10 iunie 1785. Contele Fabris, general și conducătorul armatei Transilvaniei îi scria din Sibiu o scrisoare lui Giacomo Casanova: ”Vă rog să înțelegeți: nu am nevoie de un secretar, am optsprezece în birou și mă distrug fiind nevoit să citesc și să semnez totul”.
De ce ar fi vrut să vină celebrul aventurier italian Casanova în Sibiu, cine era Fabris, de unde se cunoșteau și cum s-a încheiat această poveste sunt întrebările la care încercăm să răspundem în rândurile de mai jos.
Citește și:
Cine e Casanova
Născut la 2 aprilie 1725 la Veneția, într-o familie bogată, dar care nu aparținea nobilimii, Giacomo Casanova și-a inventat un trecut.
Faptul că se simțea exclus din cele mai înalte sfere ale societății din cauza familiei sale, părinții săi fiind doi actori de teatru, a fost o mare povară pentru el, atât de mult, încât a mers până într-acolo încât a ajuns să afirme că a fost rezultatul unei aventuri dintre mama sa și un urmaș al familiei Grimani, una dintre cele mai importante familii ale aristocrației venețiene.
Deși această afirmație nu a fost niciodată dovedită, este posibil ca ea să nu fi fost lipsită total de temei, având în vedere că, la moartea tatălui său, familia Grimani i-a oferit protecția lui și mamei sale, notează revista italiană Storica, într-un articol dedicat lui Casanova.
După ce a studiat dreptul, la Padova, a început să lucreze în slujba avocaților și diplomaților și a avut astfel ocazia să călătorească în toată Europa. În cadrul acestor călătorii, a început să își cultive o reputație de libertin care îl va însoți pentru tot restul vieții, demonstrând adesea că era mai interesat de femei decât de afacerile care îl purtau în străinătate și provocând scandaluri considerabile: a avut aventuri cu femei căsătorite, s-a îndrăgostit de o cântăreață care se dădea drept castrato pentru a-și câștiga existența și a adăpostit o fată fugară în reședința unui cardinal, pentru a numi doar câteva dintre cele mai faimoase aventuri ale sale.
Problema lui Casanova nu era atât de mult escapadele sale, cât lipsa sa de discreție: cu alte cuvinte, avea un comportament considerat indecent și care îi putea incita pe alții să îl imite. Acest lucru i-a adus mulți dușmani și denunțuri anonime, până când, în 1755, la vârsta de 30 de ani, a fost arestat de inchizitorii venețieni sub acuzația de "libertinaj" și întemnițat în temnițele Palatului Dogilor din Veneția, numit Piombi din cauza materialului din care era făcut acoperișul.
Detenția nu a durat mult: el și un alt prizonier au evadat din celulă printr-o gaură făcută în tavan, au urcat pe acoperiș și au coborât în palat printr-o lucarnă. Odată ajuns înăuntru, s-a prefăcut că este un oaspete care se rătăcise prin încăperi, iar un servitor l-a escortat afară: el și tovarășul său s-au urcat într-o gondolă și au dispărut în toiul nopții.
Abia 18 ani mai târziu i s-a acordat o indulgență, dar aventurierul și-a folosit bine tot acest timp. A călătorit în toată Europa.
Dacă Giacomo Casanova a avut un dar, acesta a fost cel al actoriei, poate învățat de la părinții săi, ambii actori, combinat cu o carismă de netăgăduit. În timpul exilului său, a întâlnit personalități de toate felurile, precum Voltaire, Mozart, Benjamin Franklin, Papa Clement al XIII-lea, regele prusac Frederic cel Mare și țarina Ecaterina cea Mare. Relativa ușurință cu care a fost primit în cele mai înalte cercuri este deosebit de remarcabilă dacă ne gândim că, în ciuda tuturor pretențiilor sale, Casanova nu numai că nu aparținea aristocrației, dar era și un refugiat.
În 1783, Casanova a fost condamnat la un al doilea și ultim exil. S-a mutat mai întâi la Viena, apoi la Dux (astăzi Duchcov, în Republica Cehă), lucrând ca bibliotecar în castelul contelui Walstein, unde a murit la 4 iunie 1798.
Pentru a adăuga un ultim mister vieții sale, nu se știe unde a fost înmormântat.
Memoriile lui Casanova au provocat un mare scandal, nu numai din cauza conținutului lor, ci și din cauza implicării mai multor figuri aristocratice care, deși ascunse în spatele unor pseudonime, erau ușor de recunoscut datorită abundenței detaliilor din narațiune.
Acestea au fost publicate abia în 1825, la mai bine de douăzeci de ani de la moartea sa, și într-o versiune extrem de cenzurată: abia la mijlocul secolului al XX-lea a fost publicată versiunea integrală. Timp de decenii, toate operele lui Casanova au fost incluse în Indexul cărților interzise al Bisericii.
Citește și:
Transformarea Turnului Gros în teatru ar fi fost ideea Contelui Fabris, prietenul lui Casanova
Cine e Contele Fabris
Un personaj, evident mult mai puțin cunoscut decât Casanova, însă extrem de important pentru Sibiu, este Domenico Tomiotti de Fabris, conte de Cassano, general de artilerie (K. K. Feldzugmeister) și Cavaler al Ordinului Mariei Tereza.
S-a născut în 1725 la Mantova și a murit în Sibiu, la 14 ianuarie 1789.
Conform lucrării ”Carteggi Casanoviani: Parte III. Lettere del Capitano Filippini al Casanova. (1780)”, Casanova l-a întâlnit pe general în timp ce acesta se afla în trecere prin Praga. Însă cei doi se cunoșteau de mai mult timp. (Lucrarea poate fi citită în limba italiană aici)
Așadar, cei doi s-au născut în același an, 1725, dar Casanova trăiește cu 9 ani mai mult decât Fabris. Acesta din urmă moare în 1789, iar Casanova, în anul 1798.
Conform volumului ”Nobilimea din Transilvania”, apărut în 1898, Fabris provenea din Mantova (în nordul Italiei, aproape de Verona, Brescia și Veneția), unde s-a născut la 28 februarie 1725.
A intrat de tânăr în serviciul militar imperial, a fost în regimentul bavarez de infanterie nr. 41, unde a devenit căpitan. În 1757 a devenit general-maior.
A fost rănit într-o luptă în 1760, iar apoi a fost membru al statului major al armatei Austriei.
În 1784 este numit comandant militar al Transilvaniei și își stabilește cartierul general la Sibiu. Moare cinci ani mai târziu, la 64 de ani. De ciumă, după cum precizează Casanova, în memoriile sale.
În volumul ”Nobilimea din Transilvania” se precizează că acesta a murit pentru că nu s-a interesat de starea sa de sănătate.
”Pentru că nu s-a cruțat suficient la bătrânețe, a murit ca victimă a zelului său de serviciu la Hermannstadt, la 14 ianuarie 1789. Activitatea excesivă și efortul mental îi distruseră de mult sănătatea, dar nu a vrut niciodată să se considere bolnav și nu a urmat rețetele medicilor.
Când turcii au amenințat să invadeze Transilvania prin Valea Hațegului în 1788, Fabris nu ar fi putut rezista de unul singur. Cu toate acestea, s-a pregătit cu un asemenea succes, încât a reușit să zădărnicească principala intenție a inamicului de a invada țara, cu puținele sale trupe, prin eforturi atente și coerente.
Nu era doar un soldat excelent, ci și un prieten al muzelor și adesea căuta să se relaxeze acolo, departe de zgomotul armelor.
Transilvania îi datorează în mare parte salvarea de turci, în această campanie din 1788, iar orașul Sibiu îi datorează un teatru, construit după proiectul său și prin eforturile sale într-un fost bastion al zidurilor orașului”, se precizează în document.
Într-adevăr, cronicele orașului notează că Hochmeister a fost ajutat în ideile sale de a întemeia aici un teatru de guvernatorul Transilvaniei, contele Banffy, dar și de generalul comandant contele Fabris şi de Christoph Seipp, un apropiat al lui J. W. Goethe, care va sta doi ani la Sibiu.
”Două au fost ideile de amplasare a teatrului, contele Banffy dorind să fie aşezat undeva în centrul oraşului, dar cum nu va găsi nici o propunere a optat spre ideea lui Hochmeister şi a generalului Fabris care doreau ca Turnul Gros să devină viitorul teatru”, precizează istoricul Răzvan Pop.
El este considerat responsabil, așa cum se precizează și în volumul ”Nobilimea din Transilvania” de stoparea turcilor la ultima lor invazie în Transilvania.
În 1788, în timpul războiului dintre Imperiul Otoman și Imperiul Austriac, turcii au fost opriți în zona Hațegului.
Despre acest episod consemnează cronicarul „Bizantius Matsoy Parochul Demsusului”, într-un document din 1855.
Devastând totul în cale, turcii, după ce au incendiat și prădat satul Sântămărie-Orlea, s-au îndreptat spre Hațeg. La intrarea în oraș, pe câmpul din apropierea locului numit „Martin”, turcii au fost înfrânți prin lupta eroică a grănicerilor hațegani.
În anul 1891, „învățătorul grănicerilor”, Paul Oltean relata în a sa „Schiță monografică a opidului Hațeg” că se mai puteau observa redutele ridicate de grăniceri în formă de zig-zag pe teritoriul Hațegului și sub formă de semilună pe teritoriul Sântămăriei-Orlea. Apărarea dispusă de generalul Fabris.
Un alt episod al italianului în istoria Transilvaniei este asociat răscoalei condusă de Horea, Cloșca și Crișan.
Se pare că sosirea acestuia în Sibiu s-a datorat tocmai acestui eveniment.
”Fabris este trimis în Transilvania ca înlocuitor al gen. Preiss. Contele a sosit la Sibiu în 13 Decemvrie 1784 și luă imediat măsuri de a înăbuși revolta. În calitate de comisari imperiali fură trimişi, cu scopul de a studia situațiunea socială din Transilvania contele Jankovich şi gen. Papilla”, se precizează în ”Anuarul Institutului de Istorie Națională”, publicat de Ioan Lupaș, directorul institutului în anul 1944, la Cluj.
Anuarul Institutului de Istorie Națională poate fi citit integral aici.
Citește și:
Giacomo Casanova - reproducere de ARMengs. Sursa: dbg.de
Citește și:
”De la Londra la Sibiu. Casanova în căutarea unui loc de muncă”
Dr. András Kányádi (1971), istoric și profesor asociat la Institutul Național de Limbi și Civilizații Orientale de la Paris a fost primul care a scris despre legătura dintre contele Fabris și Casanova.
El spune, vorbind despre această scrisoare, în studiul ”De la Londra la Sibiu. Casanova în căutarea unui loc de muncă” că dacă Fabris l-ar fi angajat pe Casanova ar fi fost ”un eveniment de notorietate mondială, dacă acest călător venețian prin lume și-ar fi încheiat cariera pământească și nemuritoarele sale memorii, în Transilvania”.
Kányádi spune că locurile de muncă sigure și confortabile nu erau ușor de găsit în secolul al XVIII-lea, mai ales dacă cineva încerca să găsească un serviciu în afara bisericii.
Istoricul maghiar prezintă în studiul său patru scrisori care au legătură cu celebrul Casanova. Trei dintre ele sunt scrise de către acesta, iar una îi este adresată. Aceasta este cea trimisă de Fabris, din Sibiu.
”Aceste scrisori au fost scrise în locuri diferite (Londra, Sankt Petersburg, Veneția și Sibiu) și în momente diferite (1763-1785), dar toate au o temă comună: se referă la căutarea unui loc de muncă. În compilația noastră, trei oferte tentante sunt urmate de o respingere dură”, precizează Kányádi.
În ianuarie 1783, Casanova a fost din nou forțat să plece în exil, de data aceasta pentru un pamflet. Angajatorul său a murit în aprilie 1784, lăsându-l din nou pe Giacomo fără o slujbă, fiind astfel nevoit să își activeze legăturile austriece. Vechiul său prieten, generalul-locotenent Domenico Tomiotti de Fabris.
Acesta era atunci comandant-șef al armatei transilvănene.
”Nu se știe dacă răscoala lui Horea l-au determinat pe Fabris să întârzie răspunsul la solicitarea lui Casanova, sau dacă a fost din dezgust față de solicitarea sa, dar în orice caz l-a avertizat pe Casanova împotriva monahismului și a ceea ce el considera a fi scris inutil (…)
Merită să amintim întâlnirea celor doi prieteni. Aceasta a avut loc în tinerețea lor, la târgul de Sfântul Anton din Padova, când Fabris nu era încă contele de Cassano, ci doar Domenico Tomiotti, un student obișnuit la matematică.
Casanova, deși își amintește greșit numele de familie al viitorului locotenent-general (scrie Tognolo în loc de Tomiotti), face o remarcă foarte interesantă despre numele de familie care suna rău: pentru a avea o carieră de succes, trebuie să-ți schimbi numele. Tognolo (în realitate Tomiotti, sau Tamáska în maghiară) este un nume tipic țărănesc care nu te duce prea departe; oameni înțelepți precum Voltaire, Melanchton și Metastasio au recunoscut de timpuriu acest dezavantaj și l-au eliminat cu succes.
Tânărul, care putea alege numele "Marte” sau ”Minerva", își pusese încrederea în zeul războiului și, potrivit lui Casanova, a avut o carieră distinsă tocmai datorită schimbării numelui. Înțelepciunea de viață a experimentatului căutător de locuri de muncă sună foarte autentic și contemporan”, notează istoricul maghiar.
În concluzie, scrisoarea lui Fabris vorbește despre contemplație și respinge oferta prietenului său, pe motiv de birocrație intolerabilă.
Casanova îl iartă pentru acest refuz, iar în memoriile sale dezvăluie motivul oarecum surprinzător al morții fostului său prieten, Fabris.
”Deoarece matematicianul devenit comandant al armatei din Transilvania a murit de ciumă la Sibiu, din respect pentru locul respectiv, trebuie lăsat aici citatul original în franceză, scris de Casanova: "sans la fièvre pestilentielle qu'il gagna dans ce pays ennemi de la nature, où son auguste maître l'envoya, on peut croire qu'il vivrait encore, car il n'était pas plus âgé que moi"”, scrie Kányádi.
În traducere asta înseamnă ”Fără febra pestilențială pe care a dobândit-o în această țară ostilă naturii, acolo unde l-a trimis augustul său stăpân, putem crede că putea să mai trăiască, deoarece nu era mai în vârstă decât mine", a scris Casanova, despre Fabris.
Citește și:
Scrisoarea contelui Fabris, către Casanova:
”D-lui Casanova de Seingalt, la Viena de la Sibiu, 10 iunie 1785.
Stimate Domn, Maestre Giacomo Casanova!
Răspund la cele trei scrisori prețioase succesive ale dumneavoastră, mai ales la cea din 31 mai, care este și cea mai importantă dintre toate. Mi-a părut rău să aflu de boala dumneavoastră și, ca răspuns, l-am însărcinat pe funcționarul meu, domnul Peer, să vă trimită o scrisoare de soluționare. Mă bucur să aud că ați început să reflectați serios asupra mizeriei umane.
Este foarte posibil să doriți să faceți acest lucru, dar nu hainele îl fac pe călugăr, este nevoie de mai mult decât atât. La vârsta noastră, sarcina noastră nu mai este să scriem mult, ci să intrăm în noi înșine și să ne pregătim pentru moarte. Intenția mea, la sfârșitul campaniei actuale, este să mă retrag din lume și din toate necazurile ei.
Dacă vom continua să ne păstrăm în amintirea noastră, putem să ne apropiem, să mâncăm și să bem împreună, să medităm și să dormim împreună. De aici veți înțelege: nu am nevoie de un secretar, am optsprezece în biroul meu și mă distruge faptul că trebuie să citesc și să semnez totul. Așadar, vă mulțumesc pentru toate ofertele dvs. amabile.
Ce mai face tânăra contesă? Dacă o vedeți, transmiteți-i complimentele mele, deși o consider puțin infidelă. Trebuie să fim corecți.
Rămân umilul, ascultătorul și devotatul dumneavoastră servitor,
Fabris”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 6805
Ultimele comentarii
Acum 23 minute
Stat de drept
Acum 29 minute
Ciobanul
Acum 34 minute
@Asdfasdf
Acum 36 minute
Luca
Acum 37 minute
Conceptul de calitate a vietii in Sibiu - ce e ala ??