Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Casă parohială, vândută ”la pachet” cu administrarea unei biserici vechi de 500 de ani: 138.500 de euro. Biserica e monument istoric, nu-i poată fi schimbată destinația

Alin Bratu
5
casa-parohiala-pelis-or-3fg8

Casa parohială din Pelișor, sat ce aparține de Bârghiș, este scoasă la vânzare de Biserica Evanghelică C.A.. Pentru imobilul de 580 de metri pătrați și pentru un teren de peste 7.000 de metri pătrați, biserica cere 138.500 de euro, însă totul poate veni ”la pachet” și cu o biserică veche de peste 500 de ani, care poate fi preluată în administrare printr-un contract de comodat.

Publicitate
Publicitate

”Noi avem 14 biserici pentru care căutăm cumpărători. Una singură a fost vândută, cea din Soroștin”

Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Medias vinde fosta casa parohială din satul Pelișor nr. 51. Aceasta are 6 camere, 2 băi, o bucătărie și pivniță la subsol, având o suprafață construita desfășurată de 580 mp, plus clădirea anexă având suprafața construită desfășurată de 39 mp, iar suprafața terenului este de 7.732 mp, se precizează în anunț.

”Cumpărătorii care intenționează să preia și Biserica Evanghelică pe un contract de administrare/comod, au drept de preemțiune în cumpărarea casei.

Doritorii pot depune oferta financiară la biroul Consistoriului Mediaș, Piata Castelului nr. 4, județ Sibiu sau pe email: [email protected], până în data de 30.04.2024 ora 13. Pentru informații suplimentare sunați la telefon: 0269/843.483 de luni până vineri între orele 10 -13”, scrie în anunțul publicat pe site-ul Bisericii Evanghelice C.A.

Casă parohială, vândută ”la pachet” cu administrarea unei biserici vechi de 500 de ani: 138.500 de euro. Biserica e monument istoric, nu-i poată fi schimbată destinația

Ioana Velțan este manager de proiect și spune că cel care va prelua imobilele va trebui să aibă în vedere că bisericii, despre care se spune că a fost ridicată în perioada 1400-1750, nu i se poate schimba destinația.

”Noi avem acum 14 biserici pentru care căutăm persoane sau fundații care să le preia în administrare. Au fost 15, dar una singură a fost vândută, cea din Soroștin, acolo a fost mai ușor, pentru că aceasta nu era pe lista monumentelor istorice.

Restul de 14 figurează pe lista monumentelor istorice, iar în cazul acestora, statul are drept de preempțiune și sunt o serie de restricții în ceea ce privește schimbarea activității. În sensul în care în aceste spații nu se pot face decât evenimente culturale, expoziții, activități pentru comunitate.

Publicitate

În cazul Pelișor, cumpărătorul casei parohiale are posibilitatea de a achiziționa și biserica, însă sub forma unui contract de administrare sau de comodat, să poată realiza lucrări de întreținere.

„Nu se poate schimba funcțiunea sau destinația acestor imobile, dacă vorbim de bisericile evanghelice. Am văzut exemple în occident când acestea au fost schimbate în biblioteci, cafenele, însă la noi nu se poate face așa ceva,”, a explicat pentru Turnul Sfatului, Ioana Velțan.

Casă parohială, vândută ”la pachet” cu administrarea unei biserici vechi de 500 de ani: 138.500 de euro. Biserica e monument istoric, nu-i poată fi schimbată destinația

Biserica, ridicată de sașii din ”Rin şi Mossel”

Se spune că Biserica Evanghelică din Pelişor fost construită între 1400-1750, de saşii colonizaţi aici de la Rin şi Mossel (n.r. este posibil să fie vorba de râurile Rin și Mossel – sau Mosel -, care se varsă în Rin), pe la 1140-1160.  Pe atunci, aceștia erau în număr de aproximativ 30 de familii, iar în 1752, au ajuns la 53 de familii, ca în timp de 200 de ani, numărul acestora să se dubleze la 106 familii, susține Eugenia Blotor-Bubău, în cotidianul Tribuna, în septembrie 2000.

Atunci a sosit aici un grup de studenți germani la arhitectură care au înlocuit ţiglele sparte din acoperiş, au astupat unele spărturi în corpul clădirii, poarta din zidul exterior, podeţele din turn, balustrade pe lângă scările ce urcă în turn.

”La terminarea lucrării, când ziua de 12 august a anului 2000 se pleca spre seară, toată firea satului, printre care şi numeroşi saşi plecaţi în Germania, dar întorşi pentru a-şi petrece câteva zile de concediu în casele lor, a stat încremenită o clipă, pentru că un sunet de clopote nemaiauzit de mulţi ani a spart liniştea”, se preciza în articol.

Pelișor, fost Măgărei

Satul Pelişor se numea până după cel de-al doilea război mondial “Măgărei”.

Schimbarea denumirii satului în Pelişor, este, potrivit oficialilor din Bârghiș, ideea unui învăţător din sat, care a vizitat zona castelului Peleş şi a constatat că există multe asemănări cu zona natală.

A început apoi demersurile pentru ca satul să se numească Pelişor, tocmai pentru a atrage atenţia asupra peisajelor deosebite de aici.

Sursa foto: Biserica Evanghelică

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

5 răspunsuri

  1. Avatar Till Eulenspiegel
    Till Eulenspiegel
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    4
    23
  2. Avatar Pelger Karl Heinz
    Pelger Karl Heinz

    Aceasta stire data de Turnul Sfatului cu privire la vânzarea celor 14 Biserici din districtul Medias ,este o stire falsa ,Consistoriul Districtual Medias nu vinde aceste biserici si rog Turnul Sfatului sa retraga de urgenta aceasta stire

    29
    5
    1. Avatar Barosanu
      Barosanu

      Într-adevăr subtitlul poate induce în eroare, dar în text se menționează clar că bisericile se dau în administrare, nu se vând.

      0
      0
  3. Avatar Maria Merkl-Solomon
    Maria Merkl-Solomon

    Biserica din Pelisor e mai veche,de prin anii 1200-1250,ne-a spus preotul evanghelic cind am vizitat biseica, fiind elevi inPelisor,prin anii 1970-1974!

    4
    0
  4. Avatar Brigitte
    Brigitte

    Nu este doar un zvon- este adevârat. Bisericile sint de vinzare.
    Astâzi am primit personal anuntul declansat de la const.Medias , care ofera casa parohiala din Pelisor , de vinzare.
    Scuzati expresia ( asa este daca nu vorbesti o limbs ani la rind

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate