Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
17°C

Băut la volan și fără permis, le-a dat polițiștilor sibieni actele fratelui său. Bărbatul a fost reținut pentru săvârșirea a trei infracțiuni

Băut la volan și fără permis, le-a dat polițiștilor sibieni actele fratelui său. Bărbatul a fost reținut pentru săvârșirea a trei infracțiuni

Un bărbat de  51 de ani, din Argeș, a fost reținut marți de polițiștii din Copșa Mică, acesta fiind cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere având acest drept suspendat, fals privind identitatea, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Marți, în jurul orei 12, bărbatul a fost depistat în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 14, în orașul Copșa Mică. La controlul documentelor, cel aflat la volan le-a înmânat polițiștilor copia unei cărți de identitate, despre care s-a constatat, în urma verificărilor, că aparține fratelui șoferului.

Odată stabilită identitatea persoanei în cauză, polițiștii rutieri au constatat că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat, transmit miercuri reprezentanții IPJ Sibiu. 

Totodată, testarea alcoolscopică a indicat un rezultat de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Copșa Mică, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus