Primăria Municipiului Sibiu anunță că în noaptea de marți spre miercuri adăpostul de noapte pe care îl are în administrație a găzuit 34 de persoane. De asemenea, în nopțile următoare, care se anunță geroase, programul adăpostului va fi extins.
„Noaptea de marți spre miercuri a fost cea mai geroasă din acest sezon de iarnă, cu temperaturi de -11 grade Celsius înregistrate în Municipiul Sibiu. În acest context, Adăpostul de noapte, care se află în subordinea Primăriei Sibiu, a primit noaptea trecută 34 de persoane fără adăpost. Acestora le-au fost oferite ceai cald, cina și micul dejun, lenjerie curată și condițiile pentru a-și face igiena personală”, transmit reprezentanții primăriei Sibiu într-o postare publicată pe pagina de facebook.
Potrivit acestora, în contextul nopților geroase pe care meteorologii le anunță în continuare, programul Adăpostului de noapte este extins, fiind deschis zilnic între orele 17:30- 8:30. Toți cei care nu au un adăpost și doresc să înnopteze aici sunt primiți cu condiția să nu se afle sub influența băuturilor alcoolice.
„Dacă vedeți astfel de persoane în spațiile publice, direcționați-le către locația din Piața Iancu de Hunedoara nr. 3, unde sunt disponibile 40 de locuri”, mai scriu aceștia.
Foto: Primăria Municipiului Sibiu/Facebook


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1574
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Laur
Acum 12 ore
Adrian
Acum 13 ore
Cornel Sibianul
Acum 13 ore
Q
Acum 13 ore
Max