Luni,
22.04.2024
Innorat
Acum
7°C

Peste 100 de angajați ai Poștei Sibiu anunță intrarea în grevă generală. Autoritățile au trei zile să negocieze și să dea curs revendicărilor

Peste 100 de angajați ai Poștei Sibiu anunță intrarea în grevă generală. Autoritățile au trei zile să negocieze și să dea curs revendicărilor

Angajații Poștei Române au anunțat, oficial, începerea grevei generale de luni, 1 aprilie, orele 00.00. Durata grevei va fi neterminată, până la soluționarea revendicărilor. Concret, dacă până luni autoritățile naționale nu sunt dispuse la negocieri care să ducă spre soluționarea revendicărilor, lucrătorii poștali se vor prezenta la serviciu, dar nu vor lucra. Peste 100 de anjați din Sibiu se vor alătura colegilor din țară. 

„Hotărârea de a declara greva a fost luată cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. Precizăm că pe perioada desfășurării grevei, participanții vor proteja bunurile unității, fiecare angajat aflat în grevă aflându- se la locul său de muncă, în cadrul programului de lucru. Vă punem în vedere că orice eventual act sau fapt prin care o persoană este constrânsă, împiedicată sau influențată să renunțe la grevă prezintă infracțiune și se pedepsește în consecință.

Totodată vă punem în vedere că aducerea altor persoane care să muncească în locurile salariaților aflați în grevă, reprezintă de asemenea împiedicarea exercitării dreptului fundamental la grevă – adică infracțiune. Salariații participanți la grevă care nu sunt în cadrul programului de lucru, vor participa la grevă în fața sediilor și oficiilor poștale”, se arată în comunicatul sindicaliștilor care anunță greva.

Dacă până luni nu se va ajunge la un consens cu privire la soluționarea revendicărilor angajații Poștei Române, filiala Sibiu se vor alătura colegilor din țară în greva generală. Sibienii trebuie să știe că aceștia se vor afla la serviciu, dar nu vor îndeplini sarcinile. Este vorba aici de angajații de la ghișeu, factori poștali să șoferi pe mașinile poștei.

Potrivit vicepreședintelui Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, filiala Sibiu (SLRP),  Vasile Herciu, mai bine de 100 de lucrători ai poștei sibiene vor intra de luni în grevă generală. 

„Ne vom prezenta la serviciu și vom sta cele opt ore. Asta se va întâmpla dacă nu se înțeleg până atunci, pentru că astăzi și mâine sunt negocieri cu atoritățile pentru revendicările noastre. Dar dacă nu se ajunge la un consens, vom intra cu toții în grevă generală, pentru că în poștă nu se poate spune că unii lucrează și alții ba, pentru că toate departamentele sunt legate unele de altele. Degeaba se vine la ghișeu dacă mașinife nu merg”, a spus pentru Turnul Sfatului, Vasile Herciu. 

Principalele revendicări rămân semnarea contractului colectiv de muncă și majorarea salariilor. Este subliniat însă și refuzul directorului general al companiei de a fi prezent la ședințele de negociere colectivă pentru găsirea unor soluții cu privire la aceste revendicări.

„Ținând cont de acțiunea ilegală a directorului general de a negocia în paralel cu un sindicat care nu are capacitatea juridică de negociere colectivă, un acord colectiv discriminator; pe fondul multiplelor acțiuni abuzive desfășurate de directorul general împotriva liderilor sindicali și a membrilor SLPR; în temeiul art. 146 și următoarele din Legea 367/20222 – privind dialogul social; declarăm grevă generală”, se mai arată în comunicat.

Vă reamntim că, în data de 20 martie, angajații Poștei Române și-au făcut publice nemulțumirile printr-o grevă de avertisment, după ce toate negocierile cu cei din conducere au eșuat. Grevele au avut loc, simultan, în mai multe județe ale țării, inclusiv la Sibiu.  

Citește și: Grevă de avertisment la Poșta Sibiu. Poștaș: „După 34 de ani, eu am salariul de 2.200 de lei în mână”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Dan

Acum 2 săptămâni

Aplauze, nu-i lasati ca bani exista, dar nu ii dau pentru a investii in angajati si mod de lucru civilizat, ci ii fura ei personal. Cunoasteti-va drepturile si ceretile, nu exista nu se poate, daca nu se poate atunci schimbata conducerea, ea este defecta.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus