Duminică,
14.09.2025
Cer Senin
Acum
24°C

Proteste și-n Sibiu, și-n Păltiniș. Știrile zilei de marți

Proteste și-n Sibiu, și-n Păltiniș. Știrile zilei de marți

A doua zi după primul tur al alegerilor prezidențiale au adus la Sibiu atât protestul tinerilor împotriva extremismului pe care l-au sesizat în creștere, cât și la proteste din Păltinișul a cărui rețea de utilități alungă turiștii de la început de sezon. Vă invităm să citiți cele mai relevante știri ale zilei de marți, de la Sibiu.

„Suntem copiii cărora li s-a promis că vor fi liberi!”. Câteva sute de tineri au protestat în Sibiu

Peste 250 de tineri s-au strâns, marți seara, în Piața Unirii din Sibiu, pentru a protesta împotriva a ceea ce ei văd în rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale: ascensiunea extremismului prin manipulare. 

 

Proprietar de pensiune: ”Au fost turiști care au plecat înjurând. În vecii vecilor nu mai revin la Păltiniș”. Ședință la Prefectură pentru situația penelor de curent

Cel mai mare complex de schi din județul Sibiu, Păltiniș Arena, a început sezonul folosind generatoare de curent, iar proprietarii pensiunilor din vecinătate și-au văzut turiștii cum pleacă furioși, unii chiar înjurând și anunțând că nu vor mai călca în veci pe la Păltiniș. Așa poate fi descrisă situația din ultima săptămână de la Păltiniș, stațiunea montană cu care Sibiul se mândrește în țară. Totul după ce vântul puternic de zilele trecute a doborât mai mulți copaci pe liniile de curent electric, zona greu accesibilă îngreunând reparațiile.

 

”Frații” din Sibiu: Călin Georgescu e mason. Apare într-un document din 1993. Pierre Joseph de Hillerin: ”Da, a fost acolo. E problema lui că nu recunoaște”

Un document transmis Turnul Sfatului de un cititor al ziarului arată că independentul Călin Georgescu, candidat la președinția României, a participat la ”aprinderea luminilor”, primul eveniment important al Marii Loje Naționale din România.

 

PNL și PSD Sibiu au avut duminică al doilea cel mai slab scor electoral de după 1990, la prezidențiale. Ciucă a fost puțin peste Radu Câmpeanu, iar Ciolacu, peste Dăncilă

Candidatul liberal Nicolae Ciucă a obținut 10,73% în județul Sibiu și a obținut al doilea cel mai slab scor electoral înregistrat de PNL în ultimii 34 de ani. La fel se întâmplă și la PSD, acolo unde Marcel Ciolacu a depășit, în ultimii 30 de ani, doar scorul obținut de Viorica Dăncilă, din 2019.

 

Canalizarea din Cartierul Arhitecților va fi conectată la stația de epurare Mohu: „E singura soluție pentru a nu îngrădi dezvoltarea urbanistică”. CNI derulează investiția de peste 16 milioane lei

Compania Națională de Investiții (CNI) a ales asocierea care să se ocupe de modernizarea infrastructurii de apă și canalizare în zona cartierului Arhitecților, prin realizarea unei conducte de transport apă, pe traseul dintre Uzina de Apă Sibiu Sud și cartierul Arhitecților, și construirea unui colector de transfer pentru apele uzate menajere, conectat la Stația de Epurare Mohu. 

 

FDGR recomandă Lasconi în turul 2 al alegerilor prezidențiale. ”Afirmațiile antisemite și împotriva NATO contravin principiilor democratice ale FDGR”

Consiliul Director al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) anunță că va o va susține pe Elena Lasconi în turul 2 al alegerilor prezidențiale.

 

Citește și restul știrilor relevante de la Sibiu pe www.turnulsfatului.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri: stiri sibiu

Vizualizari: 4409

Comentarii

2 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

NeaguV

Acum 9 luni

Oare campania USR nu a fost tot o manipulare? Sau doar campania lui Calin Georgescu e manipulare? Cat de extremist poți să fi și sa faci proteste (organizate în stilul frustrant al USR) împotriva a peste 2 milioane de români?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

???

Acum 9 luni

N-aveti cum fi liberi cat timp va lăsați manipulați de cei care conduc din umbra. Voi ați fost la vot? Pecine ați votat? Pe cei care au distrus tara timpde 30!de ani sau pe cei care nu știu nici care sunt prerogativele unui președinte?! Mergeți și puneți mâna pe carte și lăsați protestele! Nu-s de voi!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus