Sâmbătă,
23.08.2025
Partial Noros
Acum
19°C

Drumuri și Poduri Sibiu produce asfalt la Șeica Mare după o investiție de peste 1,5 milioane euro

Drumuri și Poduri Sibiu produce asfalt la Șeica Mare după o investiție de peste 1,5 milioane euro

Societatea de Drumuri şi Poduri a pus în funcţiune noua staţie de asfalt din Şeica Mare. Aceasta a fost achiziționată cu 1,6 milioane de euro.

„Primele cantităţi produse de noua staţie de asfalt a societăţii Drumuri şi Poduri SA. Achiziţionată la începutul acestui an printr-o procedură publică, noua staţie de asfalt de la Şeica Mare a produs recent primele tone de material. Sunt cantităţi din perioada de testare şi punere în funcţiune şi au fost folosite pentru asfaltarea curţii punctului de lucru de la Şeica Mare. Această operaţiune a presupus şi producţia de emulsie necesară amorsării, realizată de o staţie specializată achiziţionată odată cu noua linie, ca parte a ansamblului de producţie", au precizat reprezentanţii Drumuri şi Poduri Sibiu.

Potrivit societății, punerea în funcţiune a noii staţii de asfalt face parte din programul de modernizare şi eficientizare început de DPS SA în urmă cu doi ani printr-o serie de achiziţii de utilaje şi echipamente în valoare de peste 2 milioane de euro. Vechea instalație era din 2010 și a fost astfel înlocuită.

Anul acesta DPS SA a achiziționat și două ansambluri cap tractor cu semiremorci în valoare de peste 300 mii euro, iar în această perioadă se realizează lucrările de amenajare a noilor boxe pentru materiale din curtea societății. Noua stație de mixturi și emulsii va asigura necesarul Societății de Drumuri, dar poate furniza materiale și altor clienți interesați din industrie, mai transmit reprezentanții societății.

Amintim că, în anul 2022, societatea Drumuri și Poduri Sibiu și-a înnoit flota de autoutilitare și autovehicule într-o campanie de achiziție „unică”, așa cum a fost numită de conducerea județului. Peste 2 milioane de euro a fost valoarea investiției care a constat atunci în achiziția a 19 autoutilitare noi cu tot cu accesoriile necesare funcționării acestora.

Foto: captură video

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus