În timp ce trotuarele din zona centrală a orașului rămân sufocate pentru a face loc parcărilor, fiecare loc liber fiind alocat mașinilor, Primăria Sibiu bifează anul acesta șase ani de când rătăcește prin documentațiile a două parcări multietajate în zona centrală. Pentru niciuna nu există, încă, un termen estimat pentru începere. Solicitați să explice situația, cei din conducerea Primăriei dau răspunsuri prin care lasă sibienii să ghicească de ce durează atât de mult. Asta în timp ce a fost prelungit de trei ori termenul de evaluare a ofertelor pentru SF-ul unei parcări subterane în zona Cireșica.
În primăvara acestui an se vor împlini nu mai puțin de șase ani de când Primăria Sibiu tot lucrează la amenajarea unei prime parcări subterane de mari dimensiuni în zona centrală a orașului. Este vorba de parcarea de sub piața 1 Decembrie 1918, botezată de sibieni și piața Gării. Ideea amenajării acestei parcări împlinește nu mai puțin de opt ani, fiind lansată prin primul Plan de mobilitate urbană durabilă a Sibiului, document prin care erau propuse mai multe astfel de facilități în zona centrală a orașului.
De la angajamentul din Planul de mobilitate la momentul semnării primului contract, cel pentru studiul de fezabilitate, a trecut aproximativ un an și jumătate. SF-ul a fost adoptat în septembrie 2018, după care întreg anul 2019 a fost pierdut de Primărie licitând la nesfârșit proiectarea acestei investiții: nimeni nu depunea ofertă deoarece sumele alocate proiectării erau prea mici.
Citește și Marile poticneli. Cum a pierdut Sibiul întreaga vară cu parcarea subterană de la gară
După alți doi ani, în septembrie 2021, Primăria Sibiu a dat publicității simulări foto ale proiectului de amenajare a parcării cu 240 de locuri în două niveluri subterane. Un proiect a cărui valoare era estimat la 46,5 milioane de lei și pentru care primarul Astrid Fodor anunța că va căuta finanțare nerambursabilă.
Am solicitat, la începutul acestui an, detalii despre evoluția acestei investiții, care ar urma să aibă impact până în centrul Sibiului: o dată cu darea în funcțiune a acestei parcări, planurile prevăd transformarea străzii Avram Iancu în zonă pietonală până la intersecția cu str. General Magheru.

După șase ani de lucru, parcarea subterană din piața Gării are tot numai simulări foto
Răspunsul Primăriei arată că, în fiecare din cei doi ani care au trecut de la prezentarea fotografiilor, s-a lucrat la câte ceva. Documentații, în special. „Referitor la proiectul de construcție a unei parcări subterane în Piața Gării, până în prezent Primăria Sibiu a realizat studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, obținând inclusiv avizele necesare. Avizul de la Direcția Județeană pentru Cultură a fost obținut condiționat de realizarea descărcării arheologice pentru zonă, acesta fiind realizat în 2022. De asemenea, în 2023 s-a realizat un studiu istoric de fundamentare pentru Piața Gării”, arată conducerea Primăriei Sibiu.
Parcarea de la piața Cibin: să mai așteptăm. Consultarea publicului, de data asta
Tot din vara lui 2018 lucrează aceeași Primărie Sibiu și la amenajarea unei parcări cu mai multe niveluri în zona pieței agro-alimentare Cibin, a cărei primenire potrivit vremurilor în care trăim este propusă în cadrul aceluiași proiect. După doi ani, administrația locală s-a răzgândit: parcarea nu va mai fi subterană cu piață agroalimentară la nivelul solului, ci va fi supraterană, cu piață agroalimentară la parter.
A mai fost nevoie de alți trei ani până când Primăria să reușească să lanseze un concurs de soluții, prin care să angajeze arhitecți și urbaniști nu doar pentru amenajarea parcării și a pieței, ci și pentru regândirea întregii zone. Concursul s-a încheiat prin semnarea unui contract acum șapte luni.

După șase ani de lucru, Primăria Sibiu poate arăta tot numai niște desene, cel mult, și în ceea ce privește parcarea de la piața Cibin
„În 31 iulie 2023 s-a încheiat un contract cu câștigătorul concursului de soluții organizat pentru elaborarea PUZCP, a studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic și detaliilor de execuție, precum și a unor studii de amenajare a teritoriului. Prestatorul, asocierea VladoStudio SRL Sibiu & Atelier de Arhitectură Terchila SRL Sibiu, a elaborat PUZ CP-ul care a fost prezentat spre aprobarea Comisiei Tehnică de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism în ședința de joi, 8 februarie. Următorul pas va fi consultarea publică pe tema acestui PUZ CP, conform legislației. Prestatorul va continua ulterior cu elaborarea restului documentației prevăzute în contract”, arată reprezentanții Primăriei care amintesc de dificultatea acestei investiții prin faptul că se află într-o zonă protejată.
Citește și Cum va arăta viitoarea Piață Cibin: proiectul câștigător aparține unei echipe de arhitecți sibieni
Ghicitori
La începutul acestui an am rugat reprezentanții Primăriei Sibiu să explice care sunt motivele pentru care proiectele parcărilor pe mai multe niveluri în zona centrală a orașului au rămas la stadiul de documentații de șase ani.
Conducerea Primăriei Sibiu nu a dat un răspuns clar, ci l-a amestecat cu răspunsul la o altă întrebare, referitoare la sursa de finanțare gândită pentru aceste investiții.
„Ambele investiții vor fi realizate cu finanțare din bugetul local, dat fiind faptul că acest tip de proiecte nu este finanțabil din fonduri europene nerambursabile, în actualul cadru financiar. Finanțarea pentru aceste proiecte se va aloca în funcție de prioritizarea investițiilor și ținând cont de disponibilitățile financiare și de numărul mare de proiecte aflate în curs sau inițiate de Primăria Sibiu pentru dezvoltarea orașului”, este răspunsul la care Primăria a lucrat o lună și prin care lasă sibienii să ghicească motivele pentru care, până acum, niciuna din parcări nu are nici măcar termen estimat pentru demarare.

Așa arată zona parcării supraetajate construită în Hipodrom. Prin urmare, am considerat util să întrebăm dacă parcările proiectate în zona centrală vor duce la eliminarea unor locuri de parcare amenajate acum la suprafață. La această întrebare, Primăria ne-a lăsat să ghicim în continuare
Cum la proiectul parcării subterane de la Piața Cibin există și studiu de fezabilitate și proiect, am solicitat Primăriei să comunice care va fi efectul acesteia prin prisma eliberării spațiilor publice din zona centrală. Cu alte cuvinte, am întrebat câte locuri de parcare de la suprafață vor fi desființate, ca urmare a dării în funcțiune a noii parcări. După o lună, în declarațiile trimise de Primărie nu se regăsea această informație. Am solicitat din nou această informație, dar în cele trei săptămâni scurse de atunci reprezentanții Primăriei au lăsat tot pe seama ghicitorilor un astfel de răspuns.
Evaluări cu lunile
Subiectul parcărilor multietajate a revenit în atenția sibienilor zilele acestea, după ce Primăria Sibiu a lansat procedura de atribuire a contractului de întocmire a studiului de fezabilitate pentru o parcare supraetajată peste piața agroalimentară din Vasile Aaron.
Este al doilea studiu de fezabilitate pe care Primăria Sibiu îl așteaptă pentru o nouă parcare de cartier, după ce în luna septembrie a lansat o licitație pentru contractarea documentației parcării subterane din cartierul Cireșica. Această licitație a avut termen în luna octombrie a anului trecut, fiind depuse cinci oferte: ING Proiect Management (din Târgoviște), Urban Scope (din București, sunt cei care au proiectat și pista de pe malul Cibinului), Condesign (din Sibiu), ING Vision (din Pantelimon) și cea a asocierii clujene Prodeco Arhitectura și Inginerie – Planwerk Arhitectură și Urbanism.
Licitația ar fi trebuit să se încheie de anul trecut, dar funcționarii Primăriei nu au reușit încă să finalizeze evaluarea ofertelor: din 5 decembrie au amânat termenul final pe 21 decembrie 2023, după care au prelungit termenele de evaluare până în 26 ianuarie 2024. Nici acestea nu a putut fi respectat, în prezent fiind prelungit pentru a treia oară până în ziua de 26 februarie 2024.
O singură parcare
Singura parcare multietajată amenajată de către Primăria Sibiu se află în cartierul Hipodrom. Realizarea acesteia a durat puțin peste trei ani: la finele lui 2018 a fost contractat studiul de fezabilitate, în martie 2019 Consiliul local Sibiu a aprobat alocarea celor aproape cinci milioane de euro necesare parcării cu 320 de locuri, iar în decembrie 2019 a fost lansată licitația. Contractul de proiectare și execuție a fost semnat pe 28 iulie 2020 cu Geiger Proiecte Construcții, care au finalizat lucrarea cu aproximativ cinci luni înainte de termenul inițial.

Parcarea din Hipodrom a fost dată în utilizare din martie 2022
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
24 de răspunsuri
-
Unde sunt aia care s-au luat de mine cand am scris ca este buna o parcare supraetajata in locul unui Lild in cartierul Valea Aurie, de astfel de proiecte are nevoie orasul asta,o parcare indiferent unde este construita mai ales una tip bloc este bine venita dar la cat va duce capu pe unii o sa ramaneti tot la nivel de Lild si alte chioscuri cu dezvoltarea,astfel de proiecte se pot face din fonduri europene nu trebuie neaparata sa ne bagam in bugetul local, mai votati-o pe Fodor si o sa primiti numai proiecte pe hartie, orice proiect care ajuta la dezvoltarea unui oras este binevenita.
-
Ehh, bine ca au gasit resurse si fonduri pentru stadion, pentru pista de biciclete, pentru „modernizarile cartierelor”, etc. Adica au gasit bani pentru proiectele care tin exclusiv de „agrement” in timp ce viata de zi cu zi (cel putin 5 zile pe saptamana) este aproape un chin (in functie de zona in care locuiesti, unde lucrezi, pe unde ai copiii la scoala, etc.). Atat poate bunicuta impreuna cu echipa ei de consilieri (a se citi interlopii fosti-oieri care dicteaza ce trebuie sa se faca in oras si ce nu). Ne putem plimba cu bicicleta pe malurile cibinului, de ce sa ne trebuiasca parcari de mare capacitate, nu? (sunt sarcastic pentru cine nu a prins „gluma”).
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
-
Un adevarat tun financiar intentionat probabil dupa primul an de conducere la primarie. Acum este momentul proiectelor SF si ca ‘fraierii’ sa inceapa sa viseze frumos ca apoi sa vina tepele dupa modelul deja clasic. Va dati seama daca cumva ajunge din nou primarita la 72ani ce o sa se mai intereseze de orasul asta? Iar daca cei din marile cartiere rezidentiale o voteaza din nou – sper sa le ‘rasplateasca’ efortul cat mai repede cu aceste taxe pe locurile de parcare. Transport in comun nu mai trebuie – ce sa te mai complici. Oricum e prea complicat sa il aduci de la nivel sec.19 la cele din sec.21. Important taxele sa fie actualizate!
-
„Se joacă” este noul eufemism pentru incompetență sau batjocură?
Să din siguri că nu se creează confuzii.
100.000 de mii de impozit pe mașină, cred, ar trebui sa întoarcă plătitorilor măcar o nouă parcare la 3 ani.
Dar e mai simplu sa se…joace de-a excedentul.
Sau 30 de km de drum modernizat cu 30 de milioane de euro și o pistă de bicicletă cu 11 doar betonând malul Cibinului.
Cu bani europeni
Cu ce plătește localnicul subvenționează lenea și incompetența celor din subordine. -
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Sunt mai importante cantarile din piata tarrgurile si oboarele fake ca si porcariile care le organizeaza decat scolile parcarile si dezvoltarea orasului
Atat s a putut cu echipa incompetentă
A … si cei din primarie compartimentul fonduri europene ce fac toata ziulica ???!!
Ca incaseaza ei si sefii lor spor de 70% ca atrag fonduri sau … funduri ca tot una e -
Bugetul ANUAL al primăriei statului Sibiu tocmai a trecut de 1 miliard lei! De 10 ani primar, cucoana ce trebuia să fie pensionată demult, nu a livrat decât amânări, discuții, studii, eșecuri aroganță și un singur kilometru de drum nou – cel peste campsor. In condițiile in care traficul e sufocant și trotuarele ocupate de mașini incompetenții din primărie încă vin cu idei de parcări de doar 200 de locuri și acelea supraterane monstruoase – vezi cazul parcării spropuse la piata Cibin, la 2 pași de centrul istoric, stricând arhitectural iremediabil zona.
-
1. Parcarea de la gara este tot timpul goala ! Din ce cauza se doreste cresterea capacitatii ei ?
2. Spitalul Judetean , practic nu are parcare pentru pacienti ! Incercati sa mergeti la o consultatie sau la urgente , cu masina personala . De ce nu se ia in calcul construirea unei parcari subterane in zona parcului si a sensului giratoriu de la Spital ? Atat pacientii (permanenti) cat si turistii (sezonieri) ar aprecia mult mai mult aceasta locatie . In plus , accesul in zona Spitalului este mult mai facila in comparatie cu accesul in zona garii . -
Cat timp primăria Sibiu este condusa de Fodor nu se schimba nimic, din contra se lauda cu excedentul bugetar. Este aeriana și s-a înconjurat de pile și prieteni, de prietenii lu’ domnu presedinte(relicve ca și pop, aldea, urdea… ), viceprimari zero barat. Asa ca zero viziune, ce proiecte majore doriți, nu ca niște clădiri de parcare ar fi ceva deosebit, dar asta e nivelul ei și se reflecta în tot.
-
Individa asta, Fodor , este de o incompetenta strigatoare la cer. Are niste sechele venite din vremea comunismului unde tanara activista de partid fiind, actiona conform principiului” fa-te ca muncesti”!!!
Nu stie nimic, nu vrea sa asculte de nimeni (desi cred ca la cat de nepregatita este, are cativa suflatori in jur), nu poate face nimic pentru ca este INCOMPETENTA!!!!! -
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Deocamdată e o ușoară liniște pe zona centrala,dar curând va începe din nou agitația și aglomerația.Piata Mare va fi din nou plina de evenimente săptămânale și turiștii se vor înghesui din nou să se cazeze cat mai aproape.Nu înțeleg cum poți ca primărie să nu te gandesti și la locuri de parcare daca tot vrei sa sufoci zona centrala cu tot felul de acțiuni?Ce pot să înțeleg e că-i doare-n cour de cei care mai și locuiesc pe aici,adică fraierii aia de la aștepți un vot.Nuuu,noi suntem aia tâmpiți că mergem sa va punem stampila in chenar.Multi se mira cum naiba când apare vreun partid nationalist,extremist sau cum ii va zice,lumea da buluc sa ii voteze sătui de așa zisele partide istorice sau democrate.
-
Corect ! Au facut Piata la Sala Transilvania , dar nu ai unde sa parchezi ! Locurile disponibile se ocupa la ora 6 de catre producatori – ceea ce este normal . In loc sa permita parcarea pe prima banda , sambata intre orele 8-13 , ei pun politisti ca sa amendeze pe cei care parcheaza in zona ! Abordare care ignora necesitatile comunitatii – din pacate …
-
-
Ce-ar fi sa mai mergeti si pe jos, sau cu transportul public, sau cu bicicleta?? Mersul pe jos face piciorul frumos, oricum observ tot mai multi grasi in Sibiu. S-au obisnuit toti sa-si puna fundurile in masina si sa conduca 2 kilometri si ne miram de aglomeratia din trafic/parcari. Problema cu parcarile sunt peste tot in Europa (si nu numai), nu e doar o problema a Sibiului.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Euro de Brukenthal.
Reglari de conturi intre institutii. Ministrul Predoiu poate depuna marturie ca politia si justitia executa ordinele spagarilor primariei prin santaj…
Asta se intampla cand te inhaiti cu nemtii, dupa ce in nebunia lor au produs 2 razboaie mondiale… Cine s-a…
Foarte multe lucruri se fac la Agnita dar din pacate calitatea lor este 0.
Sa vina presedintele ales :))













Lasă un răspuns