Primăria Sibiu vrea să extindă Fabrica de Cultură, pe care a cumpărat-o la sfârșitul anului trecut. Patru din cele șase hale vor fi desființate, urmând ca viitoarele clădiri să fie extinse, înălțate și restructurate, iar întreaga zonă – amenajată astfel încât să se armonizeze cu viitorul proiect de introducere a trenului periurban. Primul pas în această direcție este realizarea studiului de fezabilitate, cu prezentarea planșelor și randărilor de reconfigurare a zonei în maxim o lună.
Primăria a ales deja firma care să realizeze studiul de fezabilitate. Conform unui anunț de pe platforma de licitații publice, contractul a fost atribuit prin cumprare directă companiei Mânadelucru SRL din Alba Iulia, valoarea acestuia fiind de 259.500 RON.
Compania va fi responsabilă pentru livrarea documentelor necesare, precum și pentru obținerea avizelor și acordurilor de la autoritățile competente.
Obiectivul – calitatea infrastructurii culturale
Obiectivul general al proiectului este descris în caietul de sarcini: îmbunătățirea calității infrastructurii culturale, pentru asigurarea unui proces de diversificare a produselor culturale la standarde europene și a unor condiții favorabile desfășurării actului cultural-artistic, precum și creșterea calității spațiului public prin procese de regenerare urbană a fostelor zone industriale (hale de producție și depozitare).
Obiectivele specifice ale proiectului includ extinderea clădirilor existente și construirea unor corpuri noi, dar și demolarea parțială sau totală a unor părți din imobilele actuale. Astfel, patru clădiri (hale) existente urmează să fie complet desființate, în timp ce pentru două dintre ele se prevăd lucrări de extindere și supraetajare. În cadrul noilor construcții vor fi create spații dedicate pentru spectacole, vestiare pentru actori, birouri administrative și săli de repetiții. Un element inedit al proiectului este extinderea prin înălțare cu o construcție de tip turn scenă.
Proiectul, legat de trenul periurban, cu o parcare de transfer
Documentul descrie și necesitatea realizării amenajărilor exterioare, cu lucrări de reconfigurare a circulației auto și pietonale, dar și amenajări peisagistice care vor transforma zona într-un spațiu public accesibil. Mai mult, un alt aspect important este integrarea proiectului cu inițiativa paralelă – „Introducerea transportului electric – tren periurban Sibiu”, care va necesita, pentru stația Halta Sibiu, o parcare de transfer. „În acest sens spațiile de parcare vor fi propuse cu acces public limitat (pentru cele dedicate strict funcționării spațiilor modernizate) și cu acces public pentru o viitoare parcare intermodală (de transfer)”, scrie în caietul de sarcini.

Harta stațiilor trenului periurban, conform primăriei Sibiu
Conform calendarului propus, conceptul inițial al proiectului va fi prezentat în termen de 10 zile de la semnarea contractului, iar randările finale vor fi livrate în maxim 30 de zile de la aprobarea acestuia.
Finanțarea
În caietul de sarcini, funcționarii primăriei menționează că intenționează să identifice surse de finanțare nerambursabile și să depună spre finanțare proiectul Modernizare și extindere imobile Fabrica de Cultura în vederea modernizării și extinderii clădirilor, precum și pentru amenajarea spațiului public. Costul estimativ pentru realizarea investiției este de 10.000.000 lei (aproximativ 2.000.000 de euro), bani care pot fi alocați din bugetul local; în același timp, execuția lucrărilor este estimată la 25 de milioane fără TVA.
Curios este că anunțul de licitație prin care a fost contractată firma care să realizeze proiectarea este însoțit de o notă conceptuală, în care proiectul este justificat cu date din 2016 și 2018 privind viața culturale în oraș: „Valoarea indicelui compozit a plasat Sibiul în 2016 pe locul 4 în topul orașelor din România, după Cluj Napoca, Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc . Conform rezultatelor subinidicilor analizați, Sibiul a avut o valoare ridicată a indicelui participării culturale, plasându-se pe locul 1 în topul național sub acest aspect (în clasament nu a fost luat în considerare Bucureștiul). Dacă cele 3 orașe din fruntea clasamentului aveau fiecare câte o dimensiune pozitivă dominantă, Sibiul era în 2016 într-o zonă medie pe toate palierele (a se vedea Figura 1), reușind să se claseze pe locul 4 în topul național tocmai datorită acestui echilibru la o valoare ridicată”.

