul, in loc sa il previna. Doar se stia din Septembrie ca vor sa impoziteze concediile medicale. Acum de schibul trei se stie ca e cel mai prost platit. E munca de salahor la orice intreprindere din Sibiu. Asta e nivelul aici. Trebuia sa isi schimbe jobul sau sa caute in strainatate. E full de oferte pe acolo si nu pe salarii de romanica. In ceea ce priveste pe antivaxistul de serviciu eu l-as fi uschit precum pe Sosoaca de la protestele fermierilor.

    14
    15
  10. Avatar Canaris
    Canaris

    Sunt tare curios cine o să plătească la vot anul acesta…. Și pentru tot… Și cine o să fie pe cai mari la sfârșitul anului…. Ăia pe care i am votat eu, peste tot m au dezamăgit…. Singurul om la care mă gândesc cu respect în tot șirul ăsta a murit… În 1995…

    4
    0
  11. Avatar Alzara 1918
    Alzara 1918

    De dragul adevărului : concediul pentru îngrijirea copilului s-a extins de la vârsta de 7 la 12 ani !
    Cu 6 7% !
    Departe de a sprijini ciuco-ciolacii ; este o realitate .

    5
    3
  12. Avatar Mihaela
    Mihaela

    Degeaba stam și comentam lejer dacă nu ieșim mai multi în strada sa ne facem auzi! Mulțumesc domnului ziarist ca a punctat exact ceea ce am avut noi de spus!!

    4
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate