Autoritățile din Republica Moldova vor deschide 16 secții de votare pe teritoriul României pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional, care vor avea loc duminica, 20 octombrie. O secție de votare va fi deschisă și la Sibiu pentru cetățenii moldoveni care locuiesc aici sau se vor afl în ziua scrutinului în orașul de pe Cibin.
Într-un comunicat de presă, reprezentanții Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti, informează că trei din cele 16 secţii de votare vor fi deschise în capitală, București. Două vor fi în incinta Autorităţii Electorale Permanente şi una în sediul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Câte două secții de votare vor fi deschise în Cluj şi Iaşi. Secții de votare vor fi deschise și în Brașov, Sibiu, Craiova, Bacău, Constanţa, Oradea, Galați, Suceava și Timișoara.
Secțiade votare din Sibiu va fi amenajată în incinta Școlii Gimnaziale Regina Maria, de pe str. Zaharia Boiu nr. 1.
Secțiile de votare vor fi deschise la ora 07:00 și se vor închide la 21:00.
Precizăm că alegerile prezidențiale se desfășoară în aceeași zi cu referendumul constituțional care are ca temă aderarea Republicii Moldova la UE. Cetățenii moldoveni vor răspunde la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?” cu „DA” sau „NU”.
În total, pentru alegerile prezidențiale și referendumul privind integrarea europeană a țării auutoritățile de la Chișinău vor deschide 2.221 de secții de votare, dintre care 234 în străinătate, în 37 de țări. Cele mai multe dintre ele vor fi deschise în Italia - 60 la număr. În Germania vor fi 26, iar în Franța - 20. În SUA, cetățenii moldoveni vor putea vota la 16 secții, potrivit agenției IPN.
În cursa pentru alegerile prezidențiale de peste Prut s-au înscris 11 candidați, inclusiv Maia Sandu, actualul președinte al Republicii Moldova.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 1233
Ultimele comentarii
Acum 15 minute
Simion b.
Acum 29 minute
Vivi Dragan
Acum 44 minute
Zzz
Acum 47 minute
Emil
Acum 48 minute
Barosanu