Deși ocupă locul 1 la nivel național la capitolul participării culturale, cu un consum cultural mult peste media națională, Sibiul ocupă locul 13 la capitolul infrastructură culturală, se mai menționează în document. „Una dintre problemele de infrastructura ramase nerezolvate este lipsa salilor mari de spectacole, remarcata de toti organizatorii festivalurilor importante, care au fost obligati sa se adapteze din mers (…) La momentul prezent infrastructura culturală la nivelul municipiului Sibiu nu face față, în totalitate, nevoilor culturale prezente și viitoare, sens în care este necesară dezvoltarea acestui proiect care să asigure spații și funcțiuni suplimentare pentru activitățile din sfera culturală”.
Tot în nota conceptuală scrie că Fabrica de cultură este „un proiect complementar” Centrului de conferințe și spectacole, care figureză ca „proiect prioritar”, aflat la faza studiului de prefezabilitate.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
22 de răspunsuri
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
asta da bataie de joc pe banii sibienilor: sa dai cateva milioane sa cumperi ruinele si terenul pe care se afla apoi sa darami mare parte din cladiri (inca o cheltuiala in plus) ca sa faci altceva pe alte cateva milioane de euro tot pe banii sibienilor… asta da lucratura ca la Sasi in spirit German. Daca nu cumpara primaria ruinele si terenul acum ar fi stat la vanzare si ar fi scazut pretul mult si bine dar cineva mai mult ca sigur a luat un comision gras aici… Bravo celor care au votat cu **** Fodor si cu colapsul Sibiului in continuare
(Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului jignitor) -
Fabrica de Culturā? Bāi, cine gāseste denumirile astea? Cultura ( orice naiba ar însemna asta ) se face la strung? ” Ia mai adu māi Pāta douā gāleti de muzicā clasicā si vreo patru bare de picturā cubistā, sā terminām astāzi bucata asta de culturā, cā mâine ne apucām de forjat la sculptura aia renascentistā !”
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
De remarcat este faptul că un comentariu foarte pertinent, care dă singura soluție fezabilă pentru ca spațiile publice din Sibiu să fie chiar publice, să crească semnificativ calitatea mediului și a vieții sibienilor și să facă din Sibiu un oraș al oamenilor, nu al mașinilor parcate cum e acum, a primit la ordin din fabrică unlike-uri cu duiumul. Asta deranjază. Oare de ce? Conducerea reală, clepto-secu, a orașului nu vrea să occidentalizeze Sibiul? Așteptăm Focșaniul?
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Da, de la Societatea Drumuri și poduri, unde e ras acum locul pentru „dezvoltatori”, au furat când l-au pus pe Iohanis prima dată președinte, pentru campanie. Apoi au lichidat-o. Acum au distrus și clădirile, să nu rămână urmă. Așa acționează infractorii la nivel statal. La un moment dat, când jaful o să fie prea mare și prea generalizat probabil că vor porni un război, numai să scape ei, să nu-i pedepsească oamenii la care le-au furat viitorul și le-au trimis copiii la sparanghel…în pandemie.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Deci doamna știe să vorbească, mie mi sa părut că e muta când am fost la consult la dumneaei pentru…
Toti profesorii care predau in germana sunt sumediocrii. Practic nu au de unde alege scolile profesori germani de calitate. Cine…
Exact asta lipsea sibienilor! Reoficializarea alianței de acum 2 secole dintre nobilii maghiari și sași (odinioară pentru asuprirea iobagilor români…
Și Caragiale ar fi invidios pe un așa scenariu.
E lumea rea, @maramu…, dar și nea Bogdănel face o politică de două parale. Cu aspiranți ca dânsul, cum vrei…













Lasă un răspuns