După ce am prezentat povestea pisicuței Cindy, care de trei ani se află în adăpostul Animal Life și își caută un stăpân, continuăm seria de articole prin care facem cunoscute animalele din grija asociației, din dorința de a le ajuta să-și găsească un stăpân. Astăzi vorbim despre Grisu, câinele ciobănesc găsit de Animal Life în câmp, la doar patru săptămâni, alături de cei opt frați ai săi.
„Grisu a venit pe lume într-un câmp pustiu, sau într-o familie neprimitoare, alături de opt frați. La doar patru săptămâni au ajuns în grija noastrp. Erau mici, vulnerabili și nu știau încă să mănânce cum trebuie. Dar, datorita Adinei noastre au supraviețuit”, arată cei de la Animal Life.
„Știa că, indiferent de cât de mult se străduia să fie prietenos, blând și iubitor, ceva îl făcea să fie neobservat”
Adăpostul însă nu e locul în care un câine ar vrea să trăiască o viață întreagă. Dar Grisu a crescut acolo, a învățat să fie răbdător și să aștepte.
„Cu fiecare zi care trecea, ochii lui căprui priveau speranțele celor care îl îngrijeau, dar nimeni nu părea să îl observe cu adevărat. Frații lui așteaptă și ei să fie adoptați.
Cu fiecare zi care trecea, Grisu închidea ochii seara cu aceeași tristețe. Știa că, indiferent de cât de mult se străduia să fie prietenos, blând și iubitor, ceva îl făcea să fie neobservat. Poate că era din cauza taliei sale mari sau a preconcepțiilor legate de câinii ciobănești. Poate că lumea nu înțelegea că în inima lui se afla un suflet nobil, care doar aștepta să primească iubire”, mai spun reprezentanții asociației.
Grisu când era pui
Își dorește o familie
Grisu nu își doreste mult, doar o familie care să-l privească cu aceeași căldură cu el privește. Își doreste să simtă mângâiere pe săturate, o vorbă bună, o îmbrățișare care să-i aline sufletul. El se află în grija celor de la Animal Life de când avea patru săptămâni, iar în aprilie face doi ani. Din nouă frați, o singură surioară a fost adoptată și asta la sfârșitul anului trecut.
Grisu în prezent
„Dar, în adăpost, este greu să împărțiți iubirea, pentru că întotdeauna pleci cu sentimentul că ai lăsat pe cineva fără atenție. Deși viața nu a fost întotdeauna ușoară pentru el, Grisu este un câine sănătos, deparazitat, vaccinat, sterilizat și microcipat. Tot ce îi lipsește este un om care să-l privească așa cum merită – cu dragoste și grijă. Împreună putem să schimbăm acest destin. Dacă fiecare dintre noi poate să ofere puțin din iubirea sa, Grisu poate găsi în sfârșit familia de care are atâta nevoie.
Haideți să nu lăsăm ca speranța lui să se stingă. Să-i oferim lui Grisu un cămin adevărat, un loc unde să știe că este dorit și iubit. Nu mai lăsați un suflet nobil să aștepte în umbră. Grisu merită să închidă ochii seara, nu cu tristețe, ci cu siguranța că a găsit acasă”. concluzionează asociația.
Dacă cineva vrea să-l adopte pe Grisu poate contacta asociația pe pagina de facebook Animal Life Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: grisu caine ciobanesc animal l , grisu sibiu , cine ciobanesc adoptie sibiu , adăpost Animal Life , Asociaţia Animal Life
Vizualizari: 13570
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Emila Elzoroaba
Acum 10 ore
Aci Duțu
Acum 10 ore
@Sibian vâlcean
Acum 10 ore
Moș Teacă
Acum 10 ore
Aci Duțu