Cazul băiatului care s-a electrocutat în Valchid și care a fost găsit în stop cardio-respirator de rude este o poveste care merită spusă. Băiatul a fost luat de elicopterul SMURD și transportat la spitalul din Tg. Mureș cu inima bătându-i din nou. La acest final fericit a contribuit o colaborare extraordinară între doi membri ai familiei sale, SMURD Dumbrăveni, SAJ subunitatea din Mediaș, elicopterul SMURD și asistenta din dispecerat care a răspuns apelului la 112 și a coordonat întreaga intervenție. În momentul de față medicii de la Mureș spun că băiatul este în stare generală gravă, internat în cadrul Compartimentului ATI copii, dar este în viață.
Luni, 12 august, în jurul orei 11.20, prin apel 112 s-a anunțat că un copil de 15 ani s-a electrocutat în localitatea Valchid , din județul Sibiu și este în stare de inconștiență.
Cea care a răspuns apelului este asistenta medicală Mariana Cătăneț, cu o experiență de 32 de ani pe ambulanță și coordonator activitate atunci când ajunge în dispecerat. Misiunea ei de astăzi a dus spre un rezultat fericit și datorită reacției a doi membri din familia băiatului care s-au detașat de emoții și au putut să-i asculte și să-i urmeze indicațiile, acțiune care, într-un final, a ajutat la repornirea inimii băiatului.
„Am primit solicitarea că s-a electrocutat acest copil de 15 anișori. Am întrebat care este stare lui și mi-au spus că este inconștient și i-am rugat să înceapă ei, familia, manevrele de resuscitare. Erau acolo strigăte, urlete, a trebuit să-i liniștim puțin, dar am găsit doi membri ai familiei care au fost foarte, foarte receptivi”.
În glasul asistentei se simte bucuria de a fi avut cu cine colabora. Cei doi oameni despre care ea vorbește sunt unchiul băiatului, cel care, sub indicațiile ei, a executat primele manevre de resuscitare și vărul copilului, cel care a ținut telefonul pe difuzor și a numărat odată cu asistenta de la celălalt capăt al firului presiunile făcute pe pieptul băiatului.
„I-am spus cum să facă, cum să stea lângă pacient în genunchi, și le-am spus să numere cu mine. Efectiv unul număra și celălalt apăsa pe piept. Ceilalți membri ai familiei strigau în jur. Îi auzeam prin telefon. Dar ei nu. Și-au păstrat cumpătul și asta a contat enorm.”
În momentul în care a preluat apelul asistenta a trimis către caz echipajul SMURD Dumbrăveni care era cel mai aproape, Ambulanța cu asistent din Mediaș și elicopterul SMURD de la Tg. Mureș.
Primii au ajuns cei de la SMURD, urmați în câteva secunde de ambulanță și imediat de elicopterul SMURD.
„Le spuneam numărați cu mine: și unu și doi și trei, haideți copii că puteți, haideți că puteți. Au fost foarte receptivi. Cinste lor, nu am ce să le spun. Au fost extraordinari. Îi felicit din tot sufletul pentru felul în care au acționat. În momentul în care se ajungea la 30, le spuneam să se oprească și să sufle de două ori în gura copilului. Exact așa au făcut până l-au preluat cei de la SMURD și apoi ai noștri care au intervenit cu adrenalina. În timp ce inima băiatului a repornit a ajuns și l-a preluat medicul de pe elicopter. L-au transportat la spital cu puls. Toată stima familiei, toată stima”, spune cu sufletul la gură asistenta de la dispecerat.
Mariana Cătăneț spune că este foarte important ca cel care apelează la numărul de urgență 112 să-și păstreze calmul și să urmeze întocmai instrucțiunile.
„Este extraordinar de important chiar și câteva secunde să intervină. Dacă resuscitarea se începe imediat, ca și în cazul copilașului de azi, poate este o șansă să fie salvat. Noi îi învățăm de bine. Oricare dintre colegii mei de la dispecerat au abilitatea și pregătirea de a ghida în situații de urgență. Trebuie doar să fie ascultați și urmați întocmai”, spune Mariana.
În cei peste 30 de ani pe ambulanță spune că nu este singurul caz fericit în care aparținătorii au intervenit prompt până la sosirea ajutorului specializat și pacientul a putut fi salvat.
„Asta mă bucură enorm. Vă dați seama că cea mai mare fericire a noastră este atunci când vedem că la celălalt capăt al firului am salvat un om. Ce poate fi mai frumos pe lumea asta?”, spune Mariana cu emoție în glas.
„Asta ne este meseria”
Nicoleta Bian este asistent medical generalist și lucrează la SAJ Sibiu, subunitatea Mediaș. Nu-și amintește cu exactitate la ce oră a fost intervenția, dar își amintește cu lux de amănunte ce a făcut diferența.
„Nu aș putea să vă spun exact la ce oră a fost intervenția, doar că a durat 14 minute din stație până la locul intervenției. A fost o distanță de 34 de kilometri, din care 10 kilometri drum în lucru. Vă dați seama cum a condus colegul meu. S-a descurcat extraordinar. Se pare că băiatul s-a urcat în podul casei să lucreze ceva la fire. Nu știu exact despre ce a fost vorba, dar cert este că lucra la firele de înaltă tensiune. Familia l-a văzut când a fost electrocutat și aruncat tot în podul casei. L-au luat, l-au coborât și l-au așezat pe pământ. Între timp au sunat la 112, iar colega a trimis echipajele, după care a stat în telefon cu un unchi și un verișor de-ai băiatului care, după indicațiile ei, i-au făcut masaj cardiac. Au continuat până la sosirea colegilor de la SMURD.”
Nicoleta arată, la rândul ei, cât de importantă a fost intervenția celor doi bărbați.
„Au fost foarte importante acele minute în care i s-au făcut manevrele de resuscitare, poate nu cele mai corecte, dar binevenite. Atunci când au ajuns colegii de pe SMURD i-au administrat șocuri. Trei șocuri consecutive, iar la al treilea șoc am intrat și noi și am început protocolul de resuscitare cu medicație. Băiatul a început să răspundă manevrelor de resuscitare, să aibă puls și respirații spontane. Adică inima și-a reluat activitatea”, povestește Nicoleta.
A fost și momentul în care elicopterul SMURD ateriza.
„După este istorie”, mai spune asistenta. „Medicul a sedat și intubat pacientul pentru a putea fi transportat, dar nu au mai fost nevoie de alte medicamente pentru a-i susține inima. Tinerețea lui și faptul că așa cum i s-au făcut, i s-au făcut manevre de resuscitare imediat, a contat foarte mult. A fost o sincronizare și o colaborare incredibilă între cei doi bărbați din familia băiatului, SMURD, noi și elicopter. Toate au dus spre salvarea lui și sper din suflet să reziste și să se facă bine”, încheie Nicoleta Bian.
S-a deschis dosar penal
Potrivit polițiștilor băiatul s-a electrocutat după ce a intervenit asupra unui panou al rețelei de electricitate. De asemenea, oamenii legii au deschis un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, să se stabilească situația de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
Potrivit reprezentanților spitalului din Tg. Mureș copilul este intubat și internat pe secția ATI.
„Pacientul este în stare generală gravă, intubat și ventilat mecanic, suport vital avansat, sedat în momentul actual. Este internat în cadrul Compartimentului ATI Copii”, a transmis pentru Turnul Sfatului Mariana Negoiță, purtător de cuvânt al Spitalului din Tg. Mureș.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 7788
Ultimele comentarii
Acum 54 minute
Emil
Acum 57 minute
Analfabetus curcubeus functionalis
Acum 58 minute
DB
Acum 1 oră
AndreiM
Acum 1 oră
Radu