Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Accident în Sibiu, cu o persoană încarcerată, provocat de o șoferiță de 75 de ani care a intrat în intersecție fără să se asigure

Ștefan Dobre
8
accident-sibiu-drxv

Un accident de circulație a avut loc luni seară în Sibiu, la intersecția străzilor Călțun și Fochiștilor. Evenimentul a fost provocat de o șoferiță în vârstă de 75 de ani care nu s-a asigurat.

Publicitate
Publicitate

”Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Fochiștilor, o sibiancă în vârstă de 75 de ani a pătruns în intersecția cu strada Călțun fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de către o tânără în vârstă de 20 de ani, din județul Olt” au informat polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu (IPJ).

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu (ISU) a trimis două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, la care se adaugă ⁠două echipaje de Ambulanță.

Publicitate

”La fața locului au fost găsite cinci persoane dintre care una încarcerată. S-au efectuat manevre de descarcerare pentru o femeie în vârstă de aproximativ 75 de ani, aceasta a refuzat transportul la spital” au informat oficialii ISU Sibiu.

O femeie în vârstă de aproximativ 20 de ani care a suferit un traumatism cranian și a fost transportată la UPU Sibiu conștientă.

Alte două persoane vor fi transportate la spital de către echipajele SAJ.

Foto: Captură video facebook Sibiu Info

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

8 răspunsuri

  1. Avatar Trotineta
    Trotineta
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    12
    30
    1. Avatar Alina
      Alina

      Nu ca nu se gandeste cand scriem un comentariu , sa nu mai zic ca esti tampit , daca femeia de 75 de ani nu a oprit la stop si s a dus ca racheta , ce putea sa mai faca celalalt sofer sa puna frana cat se poate , cauta videoul pe net ca sunt dare de frana existente. Hai sa gandim inainte.

      28
      1
    2. Avatar Eștiunimbecil
      Eștiunimbecil

      Dacă tu te crezi în NFS să eviți tot și ți-ai pus un buton de jump la mașină e perfect, să fii iubit să nu ți se întâmple

      7
      1
  2. Avatar Trotineta2
    Trotineta2

    Incercati dumneavoastra sa evitati, de pe drum cu prioritate, un autoturism care nu opreste la semnul STOP si mai intra si cu viteza, avand in vedere ca masina doamnei e rasturnata si nu masina fetei de 20 de ani. Putea sa aiba si 10 km/h, nu poti sa eviti toti dementii. Si la 75 de ani nu cred ca avea ce cauta la volan.

    18
    3
    1. Avatar Puștanu
      Puștanu
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      3
      22
    2. Avatar Tyler
      Tyler

      Aparent „pustanu” nu gandeste , o fii statistica aia asa dar nu toti tinerii sunt inconstienti ai iq cat gaina. Bine ca toti batranii de 70+ au voie sa mearga la volan fara vreun control sa se vada daca mai pot conduce sau nu . Cred ca iti trebuie si tie un control sa vezi mai bine sa nu mai traiesti intr-o bula.

      10
      1
    3. Avatar Trotineta2
      Trotineta2

      Pai se vede ca aveți o vârstă. Cei cu vârste ca dumneavoastră numai sa dea lectii stiu. Doar sa gândească puțin nu sunt în stare. Nu am nevoie de lectii, stați liniștit. Unii dintre noi nu comentează numai ca să se afle în treabă.

      6
      2
  3. Avatar IC
    IC

    Te ai trezit vorbind

    14
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate