Asociația Fly Fishing a populat săptămâna aceasta pârâul Nou, care vine de pe Valea Hârtibaciului și se varsă în râul Olt în localitatea Nou Român, cu peste 200 de kg de caras și 30 de kg de crap.
Reprezentanții Fly Fishing Sibiu au explicat pentru Turnul Sfatului că locul pentru populare nu a fost ales întâmplător, zona fiind cunoscută în rândul pescarilor pentru oportunitățile pe care le oferă pe timp de iarnă.
”Nou Român este unul dintre locurile clasice de pescuit în timpul iernii. An de an avem aici grupuri de pescari care vin special din diverse localități. Aici, de obicei, se întâmplă un fenomen interesant: o migrație a carasului din Olt pe pârâul Nou, care vine cu o apă ceva mai caldă de pe Valea Hârtibaciului și cu nutrienți. De obicei, se întâmplă asta pentru că de doi ani nu am mai văzut fenomenul, dar sperăm să se reia”, a precizat Darius Scoica, reprezentantul Fly Fishing Sibiu.

Fly Fishing a mai făcut astfel de populări în zona amintită și în trecut, în special cu specia crap. De asemenea, oficialii asociației de pescari atrag atenția că efectuează controale dese, pescarii fără permis valabil riscând amenzi usturătoare, de minim 1.000 de lei.
”Avem o bună colaborare atât cu polițiștii postului de Poliție de la Porumbacu, care ne susțin de fiecare dată, cât și cu reprezentantul ANPA în județul Sibiu și vom continua controalele în zonă”, a mai spus Darius Scoica.
Cine este interesat, un permis de pescuit pentru un an de zile costă 120 de lei, iar pentru o zi de pescuit costă 30 de lei. Permisele se pot obține online accesând acest link.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
Rahat de populare! Știm toți că pestii care se prind in nou vin din Olt. Reclama pentru sacoṣarii care sau mutat la câineni! Ce vrajealā are Scoică ăsta…e disperat că au inceput să răzbească cei de pe Constituției și la urmatoarele licitaṭii mai pupā ciuciu ape! Abia aștept să revină apele la AJVPS așa cu trebuia să fie!
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Conform raportului anual al Congresului SUA, coruptia guvernamentala a Romaniei condusa de Bolojan il va onora pe Peter Magyar.
La fel de clare sunt si la Filarmonica, spitalele vechi si noi, asistenta sociala, sala Transilvania, chiria, NSA…
Te uiți pe Hgtv și înțelegi nimic … Și tu stai în chirie și aștepți colapsul imobiliar de 25 de…
ce inutilitate pentru hipsteri!…
Măi Dane, ceea ce prezinți tu sunt elucubrații, în niciun caz previziuni bazate pe analize , e doar o părere…













Lasă un răspuns