Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Un milion de lei în primele cinci zile: trei candidați care cer votul sibienilor au contribuit deja cu suma maximă la cheltuielile campaniei

Traian Deleanu
5
beschiu-sandru-neagu-rc3e

Aproape un milion de lei au investit în campania electorală pentru parlamentare candidații de la Sibiu în primele cinci zile de la campanie. Toți cei 14 candidați care au virat bani până pe 5 noiembrie au declarat că aceștia provin din venituri proprii.

Publicitate
Publicitate

944.600 de lei este suma virată în conturile de campanie electorală de 14 candidați sibieni, de la 1 și până pe 5 noiembrie 2024, se arată într-un raport intermediar al Autorității Electorale Permanente (AEP).

Trei dintre candidații care cer voturile sibienilor pentru a ajunge în Camera Deputaților sau Senat au contribuit, deja, cu suma maximă prevăzută de legislație, respectiv 198.000 de lei (60 de salarii minime de bază brute pe țară). Doi dintre aceștia sunt de la PSD: Lavinia Șandru (foto principală centru), candidata impusă de la București pe primul loc la Senat, și, respectiv, Dumitru Beschiu (foto principală stânga), proaspăt consilier județean aflat pe locul 2 al listei de candidați social-democrați pentru Camera Deputaților.

Cel de-al treilea candidat care a virat în conturile de campanie suma maximă este Nicolae Neagu (foto principală dreapta), senatorul liberal care își dorește un nou mandat fiind pe primul loc al listei PNL Sibiu pentru Senat.

Din ceilalți 11 candidați care au plătit până acum, Constantin Șovăială a investit în campanie150.000 de lei, în trei tranșe egale. El candidează pentru Camera Deputaților de pe primul loc al Forței Dreptei. Ion Ariton, candidat din partea aceleiași formațiuni pe primul loc la Senat a contribuit cu 13.000 de lei, conform raportului intermediar al AEP.

Adrian Echert, candidatul USR aflat pe primul loc pentru Camera Deputaților, a investit 120.000 de lei în chiar prima zi a campaniei electorale. Fostul său coleg de partid, încă relativ proaspăt-deputatul Marius Vulcan, a virat 20.000 de lei pentru candidatura sa la Camera Deputaților.

Publicitate

Vezi mai jos lista contribuțiilor candidaților pentru Parlament, în primele cinci zile de campanie

Un milion de lei în primele cinci zile: trei candidați care cer votul sibienilor au contribuit deja cu suma maximă la cheltuielile campaniei

Contribuțiile candidaților din circumscripția Sibiu, în primele cinci zile de campanie. Campania se va încheia pe 30 noiembrie 2024. Foto: captură raport AEP

Venituri proprii. Pe care și le primesc înapoi

Toți cei 14 candidați care au virat bani în conturile de campanie în primele cinci zile au declarat că sumele provin din venituri proprii. Banii le vor fi rambursați, conform ghidului pentru finanțarea campaniilor electorale. Singura condiție este depășirea unui prag electoral de 3%, la nivel național. Dacă acest prag nu este depășit de partid, dar candidatul primește cel puțin 3% din voturi în circumscripția sa, banii vor fi rambursați candidatului tot din bugetul de stat. În cazul minorităților, condiția de rambursare a cheltuielilor este cea de a obține un mandat de deputat.

Cheltuielile nu țin pasul

Raportat la milionul de lei cu care candidații de la Sibiu au contribuit în primele zile de campanie, cheltuielile declarate de aceștia în aceleași prime cinci zile sunt mult mai mici: 110.444 de lei. Afișe, broșuri, pliante și multă propagandă online este destinația declarată a acestor bani.

Cele mai mari cheltuieli declarate până acum sunt ale USR, care au plătit 40.000 de lei societății Kraftisan Sibiu, pentru propagandă on-line. Cei de la AUR Sibiu au plătit peste 23.000 de lei pentru tipărituri societății DGI Multimedia Design, iar tot cam aceleași cheltuieli apar și la Forța Dreptei.

Printre primele cheltuieli de campanie apar și unele făcute de partidul DREPT (partid sub sigla căruia s-au reunit candidați independenți) pentru „asistență juridică și alte tipuri de consultanță”. 6.200 de lei este suma plătită în acest sens societății Lukas Digital.

Consultă aici, în format integral, raportul intermediar dat publicității de către Autoritatea Electorală Permanentă

Citește și Peste 150 de candidați în Sibiu, la alegerile parlamentare: revine Horațiu Potra. Lista completă a candidaților

Foto: colaj Turnul Sfatului.

Sursa foto Lavinia Șandru: Facebook / Bogdan Trif

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

5 răspunsuri

  1. Avatar Emil
    Emil
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    17
    28
  2. Avatar ID
    ID

    Motto-ul campaniilor electorale : „ce-i al tau devine al meu, ce-i al meu, e tot al meu!”.
    Macar după sfârșitul campaniei electorale nu mai trebuie sa suportam zâmbetele false ale tuturor candidaților.

    7
    0
  3. Avatar Muresan
    Muresan

    Pe mine sa nu conteze!

    5
    1
  4. Avatar Aci Duțu
    Aci Duțu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    7
    12
  5. Avatar Darius88
    Darius88

    Puteti da cu milioanele din lume, tot nu votez cu voi! PANARAMELOR!!!

    4
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate