Cele mai importante știri ale zilei, așa cum au apărut în Turnul Sfatului
20:03
Ședință tensionată în Consiliul Local Cristian, unde viceprimarul a părăsit sala după ce a vrut să arunce cu o sticlă cu apă după fostul secretar al comunei și a înjurat cu obidă. Ședința a continuat cu acuzații grave referitoare la rectificarea bugetului fără votul majorității consilierilor și cu situația unor terenuri cu proprietar neidentificat. Pe unul din aceste terenuri primarul are un lac și o casă (vezi foto) care nu apar în declarația de avere.
19:56
Sibiu Freschi. Prodotti Tradizionali di alta qualità. Un antreprenor a deschis de câțiva ani în nordul Italiei, în apropiere de Milano, două magazine în care se vând cu preponderență produse din Sibiu. Are rude aici, în Transilvania, a găsit deschidere la o afacere locală și la câțiva ciobani din Mărginime. Așa că de două ori pe săptămână duce în Italia marfă din Sibiu.
17:08
Sibiul se află pe primul loc într-un clasament al orașelor cu cea mai dezvoltată infrastructură pentru bicicliști.
16:21
Organizatorii Festivalului Focus in The Park anunță programul final al ediției din acest an. Trupele Sigma și Dub Pistols, care completează line-up-ul final, vor ajunge pentru prima dată la Sibiu, la festivalul care se va desfășura între 21 și 25 august.
15:18
Ediția a 17-a a adus pe scena din Piața Mare cel mai mare nume de formație care a concertat, până în prezent, în Sibiu: americanii de la Korn. Acesta este contextul în care ARTmania de anul acesta a doborât recordurile la prezență și euforie.
14:07
O piatră căzută pe o mașină, pe Valea Oltului. CNAIR închide o bandă
CNAIR a anunțat astăzi că se va închide o bandă de circulație pe Valea Oltului, între Lazaret și Turnu Spart, după ce în seara de duminică un bolovan a lovit o mașină, fiind necesară intervenția unei autospecială pentru a o lua din zonă.
13:41
Zborul W4 3814, operat de Wizz Air, pe ruta Memmingen – Sibiu, a aterizat la a doua încercare pe Aeroportul Sibiu, astăzi, luni, 29 iulie, după ce procedura a trebuit să fie reluată din cauza intensității vântului, anunță Aeroportul Sibiu.
11:58
Podul Gării intră în reabilitare în următoarele trei luni. Care sunt rutele alternative
Podul Gării va intra în reabilitare din luna august pentru următoarele trei luni, anunță reprezentanții Primăriei Sibiu. Lucrarea este în valoare de 9,55 milioane de lei, iar ordinul de începere a lucrărilor va fi emis în primele zile ale lunii următoare. În perioada următoare cei de la primărie, împreună cu polițiștii vor stabili care sunt cele mai bune decizii legate de gestionarea traficului.
10:48
Adrian Echert, președintele filialei locale a USR, îi cere ministrului Culturii, Raluca Turcan, să se concentreze pe organizarea de concursuri de management pentru aceste instituții.
10.21
Vremea în această săptămână: până la 32 de grade Celsius în județ. În weekend se va mai răci
Temperaturile în județul Sibiu, în această săptămână, vor ajunge la maxime între 26 și 32 de grade, în timp ce temperaturile minime vor coboră la sub 10 grade, anunță Centrul Meteorologic Transilvania Sud Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: avion wizzair , preturi in milano , magazin sibian in milano , vila primarului , stirile zilei , cristian , primar , Sibiu , magazin
Vizualizari: 2796
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Periscop
Acum 3 ore
Excelent +1
Acum 3 ore
Bastiu
Acum 3 ore
Aci Duțu
Acum 4 ore
Emil