Patru femei pastori din biserici evanghelice din Transilvania și-au spus povestea la Sibiu. „Nu este ușor să împaci și viața de familie și pe cea de preoteasă, dar este frumos”

Până astăzi pentru ele, femeile preotese din Transilvania care slujesc și propovăduiesc în bisericile evanghelice, era un lucru normal ceea ce făceau. Marți, 27 august însă, au fost aduse în „lumina reflectoarelor” și li s-au pus întrebări despre cum este să fii femeie preot, despre obstacole și despre reușite și s-au simțit în centrul atenției.

Într-un cadru emoționant, aproape de Dumnezeu, la Biserica Evanghelică „Sfântul Ioan” din Sibiu a avut loc lansarea cărții „Drumurile se creează mergând”. Este o carte editată de Elfriede Dörr și publicată în anul în care se sărbătoresc 30 de ani de la hirotonirea femeilor în biserica evanghelică. Cu alte cuvinte sunt 30 de ani de când femeile pot fi numite în slujba preoției.

Elfriede Dörr

„Ocuparea unui oficiu spiritual și hirotonirea bisericească au fost rezervate bărbaților pentru o perioadă lungă de timp. Renunțarea la acest privilegiu a însemnat pentru lumea bisericească, dominată de bărbați pierderea puterii și despărțirea de tradițiile învechite. De aceea, bisericile evanghelice au urmat dezvoltările sociale. Susținute de condițiile politice și sociale, această formă de egalitate de gen părea un obstacol. Biserica Evanghelică C.A. din România nu a făcut excepție în acest sens. Cu toate acestea, acum poate privi înapoi la 30 de ani de hirotonire a femeilor, ceea ce merită să fie recunoscut, mai ales având în vedere că, în cadrul Federației Luterane Mondiale, una din cinci biserici membre încă refuză să hirotonească femei”, scrie în recenzia făcută cărții.

Pe scurt publicația conține de la istoria care arată cât de greu a fost parcursul femeilor care au simțit chemare către o viață pastorală, momentul de început al hirotonirii femeii, situația actuală la nivel național și internațional care arată că încă sunt biserici evanghelice și luterane care refuză să hirotonească femei și până la povești spuse în interviuri de preotese din Transilvania ori de femei care lucrează și aduc un aport important în structurile bisericești.

Pentru că și-au spus poveștile

Printre femeile care își spun povestea în carte se numără și Angelika Beer, Bettina Kenst, Christiane Schöll și Hildegard Servatius-Depner.  

Angelika a vorbit prima și spune că pentru a fi pastor are nevoie de mașină și internet funcțional. Și apoi explică. Enoriașii ei se întind pe nouă localități între Sighișoara și Mediaș și apoi în nordul Transilvaniei. Pentru a ajunge la ei are nevoie de o mașină care să mergă și pentru a ține legătura cu ei are nevoie de internet. Bine, poate merge și pe jos, însă nu pe distanțe de zeci de kilometri. Își amintește că a fost provocată o dată să-și descrie chemarea într-un singur cuvânt și i s-a părut greu. O perioadă nu a știut acel cuvânt până într-o zi în care l-a auzit pe un frate spunând: „eu știu care este acel cuvânt. Să asculți”. Și atât de mult i-a plăcut încât l-a însușit și ea. Angelika povestește că este bine primită în comunitate, dar are se confruntă și cu reticența.

„Colegul ortodox este foarte amabil, dar nu a venit niciodată să mă viziteze. Eu am avut noroc și nu am primit mesaje urâte așa cum s-a întâmplat cu alte colege ale mele. Eu cred că dacă te simți dat la o parte este bine să ai lângă tine oameni care te pot reechilibra sufletește. Îmi amintesc că am avut odată o discuție despre creștini și musulmani și a fost o adevărată aventură”, a spus Angelika Beer.

Bettina Kens a fost cea de-a doua femeie preot care a luat cuvântul la evenimentul de lansare al cărții.

A fost hirotonită în anul 2005 în Mediaș. Și ea este una dintre protagoniste și în interviul dat în carte a vorbit despre modele. Modele de femei pe care le-a descoperit în religia ei. Îmbrăcată într-o rochie special creată de designeri pentru ca femeile preot să poată participa îmbrăcate în ele la evenimente oficiale.

