Din cauza eliminării inclusiv a sporurilor pentru munca prestată în zilele declarate libere, veniturile polițiștilor se vor diminua cu până la 1.500 de lei lunar, arată liderul de sindicat Gabriel Ivanov.
Gabriel Ivanov, președintele Sindicatului Național DECUS anunță faptul că în după-amiaza zilei de miercuri sunt programate discuțiile pentru stabilirea calendarului protestelor polițiștilor, atât din Sibiu, cât și din toată țara. Protestele ar urma să înceapă de săptămâna viitoare, din 14 ianuarie, și sunt determinate de adoptarea de către Guvern a Ordonanței 156/2024 (botezată „ordonanța-trenuleț” ca urmare a efectelor în serie pe care ar trebui să le genereze), prin care noul Guvern încearcă să restrângă cheltuielile bugetare.
„Colegii noștri sunt demoralizați de toată această situație, care le periclitează siguranța financiară în familie. Toată lumea știe că salariile în Poliție sunt mici, dar că veniturile se completează prin sporuri, în special cele primite pentru munca prestată în timpul zilelor declarate libere. Este vorba de sporul de 75% acordat celor care lucrează în zilele declarate libere, un spor predictibil. Ei bine, prin «ordonanța trenuleț», aceste sporuri dispar. Asta înseamnă că fiecare polițist va merge la final de lună, la familia sa, cu 1.000 – 1.500 de lei mai puțin, asta în condițiile în care inflația a crescut, prețurile continuă să crească”, declară Gabriel Ivanov, pentru cititorii Turnul Sfatului.
Ordonanța adoptată va avea efecte negative și asupra serviciilor pe care polițiștii le mai pot furniza cetățenilor, apreciază liderul de sindicat. „În locul sporurilor, polițiștii vor primi ore libere. Ceea ce este o mare prostie, pentru că, oricum, în Poliție există un deficit de personal, între 20 și 30%, fapt care și până acum ducea la acumularea de ore suplimentare: din planificarea turelor pentru care oricum nu este suficient personal automat rezulta că polițiștii trebuie să lucreze peste norma de timp. Ei, bine, acum aceste ore suplimentare prevăzute de noua lege vor duce la scăderea numărului de polițiști care mai pot ieși în stradă, unde oricum aveam un deficit. În loc să avem – să zicem, la nivel de municipiu Sibiu – zece polițiști în stradă, vom mai avea doar patru sau cinci. Eu nu știu cum vor mai putea fi furnizate servicii de calitate cetățenilor, pentru că polițiștii nu vor mai avea cum să dea randament”, descrie Gabriel Ivanov.
Efectele „ordonanței-trenuleț” vor veni în cascadă și sunt amplificate și de declarațiile guvernanților, mai consideră liderul de sindicat. „Am văzut și declarația ministrului de Interne, domnul Predoiu, despre creșterea vârstei de pensionare pentru polițiști. Păi, în condițiile în care se reduc veniturile prin eliminarea unor sporuri, credeți că polițiștii care au condițiile îndeplinite pentru a ieși la pensie – și sunt într-o proporție considerabilă – vor mai rămâne în sistem? Nu, vor ieși la pensie! Iar asta va crește și mai mult deficitul de personal. Care se suprapune peste situația în care posturile din școlile de poliție nu se mai ocupă integral, tinerii nu mai sunt atrași de această meserie. Și mai este un aspect: sunt mulți polițiști tineri care cochetează cu ideea demisiei, pentru că își pot găsi la societăți comerciale private locuri de muncă mai bine plătite”, mai spune Gabriel Ivanov.
În țară au început proteste spontane
La Ialomița și în Buzău au izbucnit de miercuri dimineața primele proteste spontane. În fața sediului IPJ Ialomița au ieșit aproximativ 200 de polițiști din cadrul sindicatului Sidepol, potrivit presei centrale, în timp ce la Buzău, oamenii legii au ales o metodă inedită de a protesta: între 50 și 60 de polițiști au mers să doneze sânge.
„A fost vorba de proteste spontane. La noi, la Sibiu, din cauza faptului că polițiștii lucrează în spații aflate în mai multe zone, cred că nu s-a ajuns la astfel de proteste. Dar vor urma, începând cu 14 ianuarie”, arată Gabriel Ivanov.
Revendicările polițiștilor
Sursa: comunicat DECUS
Protestul organizat de Sindicatul Național DECUS împotriva Ordonanței de Urgență 156/2024 subliniază nemulțumirile profunde legate de noile măsuri fiscale și bugetare care vor afecta direct angajații din sectorul public, dar și alte categorii socio-economice.
Principalele probleme identificate:
1. Înghețarea salariilor bugetarilor – măsură ce reduce și mai mult puterea de cumpărare într-un context economic deja dificil.
2. Limitarea sporurilor și a altor beneficii – afectează motivația și bunăstarea angajaților din domenii critice, precum sănătatea, educația sau administrația publică.
3. Pensiile neindexate și plafonarea ISR – generează nemulțumire printre pensionari, care se confruntă cu creșteri constante ale costului vieții.
4. Restricții pentru personalul militar și polițienesc – limitele privind plata orelor suplimentare pot descuraja implicarea suplimentară într-un sector esențial pentru siguranța publică.
5. Suspendarea concursurilor pentru posturi noi – afectează funcționarea eficientă a instituțiilor publice și blochează accesul tinerilor pe piața muncii în sectorul public.
Punctul de vedere al SN DECUS:
Sindicatul consideră aceste măsuri un atac direct asupra drepturilor fundamentale ale angajaților din sectorul public, accentuând inegalitățile și reducând calitatea serviciilor publice oferite populației. Gabriel Nicolae Ivanov, președintele SN DECUS, a subliniat că “aceste politici generează instabilitate socială și economică, afectând milioane de cetățeni, de la angajați și pensionari până la tineri aflați în educație.”
Cum poate fi sprijinit acest protest?
• Participare directă la manifestațiile organizate.
• Semnarea de petiții care să solicite modificarea sau anularea anumitor prevederi.
• Diseminarea informațiilor prin rețelele sociale și alte mijloace pentru creșterea vizibilității protestului.
Astfel de schimbări, dacă nu sunt fundamentate pe dialog social, pot genera tensiuni și efecte negative pe termen lung. Solidaritatea între sindicate, organizații și cetățeni este crucială pentru a aduce aceste nemulțumiri în atenția decidenților politici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 1919
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Emil
Acum 3 ore
Pastor marginas
Acum 3 ore
Florin
Acum 3 ore
Florin
Acum 3 ore
Sportiv amuzat