Azi și mâine sunt anunțate noi proteste la Sibiu. O solicitare în acest sens a fost avizată favorabil de Primărie.
Rezultatele din primul tur al alegerilor prezidențiale a determinat sute de tineri să iasă în stradă. Proteste au fost organizate în Sibiu, dar și în mai multe orașe din țară, inclusiv la București. Deși inițial acestea au fost organizate pentru a transmite nemulțumirea față de votul masiv acordat unui candidat cu viziuni și mesaje extreme, în cadrul manifestațiilor participanții își exprimă și nemulțumirea față de actuala clasă politică. Deciziile recente ale Curții Constituționale și ale Biroului Electoral Central, de renumărare a voturilor și de posibila anulare a scrutinului din 24 noiembrie, pot reprezenta noi motive pentru proteste.
Reprezentanții Primăriei au confirmat pentru Turnul Sfatului că în următoarele două zile mai sunt planificate acțiuni de protest, în această dimineață fiind analizată o cerere în acest sens.
„Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din Municipiul Sibiu a analizat și avizat favorabil cererea formulată de către o persoană fizică pentru organizarea unui miting pro democrație, în zilele de 29 și 30.11.2024, între orele 19:00 – 22:00, în Piața Unirii, în fața magazinului Dumbrava”, ne-au transmis reprezentanții Primăriei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: miting sibiu
Vizualizari: 1360
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Florin alexandru
Acum 2 ore
Nustiu
Acum 2 ore
Aurel Metrescu
Acum 2 ore
Hermannstädter