Direcția Județeană pentru Cultură (DJC) Sibiu anunță că-și trimite colaboratorii pe teren pentru a combate „ilegalitățile” care pun în pericol patrimoniul istoric din județ.
„Având în vedere faptul că în ultima perioadă s-a intensificat fenomenul intervențiilor ilegale și neautorizate asupra imobilelor de patrimoniu (înlocuirea țiglei cu tablă, placarea cu polistiren, montarea geamurilor termopan cu cadru din PVC, amplasarea unor aparate de aer condiționat și coșuri de evacuare a gazelor din centrele termice situate pe fațadă, precum și apariția panourilor fotovoltaice pe șarpantele dinspre stradă ale clădirilor), Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu anunță începerea unor controale tematice, pe întreg teritoriul județului Sibiu, pentru combaterea acestor ilegalități”, transmite instituția într-un comunicat de presă.
Directorul DJC Sibiu, Dan Nanu, precizează că echipele instituției vor verifica pe teren aplicarea corectă a legislației și respectarea condițiilor de avizare.
Direcția nu menționează când și unde va avea loc primul control sau un orar al verificărilor, precum nici cât vor dura acestea.
Amintim că un anunț asemănător a fost emis de conducerea DJC Sibiu acum 2 ani, în octombrie 2022, când verificările au început din Orașul de Jos.
Atunci, Dan Nanu atrăgea atenția că „intervențiile neadecvate și neavizate au început să pătrundă tot mai des, inclusiv în perimetrul fostei Cetății a Sibiului, sit - monument istoric de categoria A, aflat pe Lista Indicativă UNESCO. Enumerăm o parte dintre intervențiile neadecvate: învelitori de tablă, fațade placate cu polistiren și zugrăvite în nuanțe care nu mai au nimic în comun cu cele originale, tâmplării din PVC etc. Toate acestea încep să întunece imaginea Sibiului, oraș considerat unul dintre orașele cele mai bine conservate din punct de vedere al patrimoniului din România”.
Tot în acea perioadă Turnul Sfatului l-a însoțit pe directorul DJC Sibiu în una din zile când a inspectat câteva clădiri din centrul municipiului Sibiu.
La o săptămână de la demararea controalelor, conducerea DJC Sibiu transmitea că „cele mai praf monumente din centrul istoric al Sibiului vor apărea într-un calendar”.
Precizăm că din anul 2022 pe site-ul DJC Sibiu a fost publicată o notă „referitor la intervențiile asupra fațadelor din centrul istoric al Sibiului”, în care se menționează că „(...) intervenţiile asupra faţadelor nu ar trebui să se facă în mare grabă şi după gustul şi culoarea preferată a unor persoane nespecializate sau a proprietarilor” și că „locuirea în centrul istoric este un privilegiu, dar implică şi obligaţia păstrării şi transmiterii valorilor de patrimoniu”.
În același timp, reprezentanții Direcției pentru Cultură subliniau că „prevenirea distrugerii fondului construit trebuie să primeze în faţa sancţiunilor”, arătând că prin „măsuri radicale de amendare fără avertismente şi termene rezonabile de reabilitare a faţadelor, Primăria municipiului Sibiu a eliminat orice şansă a Centrului istoric Sibiu de a fi inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO”.
„Înainte de amendarea locuitorilor considerăm că Primăria Municipiului Sibiu ar fi trebuit să întocmească un Regulament local de arhitectură şi estetică urbană, care să cuprindă un studiu cromatic, aşa cum au anumite oraşe din România care doresc să protejeze patrimoniul local şi naţional şi să aibă un compartiment specializat care să gestioneze această problemă. Datorită amenzilor aplicate de Primăria Municipiului Sibiu s-a generat o reacţie de frică, asociată cu graba, astfel încât lucrările la faţade se desfăşoară de multe ori fără un proiect şi fără asistenţă de specialitate, neprofesional, cu rezultate mai mult decât discutabile şi cu pierderea unor informaţii importante în ceea ce priveşte adevărul istoric privind cromatica şi tratarea arhitecturală a faţadelor. Alături de o gamă cromatică stridentă, neconformă cu caracteristicile iniţiale ale faţadelor, consemnăm lucrări ireversibile, grave, înlocuiri de tâmplării cu altele din materiale şi conformaţii necorespunzătoare, deteriorarea unor elemente decorative şi decaparea de tencuieli care, în unele cazuri pot păstra sub stratul vizibil, straturi mai vechi cu decoraţii valoroase. Este cazul unor clădiri unde au apărut asemenea decoraţii – str. Movilei, nr. 2, str. Turnului, nr. 7, str. 9 Mai, nr. 22, str. Faurului, nr. 6, str. Turnului, nr. 6, str. Tipografilor, nr. 12 şi multe altele, unde sub stratul actual de tencuieli şi zugrăveli sunt vizibile zone cu decoraţii pictate din perioada gotică şi Renaştere. Intervenţiile brutale asupra acestor clădiri şi a altora, susceptibile de a ascunde asemenea decoraţii conduc la pierderi inestimabile”, au mai transmis reprezentanții DJC SIbiu în 2022.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 5026
Ultimele comentarii
Acum 25 minute
Mariana Deacu
Acum 29 minute
BittDanman
Acum 30 minute
Gheo Poplaceanul
Acum 34 minute
Gheo Poplaceanul
Acum 40 minute
Gabi