„Sunt mândră să fiu prezentă în această rochie frumoasă pe care o avem toate și o purtăm. Am fost întrebată dacă port această rochie sau reverenda este o plăcere sau o povară și am răspuns că ambele sunt corecte. Este posibil ca noi, femeile să fim susținute și asta am văzut-o de-a lungul timpului în modelele pe care le-am urmat”, spune Bettina.

Primul și cel mai important model pentru Bettina, care a trăit într-o casă parohială a fost bunica ei, o femeie puternică, cu o viață grea. A fot deportată în Rusia, s-a întors ca mamă singură și a rămas fără întreaga avere. Ea îi spunea că este prea mică pentru a merge la biserică, dar stând acasă cu bunica a învățat prima rugăziune și poveștile biblice.

„Ea îmi spunea că indiferent ce ți se întâmplă Dumnezeu este cu tine. Este și mesajul meu”, a spus preoteasa.

Cea de-a treia preoteasă care predică în bisericile evanghelice este Christiane Schöll. Spre deosebire de colegele ei născute în România ori de toți etnicii care au plecat, ea s-a mutat din Germania la noi. A fost hirotonită în urmă cu 12 ani, iar de 10 ani este în România, stabilită în județul Brașov.

„Dragostea și spiritul de aventură m-au adus aici”, spune ea. Cu alte cuvinte soțul ei care s-a îndrăgostit de Ardeal și comunitatea în care predică și care o fascinează pe ea.

„România este un loc potrivit pentru un teolog sau o teoloagă. Când am întrebat dacă pot primi o parohie toți au fost foarte drăguți și mi-au spus să merg la Lovnie, între Ruprea și Brașov. Am ajuns acolo și nu a fost nicio problemă. M-au acceptat ca și femeie și s-au bucurat că a venit cineva”, își amintește Christiane.

Dacă la început au vrut să testeze locurile, în scurt timp au știut că vor rămâne. Christiane a făcut pauză pe durata creșterii celor patru copii, dar a revenit și este responsabilă pentru toată zona. În toată călătoria cel mai teamă i-a fost de predică. Nu știa că poate vorbi cu oamenii.

„Îmi spuneam că asta n-am s-o fac niciodată bine, dar am fost încurajată de povestea lui Moise din Biblie, care-I spunea lui Dumnezeu că nu le poate vorbi oamenilor și că nu el este persoana potrivită, dar Dumnezeu i-a spus că-l va ajuta și îi va da cuvintele potrivite. Dacă la început îmi făceam griji, acum îmi place din ce în ce mai mult să predic. Atunci când pregătesc predica îl simt în spate pe Dumnezeu. Chiar nu o fac singură și este un sentiment foarte plăcut”, a spus Christiane.  

Hildegard Servatius-Depner a vorbit ultima. Este preoteasă de 22 de ani în Mediaș. Ea a fost cea care a arătat ce înseamnă să împarți, ca femeie, viața de familie cu cea de preot. La final de săptămână, când majoritatea mamelor își petrec timpul cu copiii, ea trebuia să fie la biserică. Și are trei copiii. Nu a fost ușor spune ea, dar, dincolo de sacrificii sunt și satisfactii, copiii ei crescând într-o lume cu valori și altfel de oportunități.

„Îmi amintesc că cineva îmi spunea că voi predica altfel atunci când voi deveni mamă. Nu știu dacă s-a întâmplat așa, dar am văzut ce înseamnă să împarți și familia și chemarea”, a spus Hildegard.

Și-a amintit apoi un moment în care fetița ei a văzut-o pentru prima dată la biserică, îmbrăcată în reverendă și nu a știut dacă este mama ei s-a nu. S-a apropiat timidă de ea, iar apoi Hildegard a luat-o în brațe. Așa a știut. „Nu este ușor să împaci și viața de familie și pe cea de preoteasă. Nu este simplu, dar este frumos”, a spus ea.

După discursurile celor patru preotese, acestea au primit felicitări, au fost încurajate și li s-au pus întrebări.

Poate cea mai frumoasă încurajare a venit de la colegul lor din preotul paroh din Cisnădie, László-Zoran Kézdi.

„Dragi surori, biserica noastră, în ultimii 35 de ani s-a schimbat foarte mult și mă bucur pentru asta. Biserica a primit o față mai frumoasă și mai blândă datorită vouă. Sunt mândru și mă bucur că sunteți surorile noastre”, a spus el în aplauzele celor prezenți.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671