Ilie Ciobănescu, fostul infirmier de la Spitalul de Psihiatrie Sibiu care a violat patru paciente internate, în 2022, a fost condamnat definitiv la 18 ani și 8 luni de închisoare. Curtea de Apel Alba Iulia i-a respins marți apelul, iar în aceeași zi bărbatul a fost ridicat de polițiști și încarcerat în Penitenciarul Aiud.
Decizia a fost pronunțată marți, 10 noiembrie, de Curtea de Apel Alba Iulia, unde dosarul ajunsese în februarie 2025. Judecătorii au respins ca nefondat apelul declarat de Ciobănescu împotriva sentinței prin care Judecătoria Sibiu l-a condamnat, în primă instanță, în 30 decembrie 2024. Decizia este definitivă.
În aceeași zi, Judecătoria Sibiu a emis pe numele lui mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul, în vârstă de 61 de ani, a fost identificat marți, în jurul orei 14.30, în municipiul Sibiu, de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, anunță miercuri polițiștii sibieni. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Aiud, în vederea executării pedepsei.
Patru pedepse, contopite
Faptele au avut loc în iulie, august și septembrie 2022, iar în unele cazuri victimele au fost violate de mai multe ori, potrivit sentinței din primă instanță.
Judecătorii au stabilit câte o pedeapsă pentru fiecare dintre cele patru victime, de 10, 9, 8 și 9 ani de închisoare, pe care le-au contopit. „Contopește pedepsele de 10 ani închisoare, 9 ani închisoare, 8 ani închisoare şi 9 ani închisoare, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care va adăuga un spor de 1/3 din celelalte pedepse stabilite, respectiv 8 ani şi 8 luni închisoare”, se arata în sentință.
Pe fond, Ciobănescu a fost obligat să plătească fiecărei victime câte 10.000 de euro daune morale. Timp de trei ani după executarea pedepsei, nu are voie să se apropie la mai puțin de 100 de metri de niciuna dintre ele.
Agresiuni, furturi și violențe, semnalate încă din 2021
Turnul Sfatului a relatat, într-o serie de articole din 2021 despre mai multe cazuri de agresiuni, furturi, violențe și relații sexuale cu pacienți la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu. Peste 70 de documente interne au fost consultate la momentul respectiv de TS printre care rapoarte, sesizări, referate, plângeri și scrisori către Ministerul Sănătății, privind activitatea Secției II a spitalului.
Documentele au ieșit la iveală pe fondul unui conflict între medicul șef al secției și asistentul șef, care împărțise personalul în două tabere. Acuzațiile, făcute sub semnătură, priveau furturi din produsele de îngrijire și din alimente, agresiuni, limbaj vulgar, consum de alcool în timpul serviciului și violențe împotriva pacienților. Una dintre ele era că un asistent ar fi întreținut relații sexuale cu o pacientă, în salonul acesteia.
Citește și
Conducerea spitalului a susținut atunci că era vorba de o situație izolată, la nivelul secției. Consiliul Județean Sibiu, căruia îi este subordonat spitalul, a răspuns că nu are atribuții în stabilirea răspunderii disciplinare a angajaților din instituțiile subordonate. O săptămână mai târziu, CJ Sibiu a scos la concurs postul de manager, câștigat în iunie 2021 de Florin Neag.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Un răspuns
-
Nu s-a schimbat nimic in comportamentul angajatiilor, de la medici la brancardieri ori asistente. Injura pacientii,urla,si uneori nu iti dai seama care e nebunul si care e sanatos in spitalul ala. Se fura tigarile pacientilor la greu, cand se bat pacientii ei nu se baga sa ii desparta ba chiar rad pe seama lor.
La doctori te duci pentru o reteta,esti trimis instant la plimbare, ce pretentii sa ai?
Apropo, pana cand e posibil ca doctorii sa lucreze si la stat si la privat? uneori, in acelasi orar.
Dar salariile merg, si CJ ul e inutil,nimic nou sub soare.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Nu s-a schimbat nimic in comportamentul angajatiilor, de la medici la brancardieri ori asistente. Injura pacientii,urla,si uneori nu iti dai…
Imi place cum se agita si striga ca nu se poate cei care parcheaza tot ilegal ca se bazeaza ca…
Oare daca am spus ca judetul Sibiu ar trebui inglobat in judetul Valcea ***, am trollat? Nota redactorului: da, am…
Corect! Cum își permit ăia de la bloc să creadă că asfaltul din fața porții tale e al tuturor? Doar…
:)))))













Lasă un răspuns